UTILE

UTILE (2604)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...

Berbec
Aveți o stare de neliniște și orice situație limitativă vă face să luați o decizie impulsivă.
Taur
Dorind mai mult de la viață, veți fi dispuși să vă asumați riscuri.
Gemeni
Vă simțiți neliniștiți și vă este greu să stați nemișcați pentru perioade lungi de timp.
Rac
Folosiți energia oferită de astre pentru a identifica problemele și a instaura armonia.
Leu
Aveți grijă să nu acționați instinctiv și să faceți lucruri impulsive.
Fecioară
Aveți un potențial mai mare de a vă pierde cumpătul și de a fi nepoliticoși.
Balanță
Căutați în mod natural armonie în relațiile dvs., dar și în mediul ambiant.
Scorpion
Aveți mai multă energie decât puteți gestiona și luați în considerare orice perspectivă.
Săgetător
Nu este un moment bun pentru a intra în negocieri care vă pun orgoliul la încercare.
Capricorn
Veți experimenta o zi foarte emoțională care vă va testa modul de gândire.
Vărsător
Vă simțiți curioși, sociabili și neliniștiți și vă exprimați într-un mod detașat.
Pești
Ziua este foarte bună pentru a vă concentra energia asupra muncii.

1728 - Se naşte JAMES COOK (m. 1779), celebru navigator şi explorator britanic.
1782 - Se naşte NICOLO PAGANINI (m. 1840), violonist, compozitor italian.
1858 - Se naşte THEODORE ROOSEVELT (m. 1919), om politic, al 26-lea preşedinte al SUA (1901-1909), laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (1906).
1872 - Se încheie, la Bucureşti, Convenţia româno-austro-ungară pentru joncţiunea liniilor ferate.
1904 - Intră în funcţiune metroul newyorkez. [Lucrările au început în anul 1900].
1913 - Se naşte OTTO WICHTERLE (m. 1998), chimist, inventator ceh. A inventat lentilele de contact.
1934 - Se naşte SANDA TOMA (m. 2022), actriţă de teatru şi film, laureată cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistică, cu alte premii şi distincţii.
1936 - Se naşte DUMITRU FURDUI (m. 1998), actor de teatru şi film. Din 1982, stabilit în Franţa.
1946 - Se naşte MIHAELA MIHAI, interpretă de muzică uşoară, laureată cu premii la diferite festivaluri internaţionale.
1952 - Se naşte ROBERTO BENIGNI, actor, regizor, scenarist italian, laureat cu premii Oscar.
1972 - Inaugurarea liniei electrice Timişoara - Szeged, care marchează interconectarea sistemelor electrice ale României şi Ungariei.
1980 - Încetează din viață JOHN HASBROUCK VAN VLECK (n. 1899), fizician american, laureat al Premiului Nobel. 
1995 - Se dezveleşte, în curtea Spitalului Militar din Galaţi, bustul generalului doctor Carol Davila, operă în bronz a sculptorului bucureştean Teodor Zamfirescu.
2015 - Încetează MITZUR ARGHEZI (n. 1924), actriță română.

Berbec
Sunteți predispuși la a acționa din impuls. Această abordare va fi o risipă de energie.
Taur
Această zi poate aduce circumstanțe deranjante și agitație, dar și oportunități mari. 
Gemeni
Primiți sprijin din partea prietenilor, dar și oferiți la schimb același tratament.
Rac
Trebuie să aveți grijă să nu vă stricați imaginea prin derapaje de comportament.
Leu
Viața pare ușoară și distractivă și siguranța se găsește în acele lucruri care mențin corpul și sufletul tânăr.
Fecioară
Astăzi e o zi potrivită pentru autoevaluare și autoanaliză.
Balanță
Este posibil să simțiți un impuls de a-i îngriji și răsfăța pe cei dragi.
Scorpion
Nu acceptați nicio intruziune din partea celorlalți și luați orice critică drept o provocare personală.
Săgetător
Credeți că aveți dreptate în toate și vă veți apăra vehement opiniile.
Capricorn
Este posibil să nu aveți dispoziția necesară pentru a socializa.
Vărsător
Aveți o părere despre orice subiect și sunteți nerăbdători să v-o expuneți.
Pești
Vă confruntați cu momente dificile din punct de vedere al banilor.

