Victor Cilincă

Victor Cilincă

VIITURĂ cu... scriitori/ Festivalul „Antares” a trecut peste ploaie

Sâmbătă, 31 Mai 2014 00:00 | Publicat în CULTURA
Primii stropi ai zilei de ieri au udat Poezia, ca să crească bine, la statuia lui Eminescu din parcul care îi poartă numele. Au depus flori participanţii la Festivalul Internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, desfăşurat sub genericul: „Dunărea, Calea Regală a Poeziei Europene”. Scriitori din Spania, Germania, Italia, Turcia, Uruguay, Irak, Israel, Franţa şi România au făcut o fotografie mărturie de prietenie şi s-au îndreptat, precum o binevenită viit ...

Campanie VL "Comori de patrimoniu"/ "Precista" - istorii mai puţin cunoscute

Sâmbătă, 31 Mai 2014 00:00 | Publicat în CULTURA
Pe vremea comuniştilor, bisericii fortificate "Sf. Precista", cea mai veche construcţie gălăţeană păstrată, monument unic, i se interzisese menirea pentru care fusese creată, cea religioasă, fiind transformată în muzeu. După Revoluţie, i-a revenit menirea, dar şi-a pierdut-o pe cea pur muzeală.Arsă de câteva ori, biserica şi-a schimbat înfăţişarea. Ar putea fi trecută, simbolic, pe orice efigie a oraşului, până nu demult „al oţelului”, acum… „al scrumbiei”. ...

Multe oferte pentru micuţii gălăţeni de Ziua Internaţională a Copilului

Vineri, 30 Mai 2014 12:00 | Publicat în CULTURA
Biblioteca "Urechia", în grădină la Teatrul Muzical Duminică, începând cu ora 9,00, în grădina de vară „Leonard” a Teatrului Muzical, Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, în parteneriat cu Primăria şi Teatrul Muzical „Nae Leonard”, organizează ediţia a a XXXIV-a a „Carnavalului Cărţii pentru Copii”. Aici se va desfăşura tradiţionala paradă a personajelor, reprezentate de către copii înscrişi la concursul în care vor purta costumele eroilor preferaţi d ...

Viitor sau viitură?

Joi, 29 Mai 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am scăpat ieftin, deşi viitura a năvălit pe Dunăre până la noi şi a depăşit cota de inundaţie. N-o să mai apărem la ştirile naţionale…Ştiind că nu sunt "putincioşi", bunicii noştri găseau măcar motiv de emoţie, cam cum ne uităm noi la filmele cu catastrofele altora. Astăzi, dacă în Valea oraşului cade o casă sau este evacuată, Doamne-fereşte, vreo familie, poţi să vezi asta şi la televizor, nu trebuie să te mai deranjezi până acolo ca să priveşti, că de p ...

Serile de Literatură „Antares”/ Poeţi din toate colţurile lumii, începând de vineri, la Galaţi

Joi, 29 Mai 2014 02:00 | Publicat în CULTURA
Festivalul Internaţional “Serile de Literatură ale Revistei Antares”, aflat la cea de-a XVI-a ediţie, se va desfăşura între 29 mai şi 4 iunie, conform tradiţiei, itinerant. Deschiderea oficială va avea loc vineri, de la  11,00, la Casa Cuza Vodă. Participanţii vor avea parte de recitaluri de poezie, lansări de carte, colocvii de critică literară şi traduceri, lecturi publice în spaţii neconvenţionale şi vizitarea unor case memoriale care le-au aparţinut unor mari scriito ...

"Axis libri", cu bonus/ Festivalul Cărţii a mai ţinut o zi

Marți, 27 Mai 2014 02:00 | Publicat în CULTURA
Deşi închiderea oficială a Festivalului Naţional al Cărţii "Axis libri" a avut loc de sâmbătă seara, duminică, fiind zi de promenadă şi mici cumpărături, câteva edituri din Galaţi şi din ţară, chiar din Capitală, au ţinut totuşi deschis până la prânz. La închidere, preţurile cărţilor scăzuseră binişor, iar unii editori au preferat să se facă mai cunoscuţi decât să-şi care înapoi cărţile, aşa că au făcut şi cadouri.   CITEŞTE şi Vânzări de 200.0 ...

Festivalul lansează foarte tinere condeie/ Premiile Concursului de creaţie literară

Marți, 27 Mai 2014 11:00 | Publicat în CULTURA
Important pentru viitorul literar al Galaţiului, Concursul de creţie literară „Scriitori de ieri, de azi şi de mâine” a completat excelent Festivalul Naţional al Cărţii ”Axis Libri”. Copii şi tineri (două categorii de vârstă: 8-14 ani - 26 de concurenţi; 15-21 ani - 22 de concurenţi) au scris poezie, eseu sau proză. Deşi mai puţini concurenţi decât anii trecuţi, când concurau cam o sută de tineri, concursul a adus lucrări mai valoroase. Multe premii, acordate de ju ...

Gălăţeanca Maria Crăciun va cânta pentru cartea mamei sale

Luni, 26 Mai 2014 12:00 | Publicat în CULTURA
O surpriză ne aşteaptă marţi, 27 mai, de la ora 18,00, la Teatrul „Fani Tardini”: un concert susţinut de micuţa stea a muzicii uşoare Maria Crăciun, acompaniată de Nicu Mihai. Concertul este de fapt „coperta” lansării unei cărţi noi: „Noaptea macilor” de Cătălina Lovin - un roman autobiografic abia apărut la Editura Sinteze. Cătălina Lovin păşeşte acum în faţa reflectoarelor în care până acum a evoluat doar fiica sa - da, dumneaei este chiar mama micuţei Mar ...

