În urmă cu mai puțin de două luni, United Galați sărbătorea câștigarea celui de-al șaselea titlu național din istoria clubului și al cincilea consecutiv. Acum, formația care a dominat autoritar futsalul românesc se confruntă cu perspectiva destrămării lotului și chiar cu pericolul de a nu mai putea continua activitatea la același nivel. Situația financiară a clubului este una extrem de complicată. Datoriile acumulate s-ar ridica la aproximativ 600.000 de euro, pe fondul ob ...
FOTBAL. Campionatul European Universitar de fotbal a debutat în weekend, cu 16 echipe repartizate în patru grupe. Reprezentanta țării noastre, echipa Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, se află în grupă cu echipa Olandei: 1-1  în primul meci, gol marcat de Costea, și penalti ratat de Tănase. A continuat luni cu Croația (scor 0-3, la pauză 0-1) și va întâlni reprezentanta Finlandei (marți la prânz).Primele două clasate în fiecare grupă se califică pentru faza ...

Din sportul gălățean. Medalii de aur la disc și greutate

Miercuri, 22 Iulie 2026 19:30 | Publicat în SPORT
ATLETISM. Pe pista stadionului din Deva a avut loc ultima competiție din acest an destinată juniorilor: finala Campionatului Național U16. Tecuceanca Georgiana Coman (foto) (legitimată la CSS Tecuci-CSM Onești) a câștigat două medalii de aur în probele de aruncări: medalie de aur la aruncarea greutății de 3 kg, cu performanța de 13,40 m, medalie de aur la aruncarea discului de 1 kg, cu performanţa de 35,98 m. O performanţă excelentă a Georgianei (Under 16), care reprezintă un c ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Duminică, 19 Iulie 2026 20:20 | Publicat în REPORTAJ
Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 de gălăţeni au ţinut „pasul” ori „pedala” cu ritmurile drum & bass mixate de Liviu Stoica DJ & MC – de pe bicicletă! Pe scurt, aşa a fost prima ediţie a D’n’Bike & Run Galați. În ciuda soarelui arzător, evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă a gălăţenilor iubitori de mişcare şi de muzică. Punctul de start a fost Parcul din Țiglina I, ...
Un program plin de energie, voie bună și activități interactive se anunţă, începând de luni dimineaţă, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică. Copiii şi adolescenţii sunt invitaţi la săptămâna „Sport, nutriție și sănătate”, în perioada 20–24 iulie. Potrivit organizatorilor – Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi Consiliul Judeţean, cu sprijinul Primăriei Galaţi – în fiecare zi din săptămâna care începe, între orele 9.00 și 13.00, participa ...
Din moment ce strada Domnească este pietonală şi în acest weekend – pe segmentul cuprins între Iacob Lahovary şi strada Eroilor – merită să aflaţi ce evenimente vor avea loc aici. Conform autorităţilor, numeroase activități interactive vor avea loc sâmbătă și duminică, 18 - 19 iulie, în intervalele orare 9,30 – 11,30 și 17,00 – 20,00. În ambele zile, pentru primul interval orar sunt anunţate: o paradă a costumelor militare oferită de Asociaţia Danubiana, fotbal ...
Perioada de mercato durează până pe 8 septembrie, iar până atunci loturile echipelor de Superligă vor mai tot suferi modificări. La fel se întâmplă și la Oțelul, de la care încă nu s-au definitivat listele sosirilor și plecărilor de la echipă. Ultima despărțire oficializată de clubul gălățean este cea de brazilianul Luan Campos, pe care părea că se va baza în sezonul următor. Din păcate, n-a mai fost posibilă colaborarea între cele două părți din motive de indis ...

Jucătorul sloven Stalekar, încă un sezon la Arcada

Marți, 14 Iulie 2026 14:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. Încă un jucător din ”garnitura” sezonului trecut s-a hotărât să revină la Galați. Este vorba despre Saso Stalekar, din Slovenia. Un jucător de bază, care a contribuit la cucerirea titlului de vicecampioană și a fost foarte aproape de titlu. Slovenul are 30 de ani, 2,14 m, este medaliat în Campionatul European, dar și Mondial și evoluează pe poziția de centru. Este al doilea străin din viitorul lot al CSM Arcada, după ucraineanul Iereșcenko. PATINAJ. Patinatorii de ...

Debut cu dreptul la „Europenele” de juniori

Joi, 09 Iulie 2026 08:00 | Publicat în SPORT
Campionatul European de volei juniori (Under 18) a început marți, în Italia, unde ”tricolorii” se află în grupă cu Cehia, Olanda, Franța, Bulgaria, Germania, Belgia și Spania. În meciul de debut, au întâlnit selecționata Olandei, pe care au învins-o cu scorul de 3-1 (25-23, 21-25, 25-15, 25-22). Miercuri după-amiază, urma să aibă loc partida cu Cehia. Căpitanul echipei noastre este gălățeanul Mario Eduard Panait (CSM Arcada), iar din lot mai fac parte Matei Josan și M ...

Turneu de badminton cu 70 de sportivi, la Ruse

Miercuri, 08 Iulie 2026 08:00 | Publicat în SPORT
Șase sportivi de la Clubul Siderurgistul, însoțiți de antrenorii Dorel Badiu și Iulian Călin, au fost prezenți la un turneu internațional de badminton, desfășurat în orașul Ruse din Bulgaria. Din țara de la sud de Dunăre au participat sportivi din Sofia, Varna, Stara Zagora, Pazargic și, bineînțeles, Ruse, iar partenerii din țara noastră le-au fost sportivii gălățeni și de la două cluburi din București. Un turneu reuşit, cu peste 70 de sportivi și cu întreceri desf ...
Pagina 2 din 46

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

Pe 31 august ar trebui să fie ultima zi în care mijloacele de transport ale companiei Transurb circu ...

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că se montează ulti ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...