Cristinel Luca

Cristinel Luca

Peste 1,8 milioane de beri Ciuc, retrase de la comercializare

Luni, 19 August 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reprezentanţii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au transmis, luni, că au desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA. Au fost verificate cele patru fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Cons ...

Dreptul la un proces echitabil al doctorițelor de la Pantelimon, „încălcat grav”

Luni, 19 August 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Colegiul Medicilor a lansat, luni, printr-un comunicat de presă semnat de Daniel Coriu, președintele instituției, și Șerban Bubenek, președintele Societății Române de ATI, un nou atac la adresa medicilor legiști în legătură cu ancheta de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”. Colegiul Medicilor consideră că medicii legiști care au trimis punctul lor de vedere procurorilor care instrumentează acest caz au "încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpați la un proces echitabil, ...

Biden predă ștafeta democraților Kamalei Harris

Luni, 19 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Democraţii se pregătesc să scoată "batistele" pentru Joe Biden, care-i va preda solemn ştafeta Kamalei Harris, în deschiderea Convenţiei democrate, relatează AFP, citată de News.ro. În urmă cu nici o lună, partidul se aştepta să-l învestească pe preşedintele octogenar, împotmolit în sondaje. Însă, după retragerea lui Joe Biden, pe 21 iulie, democraţii încep să viseze din nou la o victorie a candidatei lor, în vârstă de 59 de ani, împotriva lui Donald Trump. Cum să- ...

Pompierii români acționează în Attica

Luni, 19 August 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Acțiunile pompierilor români derulate pentru combaterea incendiilor înregistrate în Grecia se concentrează pe misiuni de patrulare și de intervenție în două zone sensibile din regiunea Attica, transmite IGSU. Prima echipă, formată din 16 pompieri, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure și o autospecială de comandă, operează în localitatea Agia-Kiriaki. A doua echipă, alcătuită din 15 pompieri, acționează în zona Rafina, utilizând două autospeciale de st ...

Plângere penală pe numele lui Rafila

Luni, 19 August 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, luni, plângere penală la Parchetul General și la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila și a celor doi membri ai Corpului de control al ministrului Sănătății, "trimis la «Sf. Pantelimon» pentru a acoperi decesele suspecte și problemele grave sesizate". Rafila este acuzat de deputatul USR de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, "în condițiile în care nu a dispus efectuarea unui control adecvat, așa cum prevede legea, nici di ...

Au început înscrierile pentru „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Luni, 19 August 2024 19:07 | Publicat în Regional
Nicio primărie din județul Galați nu s-a înscris până acum pentru "Săptămâna Europeană a Mobilității", eveniment care va fi marcat și în România în perioada 16-22 septembrie Tema din acest an este "Să folosim spațiul public împreună", iar Agenția Națională pentru Protecția Mediului a lansat invitația de înscriere atât pentru autoritățile locale, cât și pentru ONG-uri, școli, companii sau alte entități. Înscrierea se poate face pe site-ul campaniei, mobilitywee ...

Când este deschis la Protecția Mediului

Luni, 19 August 2024 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Conform unei postări a Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, programul de funcționare a instituției este de luni până joi, între orele 8.00-16.30, iar vinerea, de la 8.00 la 14.00. Joia este singura zi din săptămână cu audiențe la directorul executiv, între 10.00 și 12.00. În ceea ce privește relațiile cu publicul, depunerea documentațiilor pentru procedurile de reglementare se poate face de luni până joi, între orele 10.00 și 14.00. Eliberarea actelor de regl ...

Canicula ar putea schimba calendarul școlar în Italia

Luni, 19 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Având în vedere schimbările climatice în curs de desfășurare și căldura puternică din lunile de vară, unele sindicate și asociații solicită ministrului Educației, Giuseppe Valditara, să modifice calendarul școlar, potrivit ANSA, informează Mediafax. "Cu această arșiță, este absurd să începem lecțiile la mijlocul lunii septembrie, mai bine octombrie. Avem nevoie de bun-simț și previziune. Ciclurile de producție trebuie, de asemenea, să se schimbe, iar administrația p ...

Dosar penal după eutanasierea a 60 de câini

Luni, 19 August 2024 15:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poliția Gorj a deschis un dosar penal după ce un ONG a reclamat firma care se ocupă de adăpostul public de câini din Târgu Jiu că a ucis animalele "La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că 60 de exemplare canine, cazate într-un adăpost public de pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi fost eutanasiate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor c ...

Ceremonie de înmormântare privată pentru Alain Delon

Luni, 19 August 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Actorul francez Alain Delon, care a decedat duminică la vârsta de 88 de ani, va fi înmormântat la mijlocul săptămânii la Douchy, unde a trăit aproape o jumătate de secol, în cea mai strictă intimitate, conform dorinţei sale, anunţă BFMTV, citat de news.ro. Actorul a cerut înainte de moarte ca înmormântarea să nu fie un omagiu naţional şi se opunea oricărei ceremonii de acest gen. Totuşi, potrivit informaţiilor BFM TV, o ceremonie mai puţin solemnă, care ar permite public ...
Pagina 157 din 985