Autorităţile gălăţene par să fi "uitat" de promisa Asociere cu Brăila şi Tulcea pentru o dezvoltare intercomunitară. Nici „războiul” brăileano-gălăţean pe tema "pod vs. tunel pe sub Dunăre" nu s-a încheiat. În luna noiembrie ar urma să fie gata studiul de prefezabilitate privind realizarea unei subtraversări a fluviului Dunărea, realizat de compania Korea Consultant International. Pentru că problema asocierii şi cea a (sub)traversării Dunării par să fi intrat într-o ...
În ciuda faptului că au trecut peste 60 de zile de când a solicitat, în scris, conducerii Consiliului Judeţului un punct de vedere cu privire la motivul pentru care şefii instituţiei au refuzat să supună votului proiectul privind asocierea dintre judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, consilierul judeţean Iulian Aramă nu a primit, nici până la această dată, un răspuns. Democrat-liberalul i-a spus vicepreşedintelui Cornel Hamza, în cadrul şedinţei aleşilor judeţeni, că aşteap ...
Până duminică, la Tulcea se desfăşoară prima ediţie a Festivalul de C’ARTE DANUBIUS, organizat de Primăria Municipiului Tulcea şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER). Pe scena din Piaţa Civică şi în spaţiul Art Cafe La Scena-Casa Avramide, au loc evenimente din toate zonele artistice, de la industria editorială, arte vizuale până la artele spectacolului şi cinema: lansări de carte („singurătatea vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu, ...
Consiliul Judeţean Tulcea a anunţat că reprezentanţii companiei Korea Consultant International lucrează la un studiu de prefezabilitate privind o subtraversare a fluviului Dunărea, studiu ce va fi finalizat la sfârşitul lunii noiembrie şi prezentat în decembrie În vreme ce autorităţile gălăţene n-au mai scos, în ultima vreme, niciun cuvinţel despre de Asocierea cu Brăila şi Tulcea şi despre subtraversarea Dunării, tulcenii nu stau cu mâinile în sân. Pe portalul Consil ...
Vă doriţi un cocediu la soare, dar aţi vrea să evitaţi aglomeraţia litoralului? Dacă da, atunci ofertele pe care vi le om prezenta astăzi în cadrul campaniei „Eu vara nu dorm” vă vor fi pe plac. Viaţa liberă a căutat câteva variante de cazare în drum spre Delta Dunării. Ne-am oprit ochii pe ofertele din Somova, Tulcea şi Isaccea şi iată ce puteţi găsi în această zonă. preţurile sunt valabile pentru o noapte. Somova este o zonă foarte apropiată de Tulcea şi relativ ...
* Aleşii PSD şi PC au cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila – Galaţi - Tulcea * Strâns cu uşa, primarul Marius Stan a trebuit să accepte pentru că, altfel, proiectul ar fi picat la vot, şi nu ar mai fi putut fi repus în discuţie decât după trei luni! * Primarul nu a renunţat la tunelul pe sub Dunăre, chiar dacă Brăila a obţinut garanţii guvernamentale pentru pod Pentru a doua ...
După întâlnirea istorică de luni, între primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene din Galaţi, Brăila şi Tulcea şi premierul Victor Ponta, pe tema Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea "Dunărea de Jos", autorităţile vecine s-au întrecut în declaraţii, mulţumite de rezultat. Numai oficialităţile gălăţene au tăcut mâlc.Potrivit presei brăilene, autorităţile din cele trei unităţi administrative şi-au prezentat, vreme de două ore, proie ...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, va participa, luni, alături de primarii din Brăila şi Tulcea şi de preşedinţii Consiliilor Judeţene din cele trei unităţi administrativ-teritoriale la o întâlnire cu premierul Victor Ponta. Tema discuţiei o va constitui viitoarea Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară Brăila - Galaţi - Tulcea „Dunărea de Jos”. Chiar dacă lucrurile păreau că s-au împotmolit, cel puţin la nivel de documente, iar consiliile locale nu au reuşit ...
* Pentru continuarea negocierilor de asociere regională, fie Galaţiul va renunţa la tunel, fie Brăila la podul peste Dunăre Constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila - Galaţi - Tulcea „Dunărea de Jos” a început cu stângul. Deşi Consiliul Local gălăţean a fost convocat ieri, în şedinţă extraordinară, special pentru aprobarea documentelor care consfinţesc această asociere, Actul Constitutiv şi Statutul nu mai existau pe ordinea de zi la începutul ...
„Poate că orgoliile nu au dispărut cu totul, dar dacă le ţinem sub control şi le atenuăm, reuşim să găsim o modalitate de colaborare” * "Numai o astfel de cooperare ne creează şanse pentru conducerea regională" Galaţiul nu există pe harta marilor investiţii sau proiecte la nivel naţional. Regionalizarea din toamnă ar putea înrăutăţi situaţia, făcându-ne să pierdem şi bruma de instituţii importante pe care o mai avem, în favoarea Constanţei. În faţa judeţulu ...
Pagina 10 din 12