Timp de două zile, micuții din județul Galați au fost în centrul unor evenimente oraganizate special pentru ei de polițiști. În premieră, polițiștii au fost prezenți în mijlocul curților din Galați, Tecuci, Tg. Bujor și Berești pentru a le da ocazia cât mai multor sărbătoriți să se bucure de surprizele pregătite.  Prin porțile deschise în toate cele patru orașe ale județului, sărbătoriții weeekendului au avut prilejul să intre în lumea oamenilor legii, să l ...
Schimbare-șoc la vârful Poliției gălățene, care de luni, 14 aprilie, nu-l va mai avea la conducere pe chestorul Cornel Mototolea. Acesta a fost schimbat de la cârma Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galați și trimis, potrivit surselor noastre, ca inspector-șef împuternicit la Constanța! În locul lui Cornel Mototolea va veni nimeni altul decât un veteran al interimatelor, comisarul-șef Dan Pelin, care a asigurat conducerea, în ultimii ani, a Poliției Vas ...

Poliția Galați își deschide porțile pentru public

Duminică, 23 Martie 2025 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Aniversarea a 203 ani de la înființarea Armei le va oferi prilejul polițiștilor gălățeni să îi invite din nou pe cetățenii mari și mici, la ei acasă. Luni, 24 martie, începând cu orele 11,00, până la orele 14,00, cei care doresc să ia contact cu lumea celor care apără legea pot trece pragul insitituției de pe strada Brăilei, nr.200. Vizitatorii vor avea ocazia de a descoperi îndeaproape activitatea polițiștilor, dotările și echipamentele, precum și demonstrații prac ...

Elevii de la CNVA, cei mai buni „strategi” anti-violență

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii prestigiosului colegiu gălățean au fost declarați câștigătorii fazei județene a Concursului Național de Creație Virtuală ”Vocea Ta e Soluția”, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025. Evenimentul a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor privind importanța prevenirii violenței școlare și a traficului și consumului de substanțe interzise.”Elevi ai ...
De neoprit! Așa s-a dovedit a fi un brăilean certat cu legea, care la 38 de ani a bifat numeroase acuzații grave și ani de pușcărie. Infractor dovedit prin mai multe sentințe definitive, din care ultima îl trimite după gratii pentru șase ani și jumătate, bărbatul a fost prins în Galați în timp ce încerca să vândă o armă letală, cu tot cu muniție. În trecut, amenințase cu moartea un judecător și mai mulți polițiști.Condamnat în trecut pentru jaf armat, Victor Aurel ...

Supărarea pensionarilor speciali

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Articolul în care scriam că unul dintre foştii şefi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, acum pensionar, a devenit director în administraţia Universităţii "Dunărea de Jos" a stârnit, aşa cum era de aşteptat, numeroase comentarii. Pe lângă cele evidente, atât pe site-ul ziarului, cât şi pe facebook, au mai fost şi telefoane, şi discuţii faţă în faţă. Desigur, oamenii obişnuiţi - a se citi care nu sunt pensionari speciali şi nu se angajează apoi la stat pe ...

Casa unui fost prefect, jefuită de bijuterii și ceasuri scumpe

Marți, 07 Ianuarie 2025 17:20 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă la Tecuci după ce vila fostului prefect de Galați, Claudiu Gavril, ar fi fost prădată de hoți, chiar în prima zi de Crăciun. Sesizarea privind un furt de valori din locuința politicianului cunoscut pentru afacerile în domeniul agriculturii, a fost făcută pe 112, susțin reprezentanții IPJ Galați, după ce în perioada sărbatorilor de iarnă, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul în care nu se afla nimeni și ar fi furat ”mai multe bunuri”. În cauză ...
Potrivit informaţiilor noastre, col. (r) Dănuţ Lefter, pensionat recent din Ministerul Afacerilor Interne, a fost numit, interimar, la conducerea Direcţiei Cămine şi Cantine a Universităţii "Dunărea de Jos". Funcţia este recunoscută drept rampă de lansare pentru alte poziţii mai serioase, atât în interorul UDJG, cât şi în administraţia publică locală sau centrală. Drept exemplificare, Cezar Bichescu, actual prorector (suspendat) pentru Resurse financiare şi investiţii, c ...

„Parcul zoo” din Grădina Publică, desființat de poliție

Luni, 30 Decembrie 2024 12:00 | Publicat în Regional
O nouă neregulă legată de organizarea ”Feeriei de iarnă” din Grădina Publică a fost sancționată de autorități după ce, în spațiul public, au apărut reacții virulente vizavi de felul în care au fost expuse animalele pentru distracția celor mici. În acest an, organizatorul evenimentului a găsit de cuviință să amplaseze în Grădina Publică mai multe cuști cu animale, care ar fi trebuit să facă deliciul celor mici. Mini-grădina zoologică a fost însă concepută de ...
63 de tineri absolvenți de școală de poliție au ajuns la Galați chiar de Crăciun. Agenții din promoția decembrie 2024 a Școlii de la Câmpina au făcut primul pas oficial în carieră la Inspectoratul Județean de Poliție, fiind repartizați, în majoritate, la polițiile municipale și respectiv orășenești. Este vorba despre 53 dintre aceștia, care vor lucra la Ordine Publică și la birourile rutiere de la Poliția Municipiului Galați, Poliția Municipiului Tecuci, Poliția Ora ...
Pagina 4 din 26

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Cod portocaliu de caniculă și cod galben de furtuni. Galațiul, sub dublă avertizare meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări care vizează și județul Galați. ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Un bărbat a fost găsit mort în zona Drumului de Centură din Galați

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit fără viață, marți după-amiază, în spatele unui depoz ...

Cu remorca neînmatriculată, la frontiera Galați

În dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutie ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

Tuluceștiul intră într-o rețea europeană de cooperare teritorială

Comuna Tulucești a fost inclusă ca membru fondator în Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (G ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...