Raluca Ichim

Raluca Ichim

Ziua Pompierilor, celebrată în avans de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați

Vineri, 11 Septembrie 2026 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Solemnitate, emoții, dar și gânduri de mulțumire și recunoștință. Aceasta a fost atmosfera din curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, vineri dimineață, când salvatorii, alături de oficialități, dar și de familii, elevi și alți gălățeni, au serbat, în avans, Ziua Pompierilor. Sărbătorită anual la data de 13 septembrie, evenimentul marchează, în acest an, împlinirea a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment de referință pentru ...

Hochei. „Micii mari gladiatori” de la Dunărea Galați - locul al doilea la un turneu internațional din Polonia

Joi, 10 Septembrie 2026 17:00 | Publicat în SPORT
În weekendul trecut a avut loc la Sanok, în Polonia, primul tur al competiției internaționale „Carpathian Junior Hockey League” U12. CSM Dunărea Galați, unul dintre cluburile fondatoare ale acestei  frumoase și interesante competiții, s-a înscris cu  echipa ,,gladiatorilor “ oferind copiilor prilejul să acumuleze experiență competițională care să conducă la creșterea valorii sportive a foarte tinerilor hocheiști.  „În ciuda faptului că am fost fără pregătire ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

Vineri, 11 Septembrie 2026 08:00 | Publicat în Regional
O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări de proveniență din Republica Moldova, ascunse în cutii de dulciuri și de cafea. Pe 9 septembrie, în jurul orei 18:30, la punctul de control s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de intrare în țară, un bărbat de 28 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, pasager al unui microbuz cu remorcă. Ambele vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova. În urma veri ...

Ziua şi scandalul, la Inspectoratul Şcolar Galaţi. Şcoală abia renovată, dar fără forme legale de funcționare

Joi, 10 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După scandalul creat de neprelungirea mandatului fostului director al Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod, prof. Adriana Masgaras, o altă situaţie din această comună a dat în clocot la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. Miercuri, dis-de-dimineață, părinți și reprezentanți ai administrației publice locale au venit să ceară lămuriri, acuzând Inspectoratul că nu facilitează redeschiderea școlii din satul Cărăpcești. „Vrem să se deschidă școala din Cărăpcești!” ...

Controale îngreunate la granița cu Republica Moldova din cauza unei defecțiuni

Miercuri, 09 Septembrie 2026 16:40 | Publicat în Regional
Un incident tehnic la frontiera Republicii Moldova a dus la îngreunarea, miercuri dimineață, timp de peste patru ore, a traficului rutier spre și dinspre România.  Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au anunțat că bazele de date ale autorităților din Republica Moldova au fost nefuncționale, începând cu ora 06:30, din cauza unor probleme tehnice, ceea ce a făcut ca timpii petrecuți la frontieră să fie mai mari. Pentru o perioadă, verific ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Miercuri, 09 Septembrie 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei doi copii: o fetiță de 8 ani și un băiat de 10 ani. Acesta se confruntă cu probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu atrofie corticală predominant temporală și sindrom Christianson. Pentru că starea băiatului necesită îngrijire și supraveghere permanentă, Adina nu se poate angaja. Adina a fost părăsită de soţ la ceva timp după nașterea băiatului. Este n ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Miercuri, 09 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. Adriana Masgras, care a ocupat funcția de director al unității de învățământ în ultimii opt ani, acuză că nu a mai primit continuitate pe funcție... din cauza primarului din comună, care i-ar fi făcut numeroase plângeri la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) și ar fi hărțuit-o în ultima vreme. Fosta directoare este hotărâtă să participe din nou la concursul ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Luni, 07 Septembrie 2026 16:10 | Publicat în EDUCAŢIE
Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembrie, când părinți și copii laolaltă au păşit pragul unităților de învățământ, pentru un nou an școlar.  În majoritatea școlilor, clopoțelul a sunat imediat după festivitatea de deschidere, iar școlarii au intrat în clase.  Cei mai emoționați au fost „bobocii”, care cu greu se dezlipeau de părinți. „Este foarte emoționant ce trăim astăzi. Am trei nepoți la ș ...

România și Republica Moldova, parteneriat pentru gestionarea manifestărilor publice

Marți, 08 Septembrie 2026 11:00 | Publicat în Regional
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați a fost gazda celui de-al treilea workshop organizat în cadrul proiectului PEGASUS – Public Event Governance & Assembly Security Unified System, desfășurat în perioada 2 - 4 septembrie. Jandarmii gălățeni, reprezentanți ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat și ai Inspectoratului General de Carabinieri din Republica Moldova au lucrat împreună, timp de trei zile, pentru finalizarea Planului Comun de Acțiu ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Marți, 08 Septembrie 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați anunță  încheierea proiectului „PermaZumzăit”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Evenimentul oficial va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 12:00, la Clădirea principală – Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii. În cadrul proiectului, o suprafață de 500 m² din Grădina Botanică Galați a fost tr ...
Pagina 1 din 330

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

„Nu vom uita niciodată”. Statele Unite au comemorat victimele atentatelor din 11 septembrie 2001

La 25 de ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA, președinți americani, atât cel în fu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Câteva ore de toamnă la Galați. Cod galben de averse și instabilitate atmosferică până duminică dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă și a ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

După renovare... lucrări de reparaţii curente la Biblioteca „V.A. Urechia”

Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a b ...

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotd ...

ANALIZĂ. Lipsă de interes pentru titlurile de stat românești

Joia aceasta, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BCE, unde s-a decis majorarea dobânzii l ...

Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Libert ...

Modernizarea infrastructurii de irigații din județul Galați, la zi

 Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați (FTIF) din cadrul ANIF continuă programul de mo ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Selecționata României, înfrângere în grupele CE la volei masculin

În perioada 9-16 septembrie sunt programate meciurile din grupe ale Campionatului European de volei ...

Două absențe importante pentru Oțelul în deplasarea de la Cluj

Oțelul va aborda partida din deplasare cu Universitatea Cluj fără doi dintre jucătorii importanți ai ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...