Festivalul Cărţii "Axis Libri", la final/ Iată programul ultimei zile

Vineri, 23 Mai 2014 17:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă este ultima zi a târgului naţional de carte. În program: ora 10:30, prezentarea Editurii "Axis Libri", cu lansarea revistelor „Axis Libri”, „A (Anatres/Axis Libri)”, Buletinul Fundaţiei "Urechia" şi a lucrării biobibliografice „Oameni în memoria Galaţiului”. Şi cărţi de: Mihai Vişoiu, Zanfir Ilie, Theodor Parapiru. La 11:30: Editura "ePublishers" Bucureşti şi cărţile gălăţenilor Stela Iorga şi Silviu Lupaşcu. 12:00: Editura "Eikon" Cluj, cu o carte des ...

Simpozion judeţean de geografie şi ecologie la Galaţi

Sâmbătă, 24 Mai 2014 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ediţia a IV-a a Simpozionului Judeţean ‘’Educaţia prin geografie, premisă a dezvoltării durabile” a adunat, la Colegiul de Industrie Alimentara ‘’Elena Doamna’’, profesori de geografie din întreg judeţul. Lucrările, structurate într-o secţiune ştiinţifică şi una didactică, au atins probleme actuale de geografie din judeţ: declin demografic, şomaj, evoluţia structurii etnice şi confesionale a populaţiei, studii geoecologice etc., ne informează prof. Mariana Stan ...
Pagina 289 din 499

Călin Georgescu, ridicat din trafic de polițiști și DIICOT

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost interceptat și ridicat din trafic ...

Start la înscrieri pentru internshipul de la Camera Deputaților

Tinerii interesați de o carieră în administrația publică sau de modul în care funcționează procesul ...

Gălățenii care rămân fără curent electric săptămâna aceasta

Mai multe localități din județul Galați vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 22-25 ...

Luarea Crucii, deficit de voință și de credință

La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, a slujit Înaltprea ...

Sprijin pentru ONG-urile la început de drum

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) a deschis înscrierile pentru un nou program de ...

ANALIZĂ. Vremuri grele pentru leu

Apropierea datei de 2 octombrie, atunci când S&P Global Ratings va anunța decizia sa în privința ...

Sprijin de 50.000 de euro pentru crescătorii de ovine și caprine

Crescătorii de ovine și caprine din România vor putea primi până la 50.000 de euro per exploatație p ...

Primăria Tulucești a aderat la cea mai mare rețea de cooperare teritorială din Europa

Comuna Tulucești a făcut un pas strategic pentru dezvoltarea locală prin semnarea Convenției constit ...

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. PSD: „Surprindere și dezamăgire”

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că opțiunea sa pentru funcția de premier este europarla ...

Poza zilei. Unde poate fi „reclamat” un copac care stă să cadă

„Pe spaţiul verde din faţa blocului B4, scara 3, din Micro 17, avem un copac care trebuie tăiat, fii ...

35 de milioane de lei, bani de împrumut, pentru terminarea lucrărilor pe bulevardul George Coşbuc

Consilierii locali ai municipiului Galaţi au fost convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a rectif ...

Analiză financiară. Banalități

Traversăm o perioadă în care războiul hibrid ia diverse forme și pune în pericol economiile din într ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Antrenorul Oțelului ar putea fi demis dacă nu învinge Corvinul. Meci decisiv pentru Stjepan Tomas

Partida cu Corvinul Hunedoara, programată luni, are o miză uriașă pentru Stjepan Tomas. Antrenorul c ...

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal vor victorii în etapa următoare

Echipele gălățene de fotbal din ligile inferioare (a treia, a patra și a cincea) sunt pregătite de a ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Înscrierea pentru admiterea la școlile militare de subofițeri jandarmi, exclusiv online

Jandarmeria Galați informează că a început sesiunea de admitere pentru școlile militare de subofițer ...

Filmul despre vizionarul nutriției românești, lansat la Galați

Sala Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește astăzi, 15 septembrie, de la ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Adăpostul ”Help Lăbuş” caută voluntari

Adăpostul ”Help Lăbuş” îi cheamă pe gălățeni să dea o mână de ajutor în acest weekend. Sunt necesari ...

Centrul „Tinerețe fără bătrânețe”, noul loc de întâlnire al seniorilor din Galați

Noul centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, amenajat de Primăria Ga ...

Erorile din dosarele de pensie sunt puse pe seama defecțiunilor informatice

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), reprezentantă a personalului din casele ...

Audit al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii. Nereguli și la Galați și Tecuci

Un control recent al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că procesul ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un gălățean de 87 de ani ar fi încercat să atragă cu dulciuri o fetiță de 10 ani la hotel

Un drum de câteva minute până la un magazin s-ar fi transformat într-o experiență de care o fetiță d ...

Judecătorii își pun frână la dosare. Cum se schimbă munca în instanțele din România

De marți, 15 septembrie, toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România funcționeaz ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

Sturioni vii și jocuri interactive la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați (ICDEAPA) ...

Poza zilei. Atenție, se numără bani!

Mulți cunoaștem acest gest clasic, căruia se pare că nici pandemia nu i-a venit de hac. Primești un ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

RMN cardiac 3 Tesla în Galați: o investigație avansată pentru evaluarea inimii

    Evaluarea corectă a sănătății cardiovasculare presupune, în anumite situații, investigații cap ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...