Maria Fabian

Maria Fabian

Sentinţă definitivă în dosarul "fabricii de ţigări": Condamnaţii revin în penitenciar

Marți, 10 Februarie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel a dat condamnările definitive în dosarul "fabricii de ţigări". Cei mai mulţi dintre inculpaţi se întorc după gratii. Până acum, ei s-au aflat sub control judiciar, care a încetat de drept odată cu sentinţa definitivă, dată pe 5 februarie. Pedepsele sunt mai mici decât cele date de Tribunalul Galaţi şi inculpaţii trebuie să se întoarcă după gratii pentru a-şi executa condamnările, însă trebuie ţinut cont că mulţi dintre ei au făcut deja doi ani şi t ...

Şefi de la Fiscul gălăţean, anchetaţi de DNA. Fraudă de 1,2 milioane de euro

Marți, 10 Februarie 2015 00:00 | Publicat în JURIDIC
* 12 persoane sunt vizate de procurori pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în urma dosarului de faliment al Hortigal SA * Printre persoanele chemate să dea socoteală se numără mai mulţi oameni de afaceri, dar şi o serie de angajaţi de la Finanţe Turbulenţele continuă în dosarul de faliment al Hortigal SA Galaţi. Întors la Tribunal, pentru rejudecare, dosarul nu mai are acum doar conotaţii civile, ci a căpătat şi accente penale din ce în ce mai clare. Motivu ...

Situaţie stranie în dosarul "Jîtea"/ MAGISTRAT OBLIGAT să judece un dosar pe care l-a refuzat

Marți, 10 Februarie 2015 00:00 | Publicat în JURIDIC
Lucurile au luat-o razna în dosarul Jîtea, în care un lot de 19 persoane este judecat, la Tribunalul Galaţi, pentru contrabandă cu alcool şi alte infracţiuni conexe. Cererea de abţinere a magistratului Anişoara Cucoş în dosar a fost respinsă, aceeaşi soartă având-o şi solicitarea avocaţilor care au recuzat-o pe judecătoare. Decizia este definitivă, astfel că ambele tabere au fost nevoite ieri să intre în sala de judecată, măcar pentru a se lua în discuţie controlul judi ...

Un judecător gălăţean ACUZĂ că este HĂRŢUIT de un om de afaceri

Sâmbătă, 07 Februarie 2015 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Magistratul Anişoara Cucoş refuză să mai judece dosarul afaceristului vrâncean Mircea Liviu Jîtea, din cauza presiunilor pe care acesta le-ar face asupra sa Vineri, 6 februarie, la Tribunalul Galaţi ar fi trebuit să se treacă la audierea inculpaţilor în dosarul instrumentat de DIICOT Galaţi în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri Mircea Jîtea. Magistratul însă a anunţat, chiar în sala de judecată, că a făcut cerere de abţinere pentru că a depus o plângere penală l ...

DOSARUL BOCĂNEANU/ Tribunalul îl trimite acasă, Curtea îl readuce după gratii

Joi, 05 Februarie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
Emanoil Bocăneanu, trimis în arest la domiciliu de Tribunalul Galaţi, s-a trezit, pentru a doua oară, adus după gratii de magistraţii Curţii de Apel, care au admis contestaţia DNA Galaţi. Arestul la domiciliu, infirmat de Curtea de Apel, a fost dat în dosarul în care Bocăneanu este trimis în judecată alături de Auraş Braşoveanu. Procurorii DNA i-au reproşat fostului prefect că a pus avizul de legalitate pe o Hotărâre a Consiliului Local prin care a plecat către FCM Dunăre ...

