
UTILE (2734)
Categoriile copii

PUBLICITATE (4)
MICA PUBLICITATE
Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.
Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.
Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.
Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.
www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.
Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.
Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF.
Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.
Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.
Vezi articole ...
Berbec
Este un moment minunat pentru a ieși în aer liber, pentru a vă distra cu prietenii.
Taur
Trebuie să fiți foarte atenți atunci când aveți de-a face cu sexul opus.
Gemeni
S-ar putea să fiți mai sensibili la opiniile și sentimentele celorlalți.
Rac
Dacă vă aflați într-o relație care merge bine, aveți grijă să nu stricați armonia cu cicăleli inutile.
Leu
Căutați să trăiți momentul și lăsați-vă sentimentele să vă ghideze.
Fecioară
Rutina de acasă vă va plictisi. Evitați manipularea sumelor mari de bani!
Balanță
Permiteți-vă să vă eliberați emoțiile, altfel tensiunea se va acumula.
Scorpion
Poftele sunt exacerbate acum, iar viciile sunt mult amplificate. Feriți-vă de cheltuieli!
Săgetător
Nu este momentul pentru distracție sau socializare din cauza proastei dvs. dispoziții.
Capricorn
E bine de știut că anxietatea și întârzierile întâmpinate astăzi se vor disipa în următoarele zile.
Vărsător
Cel mai probabil veți fi implicați emoțional în ceea ce privește prietenii și idealurile.
Pești
Vă veți simți copleșiți de muncă și de afaceri. Posibil să trebuiască să lucrați peste program.
În comă alcoolică și fără permis, a rupt un indicator
Scris de Mariana Constandache Luni, 16 Octombrie 20231577 - Se naște CRISTOFANO ALLORI (m. 1621), pictor italian.
1813 - Se naște GEORG BUCHNER (m. 1837), scriitor german.
1849 - Încetează din viaţă FREDERIC CHOPIN (n. 1810), pianist, compozitor polonez.
1887 - Încetează din viaţă GUSTAV ROBERT KIRCHHOFF (n. 1824), fizician german, considerat fondatorul analizei spectrale.
1904 - Încetează din viaţă ŞTEFAN PETICĂ (n. 1877 la Buceşti, jud. Galaţi), poet, dramaturg, eseist.
1915 - Se naşte ARTHUR MILLER (m. 2005), scriitor american.
1918 - Se naşte RITA HAYWORTH (m. 1987), actriţă americană de origine spaniolă, sex-simbolul anilor 1940.
1920 - Se naşte MONTGOMERY CLIFT (m. 1966), actor american.
1935 - Se naște MARIA VICOL (m. 2015), scrimeră română specializată pe floretă.
1948 - Se naște GEORGE WENDT, actor american de film și televiziune.
1950 - Încetează din viață GORDON WILES (n. 1904), director artistic și regizor american de film.
1964 - Încetează din viață PIERRE BRISSAUD, pictor francez (n. 1885)
1973 - Încetează din viaţă NICOLAE DUNĂREANU (n. 1881, la Galaţi), prozator.
1986 - Eclipsă totală de Lună (orele 20.41 - 21.55) vizibilă în România.
2003 - Se dezveleşte, în faţa clădirii Teatrului Muzical din Galaţi, bustul tenorului gălăţean Nae Leonard, operă a sculptorului gălăţean Gheorghe Terescenco.
2010 - Încetează din viaţă MIRCEA GHIŢULESCU (n. 1945), prozator, critic dramatic.
2017 - Încetează din viaţă DANIELLE DARRIEUX (n. 1917), actriţă franceză, laureată cu mai multe premii.
Berbec
Este indicat să vă controlați emoțiile, astfel încât să aveți doar de câștigat.
Taur
Este probabil să aveți o dispoziție proastă și să vă simțiți puțin deprimați.
Gemeni
Stresul în exces vă poate afecta starea de sănătate. Făceți-vă munca mai confortabilă.
