Teodora Miron

Teodora Miron

Cine nu respectă regulile iese primul din joc

Miercuri, 07 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Boala nu alege, iar în fața morții suntem egali. Sunt vorbe pe care mi le spunea bunica, pe când eram de-o șchioapă, dar care sunt mai actuale decât oricând. În ultimele luni, nici boala, nici moartea nu au ales. Prima a lovit crunt, a doua a luat tot ce a putut. Medici, avocați, politicieni, oameni școliți sau simpli truditori ai pământului, bogați și săraci, deopotrivă. Indiferent de poziție, de avere sau de nivelul de studii, toți au fost într-o luptă contracronometru ș ...

Restaurantele din Galați, închise din nou de coronavirus

Miercuri, 07 Octombrie 2020 00:04 | Publicat în Regional
După mai multe zile în care numărul de infectări din Galați a fost unul ridicat, raportarea de marți a fost ca o gură de oxigen. Și asta pentru că doar 17 dintre testele efectuate au ieșit pozitive. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu coronavirus a ajuns la 4.480. Din fericire, niciun pacient infectat nu a mai pierdut lupta cu boala, astfel că numărul deceselor a rămas 181. Totodată, 30 de persoane au primit al doilea rezultat negativ în urma testărilor și au ...

Și-a căutat dreptatea pe stâlp

Marți, 06 Octombrie 2020 18:10 | Publicat în SOCIETATE
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Galați s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune din zona Gării CFR și a amenințat că se aruncă în gol. Acesta era supărat din cauza unor probleme pe care le are cu un loc de veci. La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și pompierii și un echipaj SMURD. După mai bine de o oră de negocieri între protestatar și polițiști, totul s-a terminat cu bine. Bărbatul a decis să coboare de pe stâlp, fiind preluat de oamenii legii ș ...

Record de decese și de pacienți internați la Terapie Intensivă

Marți, 06 Octombrie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 6 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 109.898 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 518 per ...

Grav accident de circulație în centrul orașului Galați

Marți, 06 Octombrie 2020 13:14 | Publicat în UTILE
Grav accident de circulație pe strada Brăilei, chiar în centrul orașului, în zona Hotelului Dunărea. Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost lovit în plin de un autobuz. Pietonul a fost preluat, în stare gravă, inconștient de un echipaj SMURD și transportat la spital. Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și fac cercetări pentru a stabili dacă pietonul se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni sau prin loc nepermis. Cert este că în zonă semafoarele ...

Primarul Galațiului a fost confirmat cu coronavirus

Marți, 06 Octombrie 2020 13:16 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, Petrica Pațilea, care a dat asigurări că edilul se simte bine și că acesta s-a izolat imediat ce a avut primele simptome. "Domnul primar s-a izolat la domiciliu imediat ce au apărut primele simptome, ușoare, la sfârșitul săptămânii trecute, iar rezultatul testului a fost unul pozitiv. Întrucât starea s ...

Sonorizare cu iz de tutun de contrabandă

Marți, 06 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Galați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DE 87, un autocar înmatriculat în România, care se deplasa pe ruta Chișinău (Republica Moldova) - Plzen (Republica Cehă), în care se aflau 28 de pasageri și doi șoferi. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în pl ...

Galațiul, la un pas de noi restricții. Rata de infectare cu noul coronavirus a trecut de 1,50 la mia de locuitori

Luni, 05 Octombrie 2020 17:15 | Publicat în SOCIETATE
Situația epidemiologică din Galați este din ce în ce mai gravă. La doar o săptămână de la decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, conform căreia municipiul Galați este în "scenariul galben", din cauza numărului mare de infectări, situația s-a agravat. Conform datelor oficiale, rata de infectare a depășit deja 1,50 la mia de locuitori. Asta înseamnă că ne așteaptă mai multe restricții, acestea urmând a fi decise la nivel național, într-o ședință a ...

Monstrul cu voce de aur și multe tatuaje

Marți, 06 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Tata este un monstru. Și nu unul oarecare, ci unul care a participat la emisiunea "Masked Singer" și a interpretat, la cea de-a doua apariție pe scenă, melodia ”Kiss” a lui Tom Jones. Simpaticul personaj a impresionat cu reprezentația sa, iar detectivii au fost încântați de ceea ce au văzut pe scenă. Detectivii au fost însă puși în dificultate de indiciile oferite de simpaticul personaj, care a susținut că are mai multe tatuaje, două dintre ele fiind titluri de melodii. Cu t ...

Încă 78 de gălățeni confirmaţi în ultimele 48 de ore

Duminică, 04 Octombrie 2020 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, în weekend, încă 78 (21 sâmbătă  și 57 duminică) de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu Sars-Cov-2 a ajuns la 4.398. Din cauza numărului mare de infectării, Comitetul Județean pentru Situații de Urgenţă a decis ca, începând cu 5 octombrie, în zona unităților de învățământ, pe o rază de 100 de metri, purtarea măștii de ...
Pagina 5 din 761

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi

Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu ș ...

Sute de sancțiuni pentru pietoni, bicicliști și trotinetiști, în Galați

Bicicliștii au fost cei mai sancționați în ultima săptămână, în județul Galați. Polițiștii rutieri a ...

Alertă imediată: Cod portocaliu de vreme rea în câteva localităţi ale judeţului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată – Cod portocaliu – valabilă pân ...

Șofer de 64 de ani, prins beat la volan

Un bărbat de 64 de ani din Drăgănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan pe ...

UNIC în România. Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată cu peste 460 de locuri, la Spitalul Județean Galați

Consiliul Județean Galați a dat astăzi în folosință parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Cl ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...