1624 - Se naşte DOSOFTEI (m. 1693), cărturar care a dominat cultura românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1686).
1673 - Se naşte DIMITRIE CANTEMIR (m. 1723), prozator, istoric, filosof şi umanist, "cel mai de seamă cărturar din perioada veche a literaturii române", domn al Moldovei.
1858 - Americanul Hamilton E. Smith a brevetat maşina de spălat cu sistem de circulaţie a apei neîncălzite.
1860 - Se inaugurează Universitatea din Iaşi, cu patru facultăţi: Drept, Filosofie-Litere, Ştiinţe, Teologie.
1902 - Se naşte BERYL MARKHAM (m. 1986), scriitoare, aviatoare britanică, prima femeie care a traversat Atlanticul de la est la vest.
1913 - Se naşte la Munteni, jud. Galaţi, CONSTANTIN ŞENDREA (m. 1993), general de flotilă aeriană, laureat cu înalte ordine militare de stat.
1936 - Se naşte, la GalaţiELENA HASCHKE MARINESCU (m. 2000), artistă decoratoare.
1949 - Se naşte CORINA CHIRIAC, interpretă de muzică uşoară, realizatoare de emisiuni tv.
1957 - Încetează din viaţă NIKOS KAZANTZAKIS (n. 1883), scriitor grec, laureat cu Premiul Internaţional al Păcii (1956).
1972 - Încetează din viaţă IGOR IVANOVICI SIKORSKI (n. 1889), inginer rus. A proiectat primul elicopter utilizabil (VS-300).
1980 - Se desfăşoară la Galaţi (26 octombrie) ediţia a IV-a a "Colocviului despre Arta Comediei".
2009 Se desfăşoară la Galaţi (26-30 octombrie) ediţia a XVII-a a Festivalului "Gulliver".

Berbec
Veți simți dorința de a vă izola de lumea exterioară și de a vă conecta cu sinele interior.
Taur
Astăzi aveți un interes mai puternic decât de obicei pentru subiectele actuale.
Gemeni
Vă simțiți mai dornici să faceți față provocărilor și să vă puneți abilitățile la încercare.
Rac
S-ar putea să vă bucurați de o recompensă pentru eforturile dumneavoastră din trecut.
Leu
E posibil să treceți printr-o perioadă de autoevaluare și autoanaliză.
Fecioară
Relațiile personale strânse, dar și cele de afaceri sunt evidențiate acum.
Balanță
Veți fi preocupați de problemele legate de muncă. Puteți avea stări emoționale fluctuante.
Scorpion
De îndată ce vă simțiți obosiți, ar trebui să luați o pauză și să eliminați tensiunea.
Săgetător
Este momentul în care doriți să petreceți timp cu cei dragi.
Capricorn
Este momentul oportun pentru a aduce renaștere în ceea ce privește situațiile în decădere.
Vărsător
Este recomandat să alegeți calitatea și nu cantitatea și să vă conectați la ceea ce este simplu și natural.
Pești
Este mai bine să nu forțați lucrurile încercând să oficializați ceva chiar acum.

1400 - Încetează din viaţă GEOFFREY CHAUCER (n. 1340), scriitor britanic, autorul celebrelor "Povestiri din Canterbury".
1647 - Încetează din viaţă E. TORRICELLI (n. 1608), matematician, fizician italian. A inventat barometrul cu mercur.
1825 - Se naşte JOHANN STRAUSS - fiul (m. 1899), compozitor austriac ale cărui valsuri [„Dunărea albastră”, „Sânge vienez” ş. a.] sunt populare pretutindeni în lume.
1838 - Se naşte GEORGES BIZET (m. 1875), compozitor francez, autorul capodoperelor „Carmen”, „Pescuitorii de perle” ş.a.
1873 - Se naşte JOHN NORTH WILLYS (m. 1935), constructor canadian de autovehicule. A inventat/construit jeepul.
1881 - Se naşte PABLO PICASSO (m. 1973), pictor spaniol, laureat cu Premiul Internaţional al Păcii (1950), cu alte premii.
1921 - Se naşte MIHAI I (m. 2017), rege al României între anii 1927-1930 şi 1940-1947, membru de onoare al Academiei Române.
1941 - Se naşte, la GalaţiDAN PLĂEŞU (m. 2022), filolog, ziarist, prozator, dramaturg, fabulist, preşedinte fondator al Cenaclului literar de umor "Verva", membru al Uniunii Scriitorilor.
1945 - Se naşte, la Aldeşti, jud. Galaţi, MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ, prozator, epigramist.
2011 - Încetează din viaţă LIVIU CIULEI (n. 1923), arhitect, regizor, actor, scenograf, membru corespondent al Academiei Române, laureat cu "Globul de Cristal" la Festivalul de la Karlovy Vary, cu Premiul pentru Regie la Cannes.
2015 - Se desfăşoară la Galaţi (25 octombrie - 22 noiembrie) ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional "Leonard".

