O adevărată pădurice de salcâmi se înalţă, e drept, deocamdată doar vreun metru deasupra solului, în proximitatea podului hobanat de pe şoseaua de centură, după ce Clubul Kiwanis, inclusiv bursierii săi, şi elevi de la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" şi Şcoala Gimnazială Nr. 28 şi-au dedicat vineri câteva ore din viaţă plantării firicelelor care se vor transforma în copaci. Organizat de membrele Clubului Kiwanis Galaţi în cadrul unui eveniment naţional, în ca ...
Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba despre circa 196.000 de puieți plantați în cadrul amplului proiect prin care orașul va avea patru păduri urbane, de peste 65.000 de metri pătrați în total, în două zone de la marginea orașului și la două școli. Este un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de circa 3,5 milioane de lei. Potrivit Primăriei Galați s-au realizat ...
Aproximativ 196.000 de puieți - stejari, frasini, paltini și tei, dar și arbuști din speciile lemn câinesc și corn/măceș - sunt plantați, în această perioadă, în cadrul amplului proiect de amenajare a patru păduri urbane de peste 65.000 de metri pătrați, anunță Primăria Galați. Este un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de circa 3,5 milioane de lei. Conform autorităților, primele plantări se realizează în zona bulevardulu ...
Convocați de îndată în ședință extraordinară, consilierii au aprobat în unanimitate acordul de parteneriat între Județul Galați, prin Consiliul Județean Galaţi, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Galați”. „Este un obiectiv care ne interesează pe toți și pentru care sperăm să ardem cât mai repede etapele. Sper că acest prim pas, pe care l-am făcut ast ...

Galați, orașul dus cu promisiunile

Vineri, 17 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pardon! Cu proiectele! Pentru că, de o bună bucată de vreme, termenul „promisiune” - cinstit, de altfel - a fost înlocuit cu „proiect”. Suntem plini de proiecte glorioase, ambițioase, care adună hârtii și desene și animații 3D, în încercarea de a prinde „contur”. Iar noi îmbătrânim naivi, așteptând să le vedem transpuse în realitate. „Oare Aeroportul Internațional Galați-Brăila este doar un PR politic o dată la patru ani sau chiar este ceva pe bune? Ne-am s ...

Poza zilei. Un semn de circulaţie şi-a luat lumea-n cap

Miercuri, 08 Octombrie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu ştim exact locul unde se află subiectul pozei zilei de astăzi, fiindcă am primit la redacţie doar un mesaj succint, care însoţea fotografia. "Panou trecere de pietoni dărâmat pe centură, i-a dispărut și panoul de alimentare fotovoltaică", spune mesajul de la cititorul nostru, căruia îi mulţumim. Nu ştim dacă semnul o fi fost lovit de vreo maşină, iar ulterior altcineva a sustras panoul de alimentare. Cei interesaţi să remedieze situaţia, după ce ploaia se va opri, îl ...

Pod rutier rupt de inundații

Duminică, 25 Mai 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Traficul rutier spre municipiul Baia Mare a fost deviat ca urmare a prăbușirii unei porțiuni de pod, pe drumul de centură, a informat, duminică, primarul Doru Dăncuș, citat de Agerpres. „Este o situație care îi afectează în special pe băimăreni. Avem, așadar, obligația să ne implicăm prin toate mijloacele pentru diminuarea impactului negativ al acestui incident nefericit. Am aprobat închiderea circulației rutiere pe această rută și devierea provizorie a traficului”, a s ...
Marți, 25 martie, a fost o zi specială pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Galați. Cu mic, cu mare, aceștia s-au transformat în adevărați campioni ai naturii, participând la o acțiune de plantare de anvergură, în apropierea podului hobanat de pe Centură. Nu mai puțin de 1.000 de arbori au fost sădiți cu grijă de mâinile pricepute ale copiilor, care au primit sprijin din partea Asociației Tehnopol Galați. Aceasta din urmă s-a ocupat de pregătirea terenului, săpând ...

Trei mașini s-au ciocnit în lanț, pe Centură

Marți, 22 Octombrie 2024 15:00 | Publicat în TRAFIC
Coliziunea în care au fost antrenate trei autoturisme a avut loc pe șoseaua de centură marți după-amiază și s-a soldat nu doar cu avarii, dar și cu rănirea a două persoane și perturbarea traficului rutier la o oră de vârf. Impactul, generat cel mai probabil de nepăstrarea distanței regulamenare, a avut drept efect rănirea a două persoane aflate în mașina prinsă la mijloc. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la Spitalul de Urgență. Polițiștii ru ...
Consiliul Județean (CJ) Galați a solicitat constructorilor care lucrează la "centura mică" a municipiului Galați (DJ 251M) decopertarea și refacerea asfaltării pe o porțiune de 3,5 km. Este vorba de o porțiune din segmentul de drum care face legătura între Bariera Traian și Calea Prutului. Solicitarea a fost făcută ca urmare a constatării faptului că nu au fost respectate standardele de calitate ale lucrării, iar pe porțiunea în cauză asfaltul a început să se vălurească. ...
Pagina 1 din 2

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

APDM draghează în porturile Galațiului, pentru accesul în siguranță al navelor maritime

Porturile maritime din Galați, Brăila și Tulcea nu se confruntă, deocamdată, cu probleme cauzate de ...

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în car ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Duminică, 16 august, Doamna Maria Brâncoveanu întregește soborul Martirilor Brâncoveni

Între cele 16 modele de jertfelnicie, confirmate ca Sfinte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

ACCIZĂ. Guvernul reduce prețul motorinei cu 68 bani/litru, până la sfârșitul lunii august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august, ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leu ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Oțelul și Sporting Liești și-au aflat adversarele din Cupa României

Cele două reprezentante ale județului Galați rămase în cursa pentru grupele Cupei României și-au afl ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...