Maria Fabian

Maria Fabian

Machena a fost condamnat la 13 ani de puşcărie pentru proxenetism

Luni, 17 Iunie 2013 16:00 | Publicat în JURIDIC
Ionel Moca, zis "Machena", arestat acum pentru accidentul de la Schela din noiembrie 2012, a primit o condamnare, dar într-un alt dosar, legat de proxenetism şi trafic de persoane. Aici a fost judecat alături de fiica unei foste judecătoare din Galaţi, Andra Georgia Juncu. Magistraţii Curţii de Apel l-au condamnat, pe 13 iunie, la 13 ani de puşcărie, reducându-i astfel pedeapsa de 15 ani, dată de Tribunalul Vrancea. Apelul l-a privit şi pe Georgel Bratu, care s-a ales acum cu o conda ...

Avocata Jalbă vrea să fie judecată în lipsă. Foştii clienţi îi cer despăgubiri de 500.000 de lei

Vineri, 14 Iunie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
În procesul avocatei Angelica Jalbă, acuzată de înşelăciune, de fals în acte şi de uz de fals, s-a dat un alt termen de judecată, 5 iulie, în condiţiile în care aceasta a cerut o perioadă de graţie să-şi angajeze un avocat. De asemenea, ea le-a mai solicitat magistraţilor Curţii de Apel să o judece în lipsă, deoarece nu se poate deplasa. Judecătorii au dispus ca la dosar să fie aduse acte medicale care să ateste motivele pentru care avocata nu poate veni la instanţă.Ang ...

Curtea de Apel Galaţi a redus condamnarea lui Nati Meir

Joi, 13 Iunie 2013 10:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Galaţi a decis să reducă pedepsele în dosarul lui Nati Meir, acuzat de trafic de influenţă de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Decizia lor mai are o singură cale de atac, dar nu trebuie uitat că Nati Meir este arestat într-o altă cauză şi această condamnare va conta foarte mult la contopirile care se vor face şi care vor da pedeapsa definitivă. Astfel, lui Nati Meir i-a fost redusă detenţia de la şapte ani şi jumătate ...

Mihail Boldea a fost pus din nou în libertate de Curtea de Apel Iaşi. Decizia nu este definitivă

Miercuri, 12 Iunie 2013 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Curtea de Apel Iaşi a decis pentru a doua oară punerea în libertate a lui Mihail Boldea. Decizia nu este definitivă, motiv pentru care fostul deputat nu va fi eliberat. Legal ar urma ca procurorii de la Crimă Organizată care au instrumentat „dosarul Boldea” să facă recurs la Înalta Curte şi numai decizia instanţei supreme îl poate pune sau nu în libertate pe ex-parlamentarul de Galaţi. Starea de arest a lui Boldea a fost înlocuită de magistraţii ieşeni cu obligarea de a nu ...

EXCLUSIV "VIAŢA LIBERĂ" / Acuzaţii din "Ţigareta de Galaţi" sunt liberi

Miercuri, 12 Iunie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Recursul în „Ţigareta de Galaţi” s-a soluţionat în favoarea învinuiţilor Gabriel Sbârnea şi Liviu Constandachi, care au fost puşi în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea, Corod pentru primul, Barcea pentru celălalt. De asemenea, judecătorii au respins cererea parchetului prin care se voia arestarea lui Maricel Bujoreanu. Decizia este definitivă, astfel că cei trei vor rămâne liberi până la finalizarea anchetei în cel de-al doilea dosar. Articolul poate f ...

Tribunalul a decis: Închisoare pe viaţă pentru crimă

Miercuri, 12 Iunie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Doi indivizi care şi-au ucis amicul în bătaie, scoţându-l în câmp şi incendiindu-l de viu au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă. Marian Lupu şi Neculai Lupu au comis groaznicul asasinat, sub influenţa alcoolului, în chiar ultima zi a anului trecut. Este cea de-a doua condamnare pe viaţă dată de acelaşi judecător în cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată, prima fiind dată în cazul asasinării taximetristului Vasile Andrieş. Decizia nu este definitivă, putând fi ataca ...

