Am scăpat ieftin, deşi viitura a năvălit pe Dunăre până la noi şi a depăşit cota de inundaţie. N-o să mai apărem la ştirile naţionale…
Ştiind că nu sunt "putincioşi", bunicii noştri găseau măcar motiv de emoţie, cam cum ne uităm noi la filmele cu catastrofele altora. Astăzi, dacă în Valea oraşului cade o casă sau este evacuată, Doamne-fereşte, vreo familie, poţi să vezi asta şi la televizor, nu trebuie să te mai deranjezi până acolo ca să priveşti, că de pus mâna...
În vremurile lor, buneii vedeau cartoline, nu ecrane tv. Ei ştiau însă chiar să facă „gheşeft” şi din nenorocirea lor: am exemple! O Veneţie de… Galaţi: cartofilul Costel Gheorghiu deţine şi două astfel de imagini ale… profitului, în fond un exemplu de perspicacitate comercială, dacă respectivele cartoline chiar s-or fi şi vândut în epocă precum pâinea caldă. E vorba despre o imagine pe care găsim tipărit textul „Inundaţiile din Galaţi, Str. Portului (Bursa) 1898”, precum şi editorul: „Editura Ad. Muler & D. Stern, Bucureşci Pasagiul Vilagros 1-2”. Afacere bucureşteană, deci. Pe cea de-a doua cartolină scria chiar aşa, de parcă ar fi vorba despre niscai imagini de vis de pe Croazetă şi nu de nenorocirea intrării apelor în case, în Valea oraşului: „O Salutare din Galaţi” şi „Galaţii în 11 Junie 1897”. Cartea poştală, fotografie colorată încadrată în decoraţiuni cu… flori de câmp desenate, e scoasă de „G. D. Nebuneli & Fils, Galatz”. Ei bine, Gheorghe Nebuneli, proprietarul unei tipografii în care s-au scos de la balade populare la studii darwiniste, era chiar tatăl unui primar al Galaţilor (între iunie 1887 şi iulie 1888): Limeoleon Nebunelli, librar, ziarist. Care nu ridicase diguri... Tipografia scotea şi cartea de Geografie a lumii şi a României scrisă de un alt primar fără dig (între februarie-martie 1883): profesorul Gheorghe Mihăilescu.
Ei bine, afacerile şi facerea de bine nu erau incompatibile pe vremea când primarii nu aveau pompe ca să scoată apa din zone inundate însă, ce-i drept, puteau ridica preventiv diguri. Calea Prutului este un asemenea dig. Digul din port a fost ridicat abia în perioada comunistă. Urma să fie consolidată însă şi Faleza, după ce s-a construit aberant pe creştetul ei, taluzul ameninţând s-o ia la vale. Anii trecuţi, la alte inundaţii, s-a comandat chiar un proiect, în vederea ridicării unui diguleţ la baza taluzului Falezei, paralel cu ea. Necazul este că n-o să ştim poate niciodată în câte sute de ani se va ridica, iar umezirea malului Dunării la astfel de viituri este periculoasă!
Semnale de alarmă au tot tras specialiştii, precum regretaţii ingineri Margareta Bălan şi Mircea Chiriac. Nu construim, însă! Acum nici măcar nu se vând… cărţi poştale-amintire cu Galaţiul lacustru de acum, când, vorba unui trecător, te simţi la Dunăre ca la malul mării, pe plajă şi nu pe mal. Nu câştigă, oferind peisaje insolite, de Veneţie, ci pierd, cu pasarelele şi grădiniţele inundate de apă şi asediate de gunoi plutitor, şi patronii de restaurante de pe Faleză.
Nu mai câştigă însă nici politicienii, care doar la apă şi mai mare vin să se bage în seamă. N-a mai venit, ca în 2010, când era inundat chiar şi Spitalul CFR şi trebuia aruncat în aer digul la Pisica, vreun barosan, precum Blaga (nu poetul, ci fostul ministru de la Interne!) sau preşedintele Băsescu, care zicea că lui „nu-i dă” că e inundaţie la Galaţi.
Apa a trecut, nu s-a construit dig de piatră, iar cel din saci, de patru kilometri jumătate lungime, nu e decât în poze. Fără bani, bre.
