UTILE

UTILE (2603)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...
Mii de mașini și persoane au fost verificate în weekendul care a trecut de către echipajele de poliție, care au împânzit străzi, drumuri județene și naționale, pentru a-i depista pe cei care se urcă la volan în situații ce constituie pericole pentru traficul rutier. Peste 170 de polițiști au format…

1828 - Încetează din viaţă FRANCISCO JOSE de GOYA (n. 1746), pictor, desenator, gravor spaniol.
1844 - Se naşte ANATOLE FRANCE (m. 1924), scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1921).
1850 - Încetează din viaţă MARIE TUSSAUD (n. 1761), modelatoare franceză în ceară, fondatoarea Muzeului Figurilor de Ceară din Londra.
1879 - Se naşte GALA GALACTION (m. 1961), prozator, memorialist, traducător, membru al Academiei Române, laureat cu numeroase premii.
1896 - Se naşte TRISTAN TZARA (m. 1963), poet, unul dintre iniţiatorii mişcării literare avangardiste "Dadaism".
1921 - Se naşte PETER USTINOV (m. 2004), actor, regizor englez, laureat cu două premii Oscar, înnobilat cu titlul de "Sir".
1924 - Încetează din viaţă EDUARD CAUDELLA (n. 1841), compozitor, pedagog, dirijor român de origine italiană.
1935 - Încetează din viaţă PANAIT ISTRATI (n. 1884), prozator român afirmat în Franţa.
1954 - Încetează din viaţă (executat în închisoarea de la Jilava, după un simulacru de proces) LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU (n. 1900), unul dintre liderii PCR, jurist, sociolog, publicist, ministru al Justiţiei între 1944-1948.
1979 - Se naște, la Galați, RUXANDRA MITACHE, pictoriță. Din 2010, stabilită în Elveția.
* Se naște, la Galați, IOANA MUSINCHEVICI, pictoriță, membră a UAP, Filiala Galați.
1989 - Încetează din viaţă RODICA MARGARETA HANAGIC (n. 1939, la Galaţi), scenograf, pictor.
2018 - Încetează din viaţă IONELA PRODAN (n. 1947), solistă de muzică populară.

Berbec
Veți simți dorința de a fi creativi și de a vă arăta talentele și latura ludică.
Taur
Sunteți mai vulnerabili astăzi. Orice invalidare percepută este suficientă pentru a vă simți răniți.
Gemeni
Perspectiva întemeierii unei familii poate fi atrăgătoare în acest moment.
Rac
Acesta este un moment bun pentru a vă relaxa și a vă bucura de frumusețea vieții.
Leu
S-ar putea să existe un război al orgoliilor, manipulare și încercări de declanșare a vinovăției.
Fecioară
Este posibil să vă opriți asupra experiențelor negative recente, dar și mai îndepărtate.
Balanță
Simțiți nevoia de a obține un final cu privire la unele aspecte care au persistat în viața dvs.
Scorpion
S-ar putea să apară o problemă din trecut pentru a vă bântui acum sau puteți pierde ceva.
Săgetător
Libertatea pe toate nivelurile este punctul central al zilei de astăzi.
Capricorn
Împărtășiți secretele cu partenerul de viață sau o să aveți discuții pe subiecte importante.
Vărsător
Cei care sunt implicați romantic ar trebui să se asigure că nu sunt prea posesivi cu partenerii lor.
Pești
Puteți visa cu ochii deschiși, iar fanteziile romantice vă domină gândurile.