Rac
S-ar putea să vă simțiți mai rebeli și să faceți exact opusul a ceea ce așteaptă cei dragi de la voi.
Leu
Perspectiva întemeierii unei familii este probabil să fie atrăgătoare în acest moment.
Fecioară
Este posibil să fiți mai expresivi din punct de vedere emoțional în conversații.
Balanță
Aspectele materiale ale vieții dvs. au impact direct asupra stimei de sine.
Scorpion
Sunteți mai capabili să îi influențați pe ceilalți și sunteți populari fără a-i eclipsa.
Săgetător
Dacă treceți printr-un necaz, probabil că vei simți un sentiment de resemnare.
Capricorn
Aveți percepții ascuțite și puteți înțelege rapid chestiunile mai complexe.
Vărsător
Ceva care vă poate scoate din rutină este posibil să se întâmple chiar acum.
Pești
Bunăstarea animalelor, drepturile omului și caritatea sunt câteva domenii în care excelați acum.
1553 - Încetează din viaţă LUCAS CRANACH (n. 1472), pictor, gravor german, numit "Cranach cel Bătrân".
1836 - Încetează din viaţă NICOLAE DIMACHI (n. 1777), poet [căruia i se atribuie comedia în versuri "Sfatul familiei" - prima comedie românească originală].
1846 - Dr. John Waren, de la Massachusetts General Hospital din Boston, SUA, foloseşte, pentru prima oară, eterul ca anestezic pentru o operaţie.
1854 - Se naşte OSCAR WILDE (m. 1900), scriitor irlandez.
1911 - Se dezveleşte, în parcul municipal din Galaţi, statuia lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului Frederick Stork. Cu acest prilej se tipăreşte şi publicaţia "Omagiu lui Eminescu".
1927 - Se naşte GUNTER GRASS (m. 2015), scriitor german, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1999).
1949 - Se inaugurează linia ferată Făurei - Tecuci.
1959 - Încetează din viaţă GEORGE C. MARSHALL (n. 1880), general, om politic american, "părintele Planului Marshall", laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (1953).
1978 - Cardinalul polonez Karol Wojtyla este ales Papă, cu numele de Ioan Paul al II-lea. A îndeplinit această funcţie până la moarte (2005).
1998 - Încetează din viaţă SILVIU ZAVULOVICI (n. 1922), dirijor (pentru o perioadă şi director) al Teatrului Muzical "Nae Leonard", laureat cu Premiul "Mihail Jora" pentru întreaga activitate.
2007 - Încetează din viaţă DEBORAH KERR (n. 1921), actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar, cu alte premii.
2019 - Încetează din viață ALEXANDRU LAZĂR (n. 1933), actor și critic român de film.
Berbec
Evitați certurile, deoarece sunteți predispuși să reacționați disproporționat la provocări.
Taur
Veți fi mai prietenoși, iar unele persoane este posibil să profite de acest lucru.
Gemeni
Acționați aplicat, iar ziua de astăzi poate fi una dintre cele mai productive.
Rac
Veți dori să îi răsfățați pe cei dragi și să vă arătați afecțiunea, să fiți mai generoși.
Leu
Acum este momentul ideal pentru a rezolva probleme legate de familie.
Fecioară
S-ar putea să vă bucurați de un eveniment social fericit sau de altă activitate plăcută.
Balanță
Este un moment favorabil pentru a cere ajutorul celorlalți.
Scorpion
Există o discrepanță între ceea ce oferiți și ceea ce primiți în schimb.
Săgetător
Veți fi sentimentali și vă veți gândi adesea la trecut. Veți dori să vă protejați.
Capricorn
Vă simțiți atrași de inovație, de tehnologie și de idei interesante despre viitor.
Vărsător
Este timpul să vă puneți în valoare profesia aleasă, să fiți recunoscuți și apreciați.
Pești
Sunteți optimiști, vedeți părțile bune ale vieții și nu luați problemele în serios.