Un șofer de 59 de ani din comuna Munteni s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au oprit în trafic și au descoperit că avea permisul de conducere suspendat.  Incidentul s-a petrecut în comuna Munteni. Șoferul a fost oprit pentru control, iar verificările făcute de polițiști au scos la iveală faptul că acesta nu mai avea dreptul legal de a conduce. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar polițiștii con ...
Aproape 30 de șoferi au rămas fără permis, iar polițiștii au aplicat amenzi de peste 60.000 de lei în urma controalelor desfășurate timp de o săptămână pe șoselele din județul Galați. Cele mai multe dintre problemele descoperite de polițiști au fost legate consumul de alcool înainte de urcarea la volan, însă au fost identificate și cazuri de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Bilanțul acțiunilor desfășurate între 15 și 21 iunie arată amploarea fenom ...

Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră

Miercuri, 24 Iunie 2026 12:00 | Publicat în Regional
Un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, în vârstă de 22 de ani, a fost depistat cu un permis de conducere fals. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în acest caz, după ce asupra tânărului a fost descoperit un permis de conducere aparent emis de autoritățile române, cu datele și fotografia acestuia. Duminică, bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de intrare în țară, ca pasager a ...

Șofer arestat după ce fugit de poliție 30 de kilometri

Marți, 02 Iunie 2026 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălățean în vârstă de 34 de ani se află în spatele gratiilor, după ce poliția l-a urmărit, într-o noapte, pe o distanță de 30 de kilometri, cursă la capătul căreia oamenii legii au aflat că acesta nu avea permis de conducere și că era băut. Aflat la volanul unei mașini, tânărul a fost reperat pe DN 25, pe raza comunei Tudor Vladimirescu, puțin după miezul nopții de 1 iunie. Pentru că se deplasa cu o viteză mult peste limita legală și avea un stil de șofat cu t ...
Conducători auto cu alcoolemii de peste unu la mie sau fără permise de conducere ori cu dreptul de a șofa suspendat au fost depistați pe drumurile din Galați în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. Unul dintre șoferii care pe lângă faptul că avea permisul suspendat avea și o alcoolemie care nu a putut fi stabilită a fost reținut.   Patru conducători de vehicule cu probleme penale grave este bilanțul nopții trecute, în care polițiștii au ieșit în stradă cu efective m ...

Un act important nu mai este cerut pentru permisul de conducere

Vineri, 06 Martie 2026 16:45 | Publicat în AUTO
Dosarul pentru obținerea permisului de conducere sau pentru operațiunile de înmatriculare a vehiculelor devine mai simplu de întocmit. Gălățenii nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, conform unei decizii menite să reducă birocrația.  Verificarea antecedentelor penale ale solicitantului se face acum pe loc, direct de către funcționarul ...
Un tânăr gălăţean cu permisul suspendat va avea timp să reflecte în arest la domiciului, după ce a condus fără drept, făcând cascadorii în trafic şi fugind de poliţişti.  Pe 28 februarie 2026, în jurul orei 00,40, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Galați, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Roșiori din municipiul Galați, în apropierea intersecției cu strada Melodiei, a observat un autoturism al cărui conducător auto manifest ...

Găsiţi la volan în trafic, deşi nu aveau dreptul să conducă

Marți, 10 Februarie 2026 14:00 | Publicat în AUTO
Mai mulţi cetăţeni au fost surprinşi de poliţişti la volan, în weekendul trecut, deşi ori nu avuseseră niciodată dreptul de a conduce, ori acest drept le fusese suspendat, pe diverse perioade de timp.  Pe 7 februarie 2026, în jurul orei 13,00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Vlădești, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor agricol, având atașată o remorcă fără plăcu ...

A încercat să treacă vama cu un permis necorespunzător

Luni, 02 Februarie 2026 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer în vârstă de 50 de ani a încercat să treacă vama la volanul unui ansamblu rutier, deși permisul deținut nu îi dădea acest drept. Bărbatul s-a prezentat duminică, 1 februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din țară. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul, din Republica Moldova, deţinea un permis de conducere doar pentru categoria B și nu pentru categoria ...

Moldovean depistat în trafic fără permis de conducere

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 10:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei de la Galați cercetează un bărbat care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. Pe 12 noiembrie a.c., în jurul orei 23,40, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, de 33 ani, șofer al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova. Cu ocazia efectuă ...
Pagina 1 din 4

Sistemul informatic al penitenciarelor, atacat de hackeri

Miercuri, 29 iulie, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost vizată de un atac ciberne ...

Guvernul a aprobat deblocarea a peste 6.800 de posturi din sistemul public de sănătate

Guvernul României a aprobat, în ședința de marți seară, Memorandumul privind organizarea concursuril ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Deșeuri colectate în sistem talmeș-balmeș

Un operator economic din satul Umbrărești-Deal, din comuna gălățeană Umbrărești, care desfășoară act ...

ANALIZĂ. În ultimele ședințe, euro a pierdut un ban

La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul ...

Cu permisul suspendat, a încercat să treacă frontiera cu un automarfar

Recent, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalit ...

Poliția și cetățenii, față în față la Barcea. Discuții despre siguranța în comunitate

Locuitorii din comuna Barcea au avut ocazia, la sfârșit de săptămână, să stea de vorbă față în față ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Facilităţi pentru elevi, studenţi şi pensionari, la Plaja „Dunărea”

Administratorii Plajei „Dunărea” anunţă că luni, 27 iulie, baza de agrement va fi deschisă. Iar ziua ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Explicațiile lui Tomas după egalul dramatic de la Arad: „L-am lăsat pe secund să fie în față și să susțină echipa”

Oțelul a fost foarte aproape să obțină a doua victorie consecutivă din actualul sezon al Superligii, ...

Luptători pe nisip din Tecuci, medaliați la Costinești. Din sportul gălăţean

LUPTE. Stațiunea Costinești a găzduit Campionatul Național de lupte pe nisip pentru juniorii Under 1 ...

Pregătiri pentru noul sezon. „Satelitul“ Oțelului, în cantonament la munte

Echipele gălățene din Liga a III-a se află în plină perioadă de pregătire pentru startul noului sezo ...

UTA - Oțelul 2-2. Gălățenii au scăpat victoria printre degete în prelungiri

Oțelul a obținut un punct dintr-o deplasare dificilă, scor 2-2, cu UTA Arad, însă gălățenii au toate ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de p ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

Nu ești acasă când vine poștașul cu pensia? Ce trebuie să faci ca să îți primești banii

Pensionarii care nu sunt găsiți acasă în ziua în care poștașul aduce pensia nu pierd banii care li s ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Concerte și stand-up comedy în aer liber, la Shopping City Galați

Gălățenii sunt așteptați, în zilele următoare, la două evenimente organizate pe terasa Shopping City ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...

Antrenament tactic autentic și airsoftul — cum se antrenează profesioniștii în timpul liber

Există o diferență fundamentală între a ști cum să reacționezi și a reacționa corect în mod instinct ...