Maria Fabian

Maria Fabian

Dosarul lui Chiaburu nu şi-a găsit încă finalul, după 12 ani de tegiversări

Vineri, 10 Mai 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
“Dosarul pierdut” al lui „Chiaburu” pare să aibă parte numai de surprize, Tribunalul hotărând pe 29 aprilie să întoarcă ancheta la DIICOT, pentru ca procurorii gălăţeni să o refacă. Decizia nu este una definitivă, rămânând ca şi instanţa de control, Curtea de Apel, să o verifice.Problema este că hotărârea vine pentru a doua oară în decursul a şapte ani. Asta în condiţiile în care dosarul a avut un parcurs extrem de interesant, care l-a adus în pragul prescrie ...

Un jaf ca la carte: Mascaţii i-au furat 390.000 de euro din şifonier

Vineri, 10 Mai 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Un jaf de 390.000 de euro făcut ca la carte: la pont, pentru că indivizii au mers exact la şifonier, unde o familie din Galaţi îşi ţinea banii. Hoţii erau dotaţi cu cagule, pistoale şi i-au ameninţat pe cei din casă, după care le-au luat banii şi duşi au fost. Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemp ...

Fostul deputat Mihail Boldea îşi poate da doctoratul

Vineri, 10 Mai 2013 05:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul deputat Mihail Boldea şi-a câştigat în instanţă dreptul de a-şi da doctoratul. Acesta a făcut o plângere împotriva hotărârii judecătorului delegat la Penitenciarul Galaţi, care nu i-ar fi încuviinţat acest drept. Contestaţia lui Boldea s-a aflat pe masa de lucru a unui magistrat al Judecătoriei, care a constatat dreptul acestuia de a-şi susţine teza şi a desfiinţat decizia colegului său de la Penitenciar. Interesant este că Boldea a fost asistat de un avocat din of ...

Din dosarul pentru crimă a lui Dan Cadar s-a furat expertiza toxicologică

Vineri, 10 Mai 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
A dispărut o filă din dosarul în care este judecat Dan Robert Cadar pentru asasinarea iubitei sale. Astfel, procesul lui Cadar, acuzat de omor deosebit de grav, a reuşit ca în câteva luni de când este la instanţă să le dea procurorilor alte două anchete.Una este legată de dispariţia filei 204 din dosarul uciderii Clarei Drăgoi. În şedinţa trecută, judecătorul a consemnat absenţa filei cu pricina, precizând că este vorba de buletinul de analiză toxicologică, făcut anul tr ...

În noaptea de Înviere s-a dublat numărul apelurilor la 112

Luni, 06 Mai 2013 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Sărbătorile pascale au fost punctate de intervenţii ale ambulanţei, care s-au dublat ca număr faţă de cele din zilele obişnuite. Dacă într-o perioadă normală numărul apelurilor la 112 nu depăşeşte 50, în noaptea de Înviere, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a înregistrat 104 astfel de telefoane. Potrivit directorului acestui Serviciu, doctor Mihai Polinschi, cazurile de indivizi care au băut mai mult ca de obicei au crescut cu 10 la sută faţă de zilele obişnuite. Alte ze ...

Dosarul "Stâna morţii" - Unuia dintre fraţii Enache "i-a expirat" mandatul

Joi, 02 Mai 2013 12:00 | Publicat în JURIDIC
Unul dintre fraţii Enache este la un pas de a fi eliberat din puşcărie. Pentru că mandatul său a expirat pe 28 aprilie, Tribunalul nu a făcut decât să constate încetarea de drept a acestuia. Ca urmare instanţa s-a văzut în ipostaza de a impune o măsură aceea de a-l obliga să nu plece din comuna Frumuşiţa. Judecătorul a dispus punerea lui în libertate imediat ce decizia rămâne definitivă. De altfel, DICOOT-ul a făcut deja recurs, urmând ca pe 3 mai, Curtea de Apel să cons ...

Dosarul de corupţie "caş şi curcan la bac" a ajuns la Curtea de Apel

Miercuri, 01 Mai 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul afacerii „curcan şi caş la bacalaureat” a ajuns la Curtea de Apel pe 26 aprilie, urmând să se judece „atacul” celor nemulţumiţi de condamnări. În februarie, fostul director al Liceului „Dunărea”, Ion Viorel şi fosta inspectoare de fizică, Camelia Negoiţă, au fost condamnaţi cu suspendare la cinci luni, respectiv, un an de închisoare. Decizia a fost a Tribunalului, care a anulat şi diplomele obţinute prin presupusele fapte de corupţie. Cei doi sunt acuzaţi d ...

Ghinioanele se ţin scai de Panetta. Rămas fără pizzerie, va fi judecat şi pentru contrabandă

Miercuri, 01 Mai 2013 04:00 | Publicat în JURIDIC
Zece inculpaţi, printre care şi Isidoro Panetta, au fost trimişi în judecată pentru contrabandă de ţigări. Panetta a rămas în memoria gălăţenilor prin demolarea pizzeriei Da-Isi, care-i aparţinea. Acum procurorii de la Crimă Organizată l-au acuzat de o contrabandă care ar fi adus o gaură la bugetul statului de aproximativ 600.000 de lei. El este trimis în faţa judecătorilor în stare de arest. ...

Pace sub măslinii din Palatul Justiţiei. Avocaţii gălăţeni şi-au primit banii din oficii

Marți, 30 Aprilie 2013 10:00 | Publicat în JURIDIC
Cei 125 de avocaţi ai Baroului Galaţi şi-au primit banii din oficii încă de vineri. După cum se ştie, săptămâna trecută a fost punctată de două zile de protest împotriva atitudinii Curţii de Apel de a nu deconta sumele aferente oficiilor neplătite încă din ianuarie 2013. Oficiile sunt serviciile oferite de stat inculpaţilor şi învinuiţilor din cauzele penale, care nu-şi pot permite un avocat. Actul de justiţie nu se poate face fără apărători, de aici şi importanţa p ...

Tribunalul Galaţi a decis că Dan Cadar rămâne în arest

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Cererea de revocare a măsurii arestării făcută de Dan Robert Cadar a fost respinsă de către Tribunal. Reamintim că avocaţii săi au făcut solicitarea în contextul în care o martoră şi-a schimbat depoziţia aruncând vina asupra victimei. Parchetul a stabilit că Dan Cadar a ucis-o în bătaie pe iubita sa, Clara Drăgoi, pe fondul consumului de alcool şi etnobotanice. Decizia instanţei poate fi atacată. ...
Pagina 68 din 133

Accident cu două victime pe DN 25, la Tudor Vladimirescu. O mașină s-a răsturnat

Doi tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri seară, 2 septembrie, pe D ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Gloria Ivești a câștigat Supercupa județeană la fotbal

SUPERCUPĂ. Asociația Județeană de Fotbal Galați a organizat meciul Supercupei Județene, între Gloria ...

Stadionul „Oțelul” se îmbracă în roșu pentru duelul Lieștiului cu Dinamo

Sporting Liești se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului. F ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...