Berbec
Astăzi veți fi mai sensibili la conflictele dvs. interioare și la vulnerabilitățile altora.
Taur
Configurația astrală vă face să vă doriți să fiți în compania oamenilor și să vă distrați.
Gemeni
Întâmpinați întârzieri în afaceri și ar putea exista unele probleme minore cu persoanele mai tinere.
Rac
Fricile și anxietățile capătă amploare, ceea ce înseamnă că ar trebui să evitați schimbările majore.
Leu
S-ar putea să fiți stresați și agitați. De asemenea, puteți acționa fără să vă gândiți mai întâi.
Fecioară
Astăzi veți fi mai nuanțați în modul de gândire și rapizi în a reacționa la orice nouă provocare.
Balanță
Vă simțiți mai dornici să faceți față provocărilor și să vă puneți abilitățile la încercare.
Scorpion
Azi simțiți că lumea vă aparține. Este un moment minunat pentru a ieși în aer liber.
Săgetător
Toate relațiile din viața dvs. vor fi mai calde și mai profunde din punct de vedere emoțional.
Capricorn
Fiind mai răbdători și mai concentrați, nu veți fugi de sarcini de rutină și repetitive.
Vărsător
A face lucrurile într-o manieră diferită vă aduce acum o schimbare revigorantă.
Pești
Astăzi vi se trezesc impulsurile și vi se stârnesc pasiunile, într-un mod pozitiv.

Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a doi tineri s-a produs vineri, în jurul orei 11.20, în județul Galați. Cele două victime, un bărbat de 26 de ani și o fată de 21 de ani, au suferit multiple traumatisme și au fost transportate la Spitalul Judeţean din Galaţi de…
Cinci gălățeni care nu deținuseră niciodată permise de conducere sau le-au pierdut temporar după ce au fost prinși în ofsaid, în trafic, au fost depistați pe drumurile din județ în aceeași zi. Trei dintre aceștia circulau pe străzi din municipiul Galați, în timp ce doi au fost depistați în județ.…

1759 - Încetează din viaţă GEORG FRIEDRICH HANDEL (n. 1685), compozitor, organist german, unul dintre marii creatori din istoria muzicii.
1865 - Încetează din viaţă [asasinat] ABRAHAM LINCOLN (n. 1809), om politic, preşedinte al SUA (1860-1865). A militat pentru desfiinţarea sclaviei.
1883 - Încetează din viaţă KARL MARX (n. 1818), filosof german.
1904 - Se naşte JOHN GIELGUD (m. 2000), actor britanic.
1914 - Americanul Stasy G. Carkhuff a patentat anvelopa antiderapaj.
1917 - Încetează din viaţă LUDWIK ZAMENHOF (n. 1859), lingvist polonez. A inventat limba esperanto.
1929 - Se naşte OCTAV PANCU-IAŞI (m. 1975), poet, prozator, autor de literatură pentru copii.
1930 - Încetează din viaţă VLADIMIR MAIAKOVSKI (n. 1893), poet și dramaturg rus.
1933 - Legea pentru crearea Fundaţiilor Culturale Regale ale României.
1941 - Se naşte JULIE CHRISTIE, actriţă britanică, laureată cu premiile Oscar, BAFTA, Globul de Aur, cu alte premii.
1950 - Se naşte DANIELA CRĂSNARU, poetă, prozatoare, autoare de literatură pentru copii, laureată cu Premiul Academiei Americane de Poezie, cu alte premii naţionale şi internaţionale.
1986 - Încetează din viaţă SIMONE de BEAUVOIR (n. 1908), scriitoare franceză.
2017 - Încetează din viaţă GEORGE CORNEA (n. 1931), regizor, laureat cu Premiul UNITER, cu alte premii naţionale şi străine.

Berbec
Ziua de azi aduce multe oportunități excelente pentru afaceri, negocieri și discuții.
Taur
Este posibil să simțiți astăzi o nevoie emoțională de securitate materială.
Gemeni
Aveți eficiență în a transmite cine sunteți și pozițiile pe care le reprezentați.
Rac
Vă puteți întâlni cu oameni care vă plac în mod normal, iar acum să îi vedeți ca persoane dezagreabile.
Leu
Vă exprimați cu ușurință încrederea în ideile și planurile dvs. și puteți iniția noi activități.
Fecioară
Aveți o mare nevoie de comunicare astăzi, mai ales când este vorba despre propriile interese.
Balanță
Vă simțiți independenți și sunteți aventuroși. Veți afișa o toleranță mai mare față de perspective diferite.
Scorpion
Astăzi sunt favorizați cei interesați în a săpa adânc în latura misterioasă a vieții.
Săgetător
Simțiți o nevoie mai mare de consimțământ din partea persoanelor ale căror opinii le apreciați.
Capricorn
Trebuie să încercați să nu vă stresați în ceea ce privește lucrurile mărunte.
Vărsător
Căutați să trăiți momentul și lăsați-vă sentimentele să vă ghideze.
Pești
Orice lucru care vă poate face imaginația să zburde ar fi de mare ajutor acum.

