“Dosarul pierdut” al lui „Chiaburu” pare să aibă parte numai de surprize, Tribunalul hotărând pe 29 aprilie să întoarcă ancheta la DIICOT, pentru ca procurorii gălăţeni să o refacă. Decizia nu este una definitivă, rămânând ca şi instanţa de control, Curtea de Apel, să o verifice.
Problema este că hotărârea vine pentru a doua oară în decursul a şapte ani. Asta în condiţiile în care dosarul a avut un parcurs extrem de interesant, care l-a adus în pragul prescrierii faptelor incriminate, lucru scos în evidenţă chiar de către avocaţi. Vorbim de anul 2001 şi de acuzaţii de asociere a unor persoane în vederea comiterii traficului de persoane, inclusiv minori, şi de proxenetism, cu un prejudiciu de aproximativ 65.000 de euro, care ar rămâne nerecuperat, dacă s-ar constata că infracţiunilor le-a cam trecut vremea. La fel s-ar întâmpla şi cu cheltuielile făcute cu urmărirea penală, dar şi cu judecata, acestea ajungând până în prezent la 7.000 de lei.
În 2002, Maricel Nicolau, zis „Chiaburu”, soţia lui şi alţi şase amici au fost trimişi în judecată de procurori. La Tribunal, în 2004, inculpaţii au fost condamnaţi. Cea mai mare pedeapsă a primit-o „Chiaburu” - nouă ani, cea mai mică Marius Stângaciu - trei ani, ceilalţi primind condamnări cuprinse între cinci ani şi jumătate şi şase ani şi jumătate. În 2005, Curtea de Apel a admis acţiunile atât ale Parchetului, cât şi ale inculpaţilor şi a întors dosarul la Tribunal, pentru a fi rejudecat. În octombrie 2005, judecătorii l-au trimis la Parchet pentru completarea urmăririi penale. În aprilie 2006, sentinţa a rămas definitivă, astfel că dosarul a ajuns la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), înfiinţată în 2004. În tot acest timp, inculpaţii au fost puşi în libertate rând pe rând.
Pe 14 decembrie 2010, „Chiaburu” a fost asasinat, iar atunci toată lumea s-a întrebat unde este acest dosar de proxenetism, care avea să ajungă din nou în instanţă în ianuarie 2013. Primul termen a fost în martie, iar pe 8 aprilie, avocaţii au atras atenţia că pentru fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de Codul Penal, prescripţia a intervenit în februarie 2012, dosarul fiind trimis judecătorilor la mai bine de un an după împlinirea acestui termen. Cei de la DIICOT au motivat că ei au lucrat după legea specială, apărută abia în 2004, prescripţia neavând ce căuta aici. Lipsa sesizării anchetatorilor, dar şi a punerii în mişcare a acţiunii penale sunt, în opinia avocaţilor, greşelile făcute de procurorii DIICOT, erori pentru care ei ar trebui să revadă cazul, invocându-se excepţia nelegalei sesizări a instanţei. După trei amânări, Tribunalul a decis că DIICOT-ul trebuie să refacă rechizitoriul, iar pentru cheltuielile judiciare a dispus rămânerea lor în spatele statului. Rămâne de văzut însă dacă, după 12 ani şi după atâtea restituiri, dosarul va mai ajunge la instanţă, în cazul în care judecătorii Curţii vor păstra opinia Tribunalului.
