Cum ajutăm câinii să suporte căldura

Sâmbătă, 08 Iunie 2024 16:04 | Publicat în SFATURI
Temperaturile au crescut brusc, şi nu doar oamenii suportă cu greu canicula, ci şi animalele de companie, care, în funcţie de rasă, se adaptează mai mult sau mai puţin situaţiei. Ce facem, cum îi ajutăm să treacă peste căldura verii? Iată, în cele ce urmează, câteva sfaturi, sperăm noi utile, pentru prietenii necuvântătoarelor. În primul rând, încăperile în care animalele stau pe timpul zilei trebuie bine aerisite şi ferite de soarele direct: trageţi obloanele sau dr ...
Șemineul clasic pe lemne este printre singurele dispozitive de încălzire ce reușesc să îmbine utilitatea cu simțul estetic deosebit și magia clipelor petrecute alături de familie sau de persoana iubită, la gura unui foc pe lemne desprins din povești. O dată cu trecerea timpului, cei mai renumiți producători din industria soluțiilor de încălzire alternativă, au dezvoltat și inovat constant pentru a ajunge astăzi, să transforme tradiționalele seminee Oradea pe lemne, în solu ...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede, printre altele, prelungirea termenului de montare a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024, potrivit Agerpres. Proiectul stabilește măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de ene ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene în care avertizează că valul de căldură care afectează vineri aproximativ jumătate de țară se va extinde sâmbătă și duminică pe tot teritoriul României. În cursul zilei de vineri, în vestul, sudul și sud-estul teritoriului, inclusiv în judeţul Galaţi, valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Tem ...
Judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti se vor afla pe parcursul zilei de luni sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar pentru restul țării s-a emis avertizare de Cod galben. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), canicula se va intensifica pe parcursul zilei. Se vor înregistra temperaturi maxime de 38-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-u ...
Contrar aparențelor, noile modele de sobe premium pot reprezenta metoda perfectă de încălzire în funcție de nevoile sau de profilul casei tale. Dacă ești un om hotărât și îți dorești să achiziționezi sau să-ți schimbi vechea sobă, în rândurile următoare vei putea afla de la specialiștii sibieni de la PEFOC care sunt cele mai importante aspecte de urmărit atunci când ești în căutarea unei soluții de calitate superioară care să-ți țină casa și familia în deplin ...
Pagina 3 din 3

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul va sta 15 ani în închisoare pentru viol

Doi bărbați din județul Galați, condamnați definitiv la pedepse cu închisoarea pentru fapte diferite ...

Hoață de buzunare, la Tecuci. A furat banii unui american și a încercat să smulgă lanțul unei femei de la gât

O femeie de 37 de ani, din Tecuci, este cercetată pentru furt calificat și tentativă la tâlhărie cal ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică, foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care ...

Sporting Liești joacă la CSM Adjud, în Cupa României

Astăzi, 12 august, este zi pentru meciurile de fotbal din Cupa României. Sunt meciurile turului al t ...

Concurs Redactor: Start la vot! Cititorii decid câștigătorul

Dragi cititori,   Pentru că v-am ținut cu sufletul la gură atâta timp...a venit momentul mult aște ...

Peste 1,5 milioane de euro pentru prevenţie împotriva dezastrelor. Cooperare Galaţi - Hînceşti

Graţie unui proiect de „Prevenţie împotriva dezastrelor”, Consiliul Judeţean Galaţi va achiziționa u ...

Păduri urbane la Galați: Aproape 196.000 de puieți plantați pentru un oraș mai verde

Galațiul își extinde zi de zi suprafețele verzi. Patru păduri, cu aproape 196.000 de puieți planta ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

„Arta cinematografică”, sub schele. Cum se lucrează la viitorul sediu al Teatrului „Gulliver”

„Arta cinematografică” - decoraţiunea murală de pe frontonul fostului Cinematograf „Ţiglina” - a fos ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

Investiția strategică a Apă Canal pentru protejarea alimentării orașului, accelerată de situația excepțională de pe Dunăre

O investiție strategică a operatorului regional Apă Canal, care în mod normal ar fi trebuit să aibă ...

REVINE „ACASĂ”. Miguel Silva, din nou jucătorul Oțelului

Oțelul Galați a oficializat revenirea fundașului stânga Miguel Silva, unul dintre cei mai apreciați ...

Meciuri de Cupă, meciuri amicale. Din fotbalul gălățean

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal se află în plină campanie de pregătiri, dar și la prime ...

Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali

Oțelul a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii, scor 0-1, pe terenul Petrolului P ...

Petrolul - Oțelul 1-0. Primul eșec al sezonului, la capătul unui joc slab al gălățenilor

Oțelul Galați a suferit primul eșec din actuala ediție a Superligii, fiind învinsă cu scorul de 1-0 ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Centrul de zi al Asociației „Sfântul Antonie cel Mare”. Vacanță în pridvorul bisericii pentru 100 de copii

Ateliere de artă, jocuri interactive, poezii şi cântece religioase le-au oferit copiilor participanţ ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

CHESTIONAR. Curtea de Apel Galați evaluează satisfacția... clienților

Curtea de Apel Galați informează că, începând din 7 august, pe portalul său poate fi completată form ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Credit online fără blocaje - pașii care scurtează cererea și întârzierile

Când ai nevoie de bani pentru o reparație, o factură sau o cheltuială neașteptată, ultimul lucru pe ...