Nu mai puţin de 14 agenții de schimb valutar au intrat în atenția polițiștilor de Combatere a Criminalității Organizate, după ce, în ultimele luni, au raportat primirea de bancnote false de la diverși clienți care doreau să schimbe dolari. Falsurile erau de o calitate excepțională, susțin polițiștii. Multe au fost depistate abia când au ajuns în bănci sau la ATM-uri. Procurorii DIICOT de la Structura Centrală, sub coordonarea căreia a avut loc ampla operațiune de miercur ...
La trei zile după ce procurorul Nicolae Valerian Cuzi a fost arestat pentru că a mușamalizat dosarul de viol în care era cercetat preotul Aurelian Emil Oprișan de la Parohia Foltești, Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat, oficial, o primă măsură împotriva parohului în vârstă de 49 de ani. Acesta nu mai are voie să slujească, în condițiile în care, în vara anului trecut, a fost scos de urmărire penală, prin clasarea dosarului de către procurorul Cuzi, care a instrument ...
Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT, s-au soldat cu reținerea a doar 15 suspecți din cei o sută ridicați în urma celor 45 de descinderi care au avut loc în Galați și Vrancea. Suspecții sunt acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu şi efectuarea fără drept ...
O grupare care a acționat în Galați, în mai multe județe din țară și în Republica Moldova a fost reținută joi, 12 iunie, în cadrul unei ample operațiuni a procurorilor DIICOT. 30 este numărul păgubiților pe care escrocii din online, organizați pe paliere, i-ar fi jefuit prin diverse metode, de 2.000.000 de euro. Banii erau ”plimbați” prin conturi deschise în România și în străinătate, în numele unor firme înființate cu acte false. 44 de percheziții, dintre care 1 ...
Tragedia s-a produs în cursul dimineții de luni, 2 iunie, în jurul orelor 4.00. Un apel la 112 anunța că în fața unui bloc de pe strada Roșiori se afla trupul unei fete. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că cele sesizate se confirmă, medicii de la Ambulanță constatând că plonjonul, despre care se presupunea că se făcuse de la etajul al optulea al clădirii, îi fusese fatal tinerei. Polițiștii nu au putut stabili imediat identitatea victimei, însă ver ...
Autorii jafului de la sediul central al Poștei Române din Timișoara – de unde au fost furați 10 milioane de lei – au fost interceptați de polițiști în trafic, la un control de rutină. Potrivit Poliției Timiş, sâmbătă, 31 mai, un echipaj de poliție de la Serviciul Rutier a observat, pe strada Nicolae Titulescu din Timişoara, un autovehicul care, la vederea poliţiştilor, ar fi făcut un viraj brusc şi nejustificat către dreapta. Poliţiştii au pornit în urmărirea maşin ...

Cinci copii, prinși într-un tobogan gonflabil

Duminică, 01 Iunie 2025 18:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cinci copii au fost prinși duminică într-un tobogan gonflabil în momentul dezumflării, în Eforie Nord. „La data de 1 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că un tobogan s-ar fi dezumflat într-un parc, iar un minor ar fi fost rănit. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În cauză polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentulu ...

Acuzații de terorism după o tragedie feroviară

Duminică, 01 Iunie 2025 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Două poduri s-au prăbușit în două regiuni rusești aflate la granița cu Ucraina, provocând deraieri de trenuri, cel puțin șapte morți și peste 60 de răniți, au anunțat autoritățile ruse duminică dimineață, potrivit Reuters. Incidentul a fost calificat drept ”sabotaj” de bloggeri militari ruși și un înalt oficial de la Moscova a susținut că Ucraina a devenit o ”enclavă teroristă”.  Prăbușirea a două poduri în regiunile rusești Kursk și Briansk, la grani ...
UPDATE. Profesorul Bogdan Vasile, directorul Școlii Gimnaziale din Hanu Conachi, pe care iniţial nu l-am putut contacta telefonic, a revenit cu răspunsuri la întrebările noastre. Directorul ne-a confirmat faptul că minorii sunt elevi ai şcolii, însă spune că aceştia nu sunt colegi de clasă, victima fiind în clasa a VI-a, iar agresorul său, în clasa a VII-a. „Aseară am aflat de la una dintre diriginte despre incident și am demarat imediat o anchetă internă. Am aflat că ele ...
Este posibil ca ordinul pentru furtul coifului de la Coțofenești din muzeul olandez Drents să fi venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. O pistă a poliției presupune că clientul a dorit să folosească tezaurul ca material de negociere pentru a ține un infractor român departe de închisoare, spune RTL Nieuws, citat de Hotnews.ro. O bandă de motocicliști interzisă, cunoscută sub numele Hardliners, este implicată în furtul tezaurului ...
Pagina 12 din 28

