Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

NATO interceptează a treia rachetă lansată din Iran spre Turcia

Vineri, 13 Martie 2026 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O nouă rachetă balistică lansată din Iran a fost interceptată vineri dimineață de sistemele de apărare antiaeriană ale NATO după ce a intrat în spațiul aerian al Turciei. Incidentul a avut loc în jurul orei 03,20‑03,30, când sirenele de alarmă au început să sune în orașele din sudul Turciei, Adana și Batman, dar și în apropierea bazei aeriene de la Incirlik, unde sunt depozitate arme nucleare americane. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Turcia, toate ...

Hao, câinele polițist care a depistat droguri din prima misiune

Vineri, 13 Martie 2026 08:30 | Publicat în Regional
La doar doi ani, Hao s-a făcut remarcat ca unul dintre cei mai tineri membri ai echipei canine a Serviciului Criminalistic - Compartimentul Poliție Canină. Specializat în depistarea substanțelor interzise, patrupedul și conductorul său formează deja o echipă eficientă, gata să intervină ori de câte ori situația o cere. Cariera lui Hao a început oficial pe 27 iunie 2025, după o perioadă intensă de pregătire și antrenamente. Prima misiune l-a purtat pe litoralul românesc, în ...

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat un parteneriat strategic

Joi, 12 Martie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au susținut o conferință de presă comună joi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, după semnarea unui parteneriat strategic România - Ucraina, menit să consolideze cooperarea bilaterală în domenii esențiale precum securitatea, energia, infrastructura și protecția minorităților. Președintele României, Nicușor Dan, a salutat vizita lui Zelenski la București și a reafirmat angajamentul Bucureștiului față de valorile europene și ...

Bugetul propus de premier, criticat de angajații din Guvern

Vineri, 13 Martie 2026 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reprezentanții Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului critică dur proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, propus de premierul Ilie Bolojan. Aceștia susțin că documentul este construit pe ipoteze fragile și pe „sacrificiul populației”. Potrivit comunicatului sindical, proiectul ridică „serioase semne de întrebare” privind realismul și responsabilitatea fiscală a construcției bugetare. Sindicaliștii atrag atenția că bugetul actual se bazează pe ...

Barcă scufundată după un impact pe Canalul Sulina

Joi, 12 Martie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un incident naval a avut loc joi pe Canalul Sulina, unde o ambarcațiune aflată la ancoră s‑a scufundat, după ce a fost lovită de un remorcher. Convoiul fluvial, format din remorcherul "Silva 8" și o gabară goală, era tractat de "Racheta 3" după ce "Silva 8" se defectase, când a acroșat barca staționată în zona Mm 19,5 a canalului. Impactul a provocat răsturnarea ambarcațiunii, conform Digi24. La bordul acesteia se aflau două persoane, care au fost proiectate în apă în urm ...

Informare și prevenţie pentru elevi, cu oamenii legii

Vineri, 13 Martie 2026 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Zeci de elevi din Galați au participat la activități de informare și prevenire organizate de jandarmi și polițiști, discuțiile fiind axate pe siguranța în mediul școlar, prevenirea bullyingului și riscurile consumului de droguri. Prima întâlnire a avut loc miercuri, 11 martie, la Liceul cu Program Sportiv Galați, unde aproximativ 40 de elevi din clasele a VII-a au stat de vorbă cu jandarmii despre respectarea regulilor de conviețuire socială, responsabilitatea individuală și ...

Grindeanu cere Guvernului reducerea prețului carburanților

Joi, 12 Martie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i‑a cerut premierului Ilie Bolojan, printr‑un videoclip postat pe Facebook, să ia măsuri pentru atenuarea efectelor creșterii prețului la carburanți. Grindeanu a afirmat că miniștrii social‑democrați au lucrat la mai multe soluții pentru compensarea impactului asupra populației și economiei și a solicitat public ca acestea să fie analizate și adoptate rapid de guvern. Surse citate de Digi24 spun că PSD intenționează să propună reducer ...

O nouă conductă pentru alimentarea cu apă a Galațiului

Vineri, 13 Martie 2026 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Se desfășoară lucrări, în municipiul Galați, pentru realizarea unei noi conducte de legătură între magistralele de apă brută. Acest proiect, în valoare de aproximativ 9,5 milioane de lei, vizează creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă al orașului. Lucrările presupun realizarea unei conducte cu diametrul de 800 mm și o lungime de aproximativ 1.298 de metri. Aceasta va face legătura între conducta Dn1000 mm Șerbești - Filești, alimentată din surse de adânci ...

Ucrainean urmărit internațional, depistat la Oancea

Joi, 12 Martie 2026 16:30 | Publicat în Regional
Un ucrainean în vârstă de 36 de ani a încercat să intre în țară, în calitate de șofer, deși era căutat de poliție pentru infracțiuni contra persoanei, comise în Austria. Bărbatul s-a prezentat miercuri, 11 martie, în Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de control necesare. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unu ...

„Meseriile în lumina reflectoarelor”, pentru elevii gălățeni

Joi, 12 Martie 2026 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii gălățeni au avut ocazia să descopere, dincolo de manuale, cum arată drumul spre o profesie și care sunt provocările pe care le presupune aceasta, în cadrul activității „Meseriile în lumina reflectoarelor”, organizată în Sala "Amfiteatru" a Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”, cu prilejul Zilei Naționale a Meseriilor. Evenimentul, desfășurat miercuri, 11 martie, a adus în fața elevilor invitați din mai multe domenii de activitate, profesori de la licee de profil, ...
Pagina 47 din 135

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Un bărbat a fost găsit mort în zona Drumului de Centură din Galați

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit fără viață, marți după-amiază, în spatele unui depoz ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

Tuluceștiul intră într-o rețea europeană de cooperare teritorială

Comuna Tulucești a fost inclusă ca membru fondator în Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (G ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Cartel ALFA cere ca DNA și DIICOT să verifice modul în care s-au închis centralele pe bază de cărbune

Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA semnalează, printr-un comunicat de presă, că, în ...

Alertă la Priza Dunării. Alimentarea cu apă a unei jumătăţi din populaţia Galațiului stă într-un singur grătar de admisie

Marți, 4 august 2026, cota Dunării la Galați era de 28 cm, potrivit datelor de pe site-ul Administra ...

Fabricant de ambalaje metalice ușoare, amendat și cu activitatea suspendată de către Garda de Mediu Galați

Un operator economic din comuna Munteni, județul Galați, din domeniul fabricării ambalajelor metalic ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

Oțelul intră în elita fotbalului juvenil. Debutul este programat pe teren propriu

Oțelul Galați va evolua în noul sezon la cel mai înalt nivel al competițiilor naționale de juniori. ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...