Berbec
Este un moment bun să vă întâlniți cu persoanele importante din viața dvs.
Taur
Un mod diferit de a face lucrurile aduce acum o schimbare revigorantă.
Gemeni
Asigurați-vă că păstrați foarte clar granița dintre muncă și viața personală.
Rac
Vă veți simți minunat, dar s-ar putea să fiți prea comozi pentru a face orice.
Leu
Aveți o mare răbdare în abordarea afacerilor și un puternic sentiment de prudență.
Fecioară
Aveți tendința de a dezvălui sentimentele dvs. ascunse menite să provoace conflicte cu ceilalți.
Balanță
Este posibil să fiți înclinați să acordați o atenție sporită siguranței alimentare.
Scorpion
Apreciați nevoia de disciplină în munca dvs. și nu veți fi distrași de la sarcini.
Săgetător
Astăzi este o zi optimistă, în care vă bucurați de familie, prieteni și viață socială.
Capricorn
Amintiți-vă că nimic benefic nu vine fără muncă grea și rămâneți concentrați.
Vărsător
Sunteți dispuși să renunțați la obiceiurile și tiparele de comportament din trecut.
Pești
Dați dovadă de stabilitate în ceea ce privește scopurile pe care le urmăriți.

Mai mulți conducători auto au fost descoperiți la volan în stări incompatibile cu șofatul, pe străzi din județul Galați, la finele săptămânii trecute. S-a confirmat astfel, din nou, că băutul sau consumul de substanțe psihoactive și conducerea de vehicule sunt două obiceiuri inseparabile pentru șoferi de toate vârstele și cu…

1853 - Se naşte PIMEN (PETRU) GEORGESCU (m. 1934), mitropolit al Moldovei (din 1909), membru de onoare al Academiei Române. În perioada 3 martie 1902 - 5 februarie 1909, episcop al Dunării de Jos.
1882 - Se naşte IMRE [EMERICH] KÁLMAN (m. 1953), compozitor ungur, autorul operetelor "Silvia", "Bajadera", "Contesa Mariţa" ş.a.
1893 - În Parcul Municipal din Galaţi, se dezveleşte bustul lui Mihail Kogălniceanu, operă în bronz a sculptorului polonez Wladimir C. Hegel, stabilit în România. După 1975, bustul a fost amplasat în faţa clădirii Facultăţii de Inginerie, str. Domnească nr. 111.
1913 -  Se naşte ARMAND LANOUX (m. 1983), scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1963.  1919 - Încetează din viaţă EMIL NICOLAU (n. 1866, la Galaţi), gazetar, prozator, dramaturg, traducător.
1929 - Mare crah la Bursa din New York. Începutul crizei economice mondiale (1929-1933).
1933 - Se naşte DRAGA OLTEANU MATEI (m. 2020), actriţă de teatru şi film, laureată cu numeroase premii.
1946 - Se naşte ANDA CĂLUGĂREANU (m. 1992), actriţă şi interpretă de muzică uşoară.
1948 - Încetează din viaţă FRANZ LEHAR (n. 1870), compozitor ungur, autor, printre altele, al operetei "Văduva veselă".
1957 - Încetează din viaţă CHRISTIAN DIOR (n. 1905), designer francez.
1983 - Încetează din viaţă ELIE CARAFOLI (n. 1901), inginer, creatorul şcolii româneşti de aeronautică, membru al Academiei Române.
2016 - Încetează din viaţă GEORGE PURCARU (n. 1939), seismolog, pedagog. Din 1975, stabilit în Germania.

Berbec
Este posibil să simțiți că vă lipsește scopul, dar poate veni o hotărâre de a face lucrurile mai bine.
Taur
O conștientizare socială mai puternică și dorința de a aparține unui grup sunt foarte posibile.
Gemeni
Socializarea cu prietenii și familia este mai importantă decât de obicei.
Rac
Situațiile care vă impun să vă mențineți mintea limpede sunt favorizate acum.
Leu
Abordați mai serios viața și comunicați mai bine cu persoanele în vârstă.
Fecioară
Visele și amintirile ar trebui să fie vii și informative. E posibil să aflați ceva despre copilărie.
Balanță
Este un moment minunat pentru a pune la punct un program de fitness.
Scorpion
Vă veți concentra pe atingerea obiectivelor pe termen lung și veți avea o atitudine echilibrată.
Săgetător
Aveți tendința de a vă concentra pe construirea unei fundații familiale solide.
Capricorn
Este ușor să vă mențineți atenția asupra unei sarcini și înregistrați progrese constante.
Vărsător
Vreți să câștigați bani, dar și să-i cheltuiți. Poftele sunt exacerbate, iar viciile, amplificate.
Pești
S-ar putea să vă asumați mai multă responsabilitate, dar fără stresul suplimentar.

Pagina 113 din 186