Corina Dobre

Corina Dobre

APD aduce politicienii şi societatea civilă faţă în faţă/ Candidaţii la europarlamentare, în dezbatere

Vineri, 16 Mai 2014 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Asociaţia Pro-Democraţia organizează, sâmbătă, ora 15.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, o dezbatere având ca temă alegerile europarlamentare. Potrivit lui Eduard Sisu, preşedintele APD Galaţi, la eveniment sunt aşteptaţi să participe candidaţii la europarlamentare, reprezentanţii partidelor ce au candidaţi la aceste alegeri şi reprezentanţi ai celor mai importante ONG-uri din oraş. ...

Agenda electorală: PSD, obligat SĂ DEA JOS toate materialele de campanie cu „USL trăieşte”

Vineri, 16 Mai 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
BEC - Biroul Electoral Central a respins contestaţia formulată de PSD împotriva deciziei Biroului Electoral Judeţean Galaţi, care obliga social-democraţii gălăţeni, în urma unei plângeri depusă de PNL, să înlăture de îndată afişele electorale şi materialele de propagandă electorală cu mesajul „USL trăieşte” sau alte expresii ce conţin acronimul „USL”. În urma deciziei finale a Biroului Electoral Central, primarii comunelor în care au fost postate astfel de afiş ...

Premierul Victor Ponta "a blocat", joi, două tramvaie pe strada Stadionului (FOTO)

Joi, 15 Mai 2014 16:33 | Publicat în EVENIMENT
Un banner electoral aparţinând USD, cu chipul prim-ministrului Victor Ponta, a blocat, în urmă cu puţin timp, circulaţia a două tramvaie, pe Strada Stadionului. Din cauza vântului, mai multe afişe electorale de mari dimensiuni au fost puse la pământ ori … trântite pe firele de electrificare ale Transurb, aşa cum s-a întâmplat de altfel în apropierea Sălii Sporturilor. „Nu ştiu dacă au mai fost astfel de probleme în cursul zilei de astăzi pentru că de-abia am ieşit din ...

Noua „atracţie” turistică la Galaţi/ Mormane de gunoi la colţ de stradă

Joi, 15 Mai 2014 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii nu duc deloc lipsă de imaginaţie, atunci când se pune problema depozitării deşeurilor rezultate din gospodării. Nişte locuitori de la malul Dunării au preferat să se descotorosească de câteva PET-uri, pungi şi tot felul de alte lucruri nefolositoare de prin curte aruncându-le direct în stradă. Marţi, la intersecţia străzilor Cernat şi Tecuci, trona un maldăr de gunoaie. Oamenii nu au înţeles, se pare, nici până acum că, din păcate, pentru a avea un oraş cu ...

Primăria s-a conformat/ Mizeria cruntă de pe Tecuci 101 a fost ridicată

Joi, 15 Mai 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ecosal a făcut curăţenie pe Strada Tecuci, la numărul 101, acolo unde Primăria deţine un teren şi o clădire abandonate, care erau împânzite de gunoaie de toate felurile şi emanau mirosuri greu de suportat pentru gălăţenii ce locuiesc în apropiere. Marţi, în jurul prânzului, atunci când termenul impus de Garda de Mediu municipalităţii pentru a salubriza zona a expirat, terenul şi casa erau curăţate de deşeuri. Rămâne de văzut cât timp casa şi terenul, fără ceva mă ...

Primarul şi city-managerul Galaţiului participă la un forum economic în China

Joi, 15 Mai 2014 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Marius Stan, edilul-şef al Galaţiului, şi Aurel Vlaicu, city-managerul oraşului, vor participa, la sfârşitul lunii mai, la un forum economic organizat şi găzduit de China, eveniment la care sunt aşteptaţi să se prezinte zeci de primari, viceprimari şi oameni de afaceri din mai multe judeţe ale ţării. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, Marius Stan şi Aurel Vlaicu vor pleca pe data de 26 mai. „Domnul primar şi domnul city-manager vor prezenta în ca ...

Parcul Zoo nu va fi deschis nici în această vară! Gardul se află abia în faza de licitaţie

Joi, 15 Mai 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Numai pentru a obţine autorizaţia de funcţionare pentru Grădina Zoologică este nevoie de aproximativ trei luni de zile Gălăţenii mai au de aşteptat până când vor putea să meargă în vizită la Zoo şi să admire frumoasele animale sălbatice, întrucât proiectul de modernizare a Grădinii Zoologice, deşi trebuia finalizat încă de anul trecut, nu este nici acum gata. Autorităţile abia au lansat pe SEAP, pe data de 7 mai, licitaţia privind împrejmuirea parcului, iar term ...

Sute de rău-platnici riscă să-şi piardă locuinţele ANL/ Primăria face „curat” în rândul propriilor chiriaşi

Marți, 13 Mai 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 160 de persoane din blocurile ANL situate în cartierele Dimitrie Cantemir, Gara CFR, Micro 17 şi Micro 13B, ce înregistrează debite restante la întreţinere de mai bine de trei ani, au mari şanse să rămână pe drumuri. Municipalitatea a anunţat, ieri, că demarează procedurile în instanţă pentru rezilierea contractelor deţinute de chiriaşii cu datorii mari la întreţinere. Potrivit Emanuelei Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei, sunt vizaţi 163 de titulari de contr ...

Agenda electorală: PNL contestă un slogan mincinos de campanie al USD

Marți, 13 Mai 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
PNL - Liberalii gălăţeni au contestat, în weekend, unul dintre sloganurile electorale ale PSD-UNPR-PC (USD), care, în ciuda faptului că USL s-a destrămat, odată cu ieşirea PNL de la guvernare, spun pe afişele electorale ale USD că „USL trăieşte”. De altfel, afişe şi bannere cu acest tip de mesaj au fost distribuite şi afişate de USD în mai multe judeţe din ţară, generând confuzie la nivelul multora dintre cetăţenii cu drept de vot. Biroul Electoral Judeţean Galaţi a ...

Femeie ATACATĂ şi MUŞCATĂ de maidanezi în Grădina Botanică. Dovada că autorităţile NU-ŞI FAC DATORIA

Marți, 13 Mai 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Tânăra, în vârstă de 36 de ani, a fost transportată de urgenţă la spital de către fratele său Ceea ce „Viaţa liberă” a semnalat în repetate rânduri cu privire la maidanezii din Grădina Botanică s-a confirmat: câinii fără stăpân, protejaţi de Nicolae Bacalbaşa şi Paraschiva Vintilă (consiliera sa), reprezintă un real pericol pentru vizitatorii şi angajaţii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. Cinci-şase câini extrem de agresivi, dintre cei prezenţi î ...
Pagina 296 din 362

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în car ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață

Gălățenii care vor să se plimbe astăzi, 15 august, până la Brăila pot îmbina plăcutul cu utilul. Ba ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

ACCIZĂ. Guvernul reduce prețul motorinei cu 68 bani/litru, până la sfârșitul lunii august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august, ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leu ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Oțelul și Sporting Liești și-au aflat adversarele din Cupa României

Cele două reprezentante ale județului Galați rămase în cursa pentru grupele Cupei României și-au afl ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...