Educație și incluziune prin natură, la Grădina Botanică Galați

Un nou spațiu educațional multisenzorial va fi creat la Grădina Botanică Galați. Complexul Muzeal de ...

ANOFM anunță sute de oportunități de angajare pentru gălățeni

Angajatorii din județul Galați pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui venit 617 locur ...

„Inventar provizoriu”, expoziția artistei Erika Guadagnin, la Galați

O nouă expoziție de artă contemporană va fi deschisă la Galați începând de vineri, 25 septembrie. Ar ...

Ce date conține cipul cărții electronice de identitate și cine le poate accesa

Cartea electronică de identitate conține în cip mai multe informații despre titular decât cele tipăr ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au scăzut brusc înainte de anunțarea cursului

În ziua în care se aștepta numirea unui nou premier, printre candidați aflându-se și Leonard Badea, ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Primăria Tulucești a aderat la cea mai mare rețea de cooperare teritorială din Europa

Comuna Tulucești a făcut un pas strategic pentru dezvoltarea locală prin semnarea Convenției constit ...

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. PSD: „Surprindere și dezamăgire”

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că opțiunea sa pentru funcția de premier este europarla ...

Poza zilei. Unde poate fi „reclamat” un copac care stă să cadă

„Pe spaţiul verde din faţa blocului B4, scara 3, din Micro 17, avem un copac care trebuie tăiat, fii ...

35 de milioane de lei, bani de împrumut, pentru terminarea lucrărilor pe bulevardul George Coşbuc

Consilierii locali ai municipiului Galaţi au fost convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a rectif ...

Analiză financiară. Banalități

Traversăm o perioadă în care războiul hibrid ia diverse forme și pune în pericol economiile din într ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Antrenorul Oțelului ar putea fi demis dacă nu învinge Corvinul. Meci decisiv pentru Stjepan Tomas

Partida cu Corvinul Hunedoara, programată luni, are o miză uriașă pentru Stjepan Tomas. Antrenorul c ...

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal vor victorii în etapa următoare

Echipele gălățene de fotbal din ligile inferioare (a treia, a patra și a cincea) sunt pregătite de a ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Înscrierea pentru admiterea la școlile militare de subofițeri jandarmi, exclusiv online

Jandarmeria Galați informează că a început sesiunea de admitere pentru școlile militare de subofițer ...

Filmul despre vizionarul nutriției românești, lansat la Galați

Sala Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește astăzi, 15 septembrie, de la ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Adăpostul ”Help Lăbuş” caută voluntari

Adăpostul ”Help Lăbuş” îi cheamă pe gălățeni să dea o mână de ajutor în acest weekend. Sunt necesari ...

Centrul „Tinerețe fără bătrânețe”, noul loc de întâlnire al seniorilor din Galați

Noul centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, amenajat de Primăria Ga ...

Erorile din dosarele de pensie sunt puse pe seama defecțiunilor informatice

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), reprezentantă a personalului din casele ...

Audit al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii. Nereguli și la Galați și Tecuci

Un control recent al Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că procesul ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un gălățean de 87 de ani ar fi încercat să atragă cu dulciuri o fetiță de 10 ani la hotel

Un drum de câteva minute până la un magazin s-ar fi transformat într-o experiență de care o fetiță d ...

Judecătorii își pun frână la dosare. Cum se schimbă munca în instanțele din România

De marți, 15 septembrie, toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România funcționeaz ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

Sturioni vii și jocuri interactive la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați (ICDEAPA) ...

Poza zilei. Atenție, se numără bani!

Mulți cunoaștem acest gest clasic, căruia se pare că nici pandemia nu i-a venit de hac. Primești un ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...