Ucigaşii taximetristului gălăţean Valentin Andrieş au fost condamnaţi pe viaţă

Miercuri, 12 Iunie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Asasinii taximetristului Valentin Andrieş au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă. Decizia aparţine Tribunalului Galaţi, nu este definitivă, dar vine în contextul în care de foarte mulţi ani la noi nu s-a mai dat o astfel de pedeapsă.Parchetul a stabilit că Gelu Chiriac şi Costache Guzgă l-au asasinat pe Andrieş în chinuri groaznice. Procurorii au mai stabilit că scopul celor doi era să fure maşina cu care Andrieş făcea taximetrie. Rămaşi fără bani, l-au ademenit pe şo ...

Fostul şef al ITM Galaţi a dat Ministerul Muncii în judecată. Ionel Petrea cere despăgubiri de 15.000 de lei

Marți, 11 Iunie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
După ce a fost destituit din funcţie, fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Ionel Petrea, a dat în judecată Ministerul Muncii * El cere despăgubiri morale şi materiale de 15.000 de lei, respectiv veniturile neîncasate de la data destituirii şi până la repunerea în funcţie Ionel Petrea le cere judecătorilor să-i admită acţiunea prin care doreşte să se suspende şi să fie anulat ordinul prin care a fost demis, iar el să fie reintegrat în funcţia public ...

Mihail Boldea face un pas înapoi în războiul cu DIICOT

Marți, 11 Iunie 2013 09:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul deputat Mihail Boldea a chemat două instituţii în judecată pentru acelaşi motiv, pentru ca în final să renunţe la cel puţin o acţiune. Cea cu Ministerul de Externe a fost prezentată pe larg de "Viaţa liberă". Acţiunea de la Tribunal s-a înregistrat în februarie şi a avut un prim şi ultim termen pe 28 mai, când Boldea a renunţat la judecată. Este vorba despre cererea sa de restituire a rucsacului în care şi-a lăsat un laptop, o tabletă, 5.000 de euro, carduri banca ...

În scandalul bătăii cu poliţiştii, doi tineri au fost trimişi în judecată

Sâmbătă, 08 Iunie 2013 10:00 | Publicat în JURIDIC
Dintre cei opt tineri care s-au bătut în centrul oraşului cu un poliţist, doi au fost trimişi în judecată pentru ultraj. Este vorba de Ovidiu Stoian şi Marius Florin Dumitru. Primul este liber, dar celălat este arestat, judecătorii confirmând vineri că mandatul lui este legal. Reamintim că luna trecută, opt tineri nu au vrut să se legitimeze, un poliţist a pornit în urmărirea lor şi s-a ales cu o mână rănită după ce a fost atacat cu pietre şi cărămizi. ...
Pagina 64 din 133

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

S-a montat ultima secțiune din tablierul metalic al noului pod peste Siret

Joi, 3 septembrie, constructorul român UMB Spedition a montat ultima secțiune a tablierului central ...

O mașină de poliție, implicată într-un accident la Galați

O mașină de poliție a fost lovită, joi, 3 septembrie, într-o intersecție din Galați. Accidentul s-a ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Sporting Liești a plătit tribut începutului slab în duelul cu Dinamo

Sporting Liești a debutat cu o înfrângere în noua ediție a grupelor Cupei României. Formația gălățea ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

Din sportul gălățean. Gloria Ivești a câștigat Supercupa județeană la fotbal

SUPERCUPĂ. Asociația Județeană de Fotbal Galați a organizat meciul Supercupei Județene, între Gloria ...

Stadionul „Oțelul” se îmbracă în roșu pentru duelul Lieștiului cu Dinamo

Sporting Liești se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului. F ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...