Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Culturi ameninţate de ger, potrivit meteorologilor de la ANM

Joi, 24 Ianuarie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Până la mijlocul săptămânii viitoare vremea va deveni mai aspră, iar culturile mari ale fermierilor gălăţeni – asigurate sau nu – vor fi puse la încercare. Se anunţă mai întâi ploaie, apoi precipitaţii mixte şi, în cele din urmă, ninsoare, mai ales în zona noastră. Temperaturile ar putea scădea până chiar şi cu 10 grade sub zero, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale de Meteorologie, ceea ce înseamnă că fermierii care au pus rapiţă, dar şi cei care au semănat ...

Bani pentru vacile de lapte, la APIA

Joi, 24 Ianuarie 2013 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Galaţi a primit, până în acest moment, 114 cereri pentru subvenţii de la crescătorii de vaci de lapte din judeţ, a declarat directorul adjunct al instituţiei, ing. Ionel Nicula. La finele perioadei de analiză şi control se va trece la întocmirea actelor pentru plăţi. ...

"Picior de Paris", boieri de ţară

Joi, 24 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Profesorul Neculai Pământ spune că Bălăbăneştiul s-a numit şi „picior de Paris”. „Am avut aici foarte multe familii boiereşti, de divan şi de ţară. Aşa că oamenii se supără dacă le spui ţărani şi sunt mândri de originea lor boierească. De aici supranumele comunei noastre, să ne mai apropie de capitala Franţei”, a precizat Neculai Pământ. ...

Miroasa - satul de oase de la Bălăbăneşti. Istoria uitată a patru generaţii de gălăţeni

Joi, 24 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Dintr-un sat cu o istorie de 200 de ani, înfiinţat după încheierea păcii de la Kuciuc-Kainargi, a rămas doar cimitirul * Vremea a şters inscripţiile de pe crucile de lemn *  Vatra satului a fost arată în toamnă, iar acum e câmp cu grâu *  Oamenii care şi-au trăit întreaga viaţă la Miroasa şi-au luat cu ei în morminte poveştile de viaţă Plugul a răscolit, în toamnă, pâmântul bătătorit de patru generaţii de ţărani gălăţeni care au trăit în satul Miroasa, ...

Omul sfinţeşte locul: Trei decenii de performanţă în agricultură pentru ing. Petre Grigore

Luni, 21 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Fără îndoială, la cei 60 de ani pe care îi împlineşte astăzi, din care 33 dedicaţi agriculturii, ing.Petre Grigore este dovada că, într-adevăr, omul sfinţeşte locul. Sutele de hectare cultivate în Bădălan, dar mai ales depozitul de legume al fermei SC Simongrig SRL, veritabilă bijuterie tehnologică, sunt exemple de ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat agricultura modernă. De altfel, performanţa i-a adus în acest an specialistului gălăţean o importantă distincţie ...

Vom avea crescătorie de vânat în judeţul Galaţi?

Joi, 17 Ianuarie 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii amatori de carne de vânat mai găsesc bunătăţi şi prin supermarket-uri. Totuşi, nu au, în Galaţi, un magazin cu specific vânătoresc. Piaţa ar putea fi mai bogată în curând, în condiţiile în care, potrivit Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor sportivi, există perspective pentru înfiinţarea unei crescătorii de vânat, în judeţul nostru. ...

Puţine subvenţii în zonele defavorizate ale judeţului Galaţi

Vineri, 18 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
La Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-au depus doar patru dosare de obţinere a subvenţiilor pentru culturile verzi din zonele defavorizate ale judeţului Galaţi (oraşul Târgu Bujor şi comunele Fârţăneşti, Nămoloasa, Oancea, Suceveni şi Vlădeşti). Valoarea subvenţiei este de 130 de euro pe hectar. ...

Personal insuficient pentru plăţi la APIA Galaţi

Joi, 17 Ianuarie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) întâmpină probleme din cauza personalului insuficient. „Avem trei posturi vacante, dar s-au redus, prin HG 1038 din 34 octombrie 2012. Am făcut demersuri la Bucureşti pentru înfiinţarea unor noi posturi, dar încă nu am primit niciun răspuns. Munca este una destul de dificilă, pentru că dăm autorizaţii de plată şi lucrăm cu bani. Iar sistemul în care se fac aceste operaţiuni nu se poate învăţa de pe o zi pe alta ...

Aproximativ 4.000 de fermieri gălăţeni cer subvenţii pentru bovine

Joi, 17 Ianuarie 2013 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai puţin de 3.869 de fermieri cu exploataţii zootehnice – persoane fizice sau juridice – au depus cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru a obţine cei 500 de lei per cap de bovină. Numărul total de animale pentru care fermierii au solicitat bani este de 29.120, iar suma pe care ar urma să se plătească, prin intermediul APIA, ajunge la 14.605.000 lei. Până la acest moment, s-au eliberat 297 de adeverinţe prin intermediul cărora fermierii ...

APIA Galaţi îşi va schimba sediul. Vezi aici care va fi noua adresă a instituţiei

Joi, 17 Ianuarie 2013 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) îşi va muta, în curând, sediul. Acum APIA funcţionează pe Strada Mihai Bravu, la nr. 30, într-un sediu închiriat de la proprietar. Până la 1 martie, când fermierii încep să vină în număr mai mare la sediul instituţiei, APIA se va muta în clădirea în care funcţionează, în prezent, Direcţia Fitosanitară, de pe strada Dragoş Vodă, la numărul 13. „Desfăşurăm, în prezent, o campanie de informare a fermi ...
Pagina 218 din 423

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...