1452 - Se naşte LEONARDO da VINCI (m. 1519), pictor, sculptor, arhitect italian, reprezentant de seamă al Renaşterii.
1707 - Se naşte LEONARD EULER (m. 1783), matematician, fizician elveţian.
1786 - Se naşte JOHN FRANKLIN (m. 1847), navigator britanic. A explorat coastele de nord ale Americii.
1889 - Se naşte CHARLIE CHAPLIN (m. 1977), actor, regizor britanic, laureat cu Premiul Oscar.
1938 - Se naşte CLAUDIA CARDINALE, actriţă italiană, laureată cu mai multe premii naţionale şi internaţionale.
1947 - Ia fiinţă Filarmonica de Stat "Banatul" din Timişoara.
1949 - Ia fiinţă Filarmonica de Stat "Gheorghe Dima" din Braşov.
1952 - "Franklin Bank", din New York, SUA, este prima bancă din lume care a emis un card de credit.
1971 - La Porţile de Fier este conectat în sistemul energetic naţional primul hidroagregat de producţie românească.
1978 - Încetează din viaţă SERGIU MALAGAMBA (n. 1918), compozitor, instrumentist.
1980 - Încetează din viaţă JEAN-PAUL SARTRE (n. 1905), filosof, scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1964).
1990 - Încetează din viaţă GRETA GARBO (n. 1905), actriţă suedeză, mare stea a ecranului, laureată cu Premiul Oscar onorific.
2008 - Încetează din viaţă DAN GRIGORESCU (n. 1930), critic de artă, istoric literar, eseist, membru al Academiei Române.
2014 - Încetează din viaţă NINA CASSIAN (n. 1924, la Galaţi), poetă, prozatoare, eseistă, traducătoare, autoare de literatură pentru copii, pianistă, compozitoare. Din 1985, stabilită în SUA.
2020 - Încetează din viață BRIAN DENNEHY (n. 1938), actor american. 

1695 - Încetează din viaţă JEAN de LA FONTAINE (n. 1621), scriitor francez, celebru autor de fabule.
1743 - Se naşte THOMAS JEFFERSON (m. 1826), om politic american, al treilea preşedinte al SUA (1801-1809).
1862 - Intră în vigoare Legea Presei.
1885 - Se naşte GYORGY LUKACS (m. 1971), filosof, istoric literar, estetician ungur.
1886 - Se naşte NICOLAE TONITZA (m. 1940), pictor, grafician, critic de artă, pedagog, laureat cu mai multe premii.
1892 - Se naşte ROBERT ALEXANDER WATSON-WATT (m. 1973), fizician  britanic. A inventat aparatul radar.
1906 - Se naşte SAMUEL BECKETT (m. 1989), scriitor irlandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1969).
1927 - Se naşte MAURICE RONET (m. 1983), actor, scenarist, regizor francez.
1930 - Se naşte SERGIU NICOLAESCU (m. 2013), regizor, actor, scenarist, producător de filme, laureat cu mai multe premii; după 1989, om politic şi senator.
1935 - Se naşte C.D. ZELETIN (m. 2020) poet, eseist, traducător.
1948 - Marea Adunare Naţională adoptă prima Constituţie postbelică a României.
1952 - Se naşte, la Galaţi, VLADIMIR CRIVOI (m. 2011), caricaturist, pictor, decorator, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.
1963 - Se naşte GARI KASPAROV, şahist rus, campion mondial.
1998 - Încetează din viaţă DUMITRU FURDUI (n. 1936), actor de teatru şi film.
2013 - Încetează din viaţă MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIŢA (n. 1915, la Galaţi), istoric, membru al Academiei Române.
2018 - Încetează din viaţă MILOS FORMAN (n. 1932), actor, scenarist, regizor de film ceh.

Pagina 82 din 186