Pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a statuii lui Ioan Vodă cel Viteaz din satul Roșcani, comuna Băneasa, Consiliul Județean (CJ) Galați a lansat în licitație un contract de proiectare și execuție. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 2.176.862 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, până pe 18 iunie 2026, CJ Galați așteaptă oferte din partea proi ...

Băut la volan, la plimbare pe drumurile județului

Joi, 14 Mai 2026 13:00 | Publicat în AUTO
Oamenii legii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați au depistat în trafic un bărbat care conducea sub influența băuturilor alcoolice. Descoperirea a fost făcută pe 13 mai, în jurul orei 00,15, când un echipaj al Poliţiei de Frontieră, aflat în misiune la Băneasa, a oprit un autoturism înmatriculat în Italia, condus de un bărbat, cetățean român, în vârstă de 33 de ani. În timpul controlului, polițiștii au observat că bărbatul nu era coeren ...
Vineri, 3 aprilie, a fost ziua care a prilejuit derularea ultimei activități incluse în proiectul județean ”Creangă, mărțișorului literaturii române”, festival-concurs de teatru pentru elevi, care implică dramatizări ale textelor marelui povestitor. În acest spirit, elevii din clasele primare și gimnaziale au urcat cu multe emoții pe scena Căminului Cultural din comuna Rediu și au dat viață personajelor întâlnite în textele citite.Prin acest festival, echipa organizato ...

Pedofil trimis la „răcoare” pentru 7 ani

Marți, 28 Ianuarie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Băneasa își va petrece următorii șapte ani în pușcărie, după ce a fost găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni de viol asupra unui minor. Trimis în judecată în vara anului 2023, individul a fost inițial condamnat de Judecătoria Tg. Bujor la opt ani de închisoare. Pedofilul a considerat sentința prea grea și a atacat-o, iar Curtea de Apel i-a redus pedeapsa cu un an, hotărârea definitivă fiind pronunțată zilele trecute. Poliți ...

Șapte suflete rămase sub cerul liber au nevoie de ajutor (FOTO)

Duminică, 22 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Casa distrusă în totalitate, animale și păsări moarte și șapte suflete rămase efectiv sub cerul liber! Aceasta este povestea înfiorătoare a unei familii din Băneasa, care a rămas fără nimic în urma inundațiilor care s-au abătut recent asupra județului Galați. Cazurile dramatice ale supraviețuitorilor sunt greu de descris în cuvinte. Oamenii își amintesc cu groază cum, în toiul nopții, principala grijă a fost să își salveze copiii de puhoaiele care păreau de nestăv ...
O nouă ediție a Sărbătorii Bujorului s-a consumat pe 12 mai în Rezervația naturală din pădurea Breana, satul Roșcani. Nu era nici ora nouă când mașini din tot județul au început să răscolească colbul din marginea pădurii pentru a nu rata startul. Două ore mai târziu jandarmii erau obligați să interzică accesul în anumite zone deja supra aglomerate. Dacă la acea oră se adunaseră deja aproape o mie de participanți, câteva ore mai târziu numărul lor depășea cu mult ...

Duminică, la Băneasa, Sărbătoarea Bujorului

Vineri, 10 Mai 2024 09:59 | Publicat în Regional
Duminică, 12 mai, în pădurea Breana, din satul Roșcani, în plină Rezervație Naturală, va avea loc o nouă ediție a Sărbătorii Bujorului Printre artiștii care vor anima, prin muzică şi dans,  scena și atmosfera acelei zile se numără Andreea Bălan, dar și Mirela Lepădatu, Codruța Filip, Ansamblul ”Doina Covurluiului”, prezentatoarea emisiunii ”Matinali și Populari” de la Etno TV, Lavinia Târzianu, interpretul de muzică populară Ion Paladi. Vor performa în regi ...

Prințul Paul, capturat într-o stațiune din Malta

Luni, 29 Aprilie 2024 11:16 | Publicat în EVENIMENT
Paul Phillipe al României a fost depistat într-o stațiune turistică din Malta, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro și HotNews.ro. Acesta era singur in resort.El se află în fața poliției, iar faţă de acesta urmează a se derula procedurile specifice, incluzând procedurile de extrădare, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro. Autoritățile române încearcă de peste tre ...

Centru nou de colectare a deșeurilor, la Băneasa

Joi, 28 Martie 2024 15:41 | Publicat în SOCIETATE
La Băneasa a fost turnată fundația stâlpilor copertinei din cadrul proiectului de înființare a unui centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar, finanțat prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) cu suma de aproximativ 4,6 milioane de lei.În cadrul proiectului se vor construi o platformă betonată, o hală pentru containere, o zonă verde cu gazon și plantație de protecție, se vor monta stâlpi de iluminat, vor mai exista o cameră de supraveghere a echipam ...

Şcoala Nr. 1 din Băneasa, la un pas de renovare

Luni, 18 Martie 2024 09:20 | Publicat în Bani Europeni
Au reînceput lucrările de renovare la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din comuna Băneasa, care este reabilitată și consolidată cu bani europeni. În momentul de faţă, se lucrează la finisaje, urmând ca în luna iunie să se facă recepția."Şcoala va avea centrală pe combustibil solid, panouri fotovoltaice, sisteme de iluminat și termic controlate printr-o aplicație, care permite, la nevoie, funcționarea doar în anumite încăperi. Acoperișul a fost schimbat, iar tâmplăria este deja ...
Pagina 1 din 2

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...