Corina Dobre

Corina Dobre

Pierderi de aproape 700.000 de lei pentru crescătorii de animale din Galaţi, loviţi de furia apelor

Vineri, 27 Septembrie 2013 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Gălăţenii ale căror gospodării au fost devastate de ape au pierdut animale în valoare de 650.108 de lei, potrivit lui Ştefan Vasile, purtătorul de cuvânt al DSVSA Galaţi. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în rândul crescătorilor de păsări (208.248 lei), de albine (192.500 lei) şi de porci (120.000 de lei). ...

Astăzi este zi de contestaţii pentru familiile afectate de inundaţii

Joi, 26 Septembrie 2013 10:05 | Publicat în EVENIMENT
Familiile afectate de inundaţii, care sunt nemulţumite de evaluările făcute de comisiile înfiinţate la nivelul celor 39 de localităţi calamitate, pot depune contestaţii în cursul zilei de astăzi, urmând ca, vineri dimineaţă, reprezentanţi ai Consiliului Judeţului, ai Prefecturii, ai Ministerului Muncii, ai primăriilor şi ai ISU să revină la casele afectate pentru o reevaluare, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea. Reamintim că, de luni, în j ...

Democrat-liberalul Iulian Aramă ar putea candida pentru un mandat de deputat în Colegiul 9

Miercuri, 25 Septembrie 2013 17:44 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierul judeţean Iulian Aramă ar putea fi candidatul PDL pentru un mandat de deputat în Colegiul 9 din municipiul Galaţi. Democrat-liberalul şi-a manifestat deja, în interiorul partidului, intenţia de a candida, fapt ce ne-a fost confirmat chiar de către alesul judeţean. „Este adevărat. Eu susţin ideea ca cel ce va candida să fie din interiorul partidului şi nu din afară. Aş putea fi candidat, însă depinde de ce va decide sondajul intern al partidului. Voi intra într-o co ...

Dialog numit dorinţă / Gălăţenii vor audienţe la primarul Marius Stan!

Joi, 26 Septembrie 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai mulţi gălăţeni şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că primarul Marius Stan refuză să îi primească pe oameni în audienţă. Locuitorii de la malul Dunării îi solicită edilului-şef să ţină audienţe. „Eu, dacă am o problemă, vreau să vorbesc direct cu primarul. Vreau să ajung la el. Dânsul are putere de decizie. De asta l-am ales”, ne-a spus Virgil Enache. ...

Sinistraţii gălăţeni tremură de frig în module! Încălzirea oamenilor, la mâna autorităţilor

Joi, 26 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii evacuaţi din casele distruse de ape riscă să îngheţe de frig, la propriu, în această iarnă, în modulele puse la dispoziţie de autorităţi ' Primarii din localităţile calamitate contestă eficienţa locuinţelor modulare Sfâşiaţi de durere şi cu sănătatea şubrezită, sinistraţii din comunele calamitate sunt supuşi la teste pentru supravieţuire de către autorităţi. Lucru de neconceput, având în vedere promisiunile potrivit cărora oamenii sunt acum în s ...

Vox populi / Sprijin mai mare pentru sinistraţi

Joi, 26 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii cred că autorităţile ar trebui să se implice mai mult şi să găsească soluţii pentru ca sinistraţii să nu îndure frigul în module.Lăcrămioara Enache: "Ştiu cum arată acele module, dar normal este să aibă un sistem de încălzire. Oricâte pături şi plăpumi ar primi, este, oricum, foarte frig. Trebuie găsită o soluţie. Autorităţile ar trebui să se implice mai mult. Din câte ştiu, pe la ţară, au mai rămas nefolosite diverse imobile, care au aparţinut u ...

Şefii comunelor calamitate, neglijenţi cu acte/ Edilii au chiulit de la pregătirea pentru dezastre

Miercuri, 25 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Edilii gălăţeni nu dau doi bani pe acţiunile de pregătire pentru situaţii de urgenţă * Nu mai miră pe nimeni că unii dintre primari habar nu au cum să acţioneze în caz de dezastru * Cei care decontează incompetenţa şi nepăsarea edililor sunt chiar locuitorii din comune Deşi primarii sunt prinşi pe picior greşit de fiecare dată când se produc catastrofe, atunci când trebuie să înveţe cum să acţioneze în astfel de situaţii, edilii nu manifestă nici cel mai mic i ...

Diguri modulare pentru a ne proteja de inundaţii / Propunerea senatorului Paul Ichim este viabilă

Miercuri, 25 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Administraţiile publice locale vor putea achiziţiona, începând cu anul 2014, diguri modulare de protecţie împotriva inundaţiilor, a declarat senatorul liberal Paul Ichim, după ce, în luna iunie, i-a solicitat ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, un punct de vedere în legătură cu acest subiect. „Autorităţile locale să se pregătească să cumpere diguri modulare folosind fonduri europene”, a anunţat liberalul. Potrivit ministrului Lucia Varga ...

CNI a finalizat evaluările din judeţ/ Demarează lucrările de refacere a infrastructurii rutiere

Luni, 23 Septembrie 2013 19:17 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) au finalizat, la finele săptămânii trecute, evaluările privind pagubele produse de inundaţii infrastructurii, estimate la peste şapte milioane de lei. „Cel târziu miercuri, studiul de fezabilitate va fi gata, după care CNI va desemna o societate care să se ocupe de refacerea infrastructurii”, ne-a declarat Costel Fotea, county-managerul CJ. ...

Paturi şi saltele de la stat pentru sinistraţi/ Deocamdată, necesarul de cazarmament a fost acoperit, afirmă autorităţile

Marți, 24 Septembrie 2013 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ultimul transport cu ajutoare de la rezervele de stat a ajuns sâmbătă în judeţul Galaţi. Sinistraţii au primit, printre altele, paturi şi saltele, iar, în acest moment, necesarul de cazarmament pentru gălăţenii devastaţi de ape este acoperit, potrivit county-managerului Consiliului Judeţului, Costel Fotea. „Nu avem cuvinte să le mulţumim celor care şi-au arătat solidaritatea. De la Cudalbi, de exemplu, ni s-au solicitat 600 de saltele. Nu au mai avut nevoie, ulterior, deoarec ...
Pagina 339 din 362

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

Oportunitățile de pe piața locală a muncii, prezentate gălățenilor din diaspora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și compartimentul EURES au organiza ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

Prefectura Galați are alte numere de contact pentru cetățeni

Instituția Prefectului – Județul Galați informează cetățenii că au fost modificate numerele de telef ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață

Gălățenii care vor să se plimbe astăzi, 15 august, până la Brăila pot îmbina plăcutul cu utilul. Ba ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Specialist din Galați la un seminar belgian de Kyokushin Budokai

La începutul acestei luni a avut loc, în orașul Blankenberge (din Belgia) un seminar internațional d ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

Din sportul gălăţean. Atleții gălățeni au dominat „Naționalele” veteranilor

ATLETISM. Întrecerile Campionatului Național de pistă ale atleților veterani au fost dominate de spo ...

Fost atacant al Oțelului, gol marcat în preliminariile Champions League

Foștii jucători ai Oțelului Galați au fost implicați, marți seară, în meciurile din preliminariile c ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...