Dosarul lui BOLDEA privind TUNUL IMOBILIAR de un milion de euro a primit TERMEN pentru luna februarie

Miercuri, 04 Februarie 2015 07:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul fostului deputat Mihail Boldea, magistraţii ieşeni au stabilit ca următoarea întâlnire a celor 20 de inculpaţi să aibă loc pe 27 februarie. Unii dintre inculpaţi au solicitat probe în apărarea lor, motiv pentru care judecătorul a ales ca pe 6 februarie să pronunţe o decizie de admitere sau respingere a acestora. De asemenea, magistratul ar trebui să decidă şi cu privire la prelungirea controlului judiciar al inculpaţilor. În acest dosar penal, fostul parlamentar d ...

Începe judecata FALIMENTULUI APATERM

Marți, 03 Februarie 2015 01:00 | Publicat în JURIDIC
„Dosarul căldurii”, soldat cu falimentul Apaterm, s-a înregistrat la Curtea de Apel Galaţi. După cum se ştie, atât societatea, cât şi sindicaliştii au atacat decizia de intrare în faliment, pronunţată de Tribunalul Galaţi, la jumătatea lunii trecute. Societatea de distribuţie a apei calde şi căldurii mai are practic o şansă de a îndrepta lucrurile în favoarea sa. Magistraţii primei instanţe au decis că firma nu este capabilă să-şi respecte propriul plan de reorgan ...

Denunţătorul lui Bocăneanu A TURNAT DEGEABA. Înjumătăţirea condamnării, doar dacă s-ar fi comis ASASINATUL

Marți, 03 Februarie 2015 06:00 | Publicat în JURIDIC
Cel care l-a denunţat procurorilor brăileni pe Emanoil Bocăneanu că vrea s-o facă dispărută pe martora principală din dosarul său de corupţie nu va beneficia de înjumătăţirea pedepsei pe care o are de ispăşit. Manole Pătraşcu este unul dintre denunţătorii lui Emanoil Bocăneanu. Cu ocazia solicitării lui, am aflat şi cât poate primi fostul prefect pentru că a tocmit un individ s-o scoată din scenă pe denunţătoarea sa - fie închisoare de la unu la cinci ani, fie amen ...

Anchetaţi şi condamnaţi/ 36 de ani de detenţie pentru CRIMA de la Balinteşti

Luni, 02 Februarie 2015 07:00 | Publicat în JURIDIC
După mai bine de un an de când au omorât în bătaie un om, şase indivizi au fost condamnaţi definitiv. Este vorba despre crima din localitatea Balinteşti, comisă pe 1 ianuarie 2014. Procurorii Parchetului Tribunalului i-au trimis în judecată pentru acest omor pe Valerică Bostan, zis „Ţoiu”, Lucian Berescu, Ionuţ Cristinel Crăciun, zis „Beţivu”, Nicuşor Crăciun, Ionel Szabo şi Ionuţ Nicuşor Scafaru, zis „Bela”. Procurorii au arătat în rechizitoriu că victima av ...

ÎNCEPE judecata publică în dosarul de CORUPŢIE al lui Bunea Stancu

Luni, 02 Februarie 2015 05:00 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii Tribunalului Vrancea au decis demararea procesului public în dosarul de corupţie al lui Gheorghe Bunea Stancu. Judecătorii au respins toate excepţiile invocate de inculpaţi, stabilind că rechizitoriul şi probele aduse de către procurorii DNA Galaţi sunt legale. Inculpaţii au atacat decizia Tribunalului Vrancea la Curtea de Apel Galaţi. Dacă judecătorii gălăţeni păstrează decizia celor din Vrancea, judecata publică va demara pe 5 februarie. În acest dosar, foşti ...
Pagina 7 din 133

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Servicii indisponibile temporar la Electrica Furnizare

Compania Electrica Furnizare anunță că, pentru realizarea unor operațiuni de mentenanță programată, ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Cuvântul de învățătură: „Milostenia care deschide cerurile”

În toate Sfintele Biserici, în a XII-a Duminică de la Rusalii, s-a citit la Sfânta Liturghie Evanghe ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Percheziții și în Galați, într-un dosar cu mașini cumpărate cu bani falși

Polițiștii au făcut percheziții în Galați și în alte patru zone din țară într-un dosar în care cinci ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...