Ucrainean prins la frontieră cu permis de conducere fals

Luni, 08 Decembrie 2025 15:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetățean ucrainean care avea asupra sa un permis de conducere fals, cu însemnele autorităților din Federația Rusă, emis pe numele unei persoane din Republica Moldova. Pe 7 decembrie a.c., în jurul orei 12.15, la Galați-Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, în calitate de șofer al unui autoturism înmatriculat în R ...
După ce municipiul Galați a intrat în liga orașelor civilizate, care au renunțat la focurile de artificii de Revelion 2026, mai avem o veste bună pentru cetățenii care își doresc sărbători liniștite. Adică fără obișnuitele „tiruri” de petarde, pocnitori și alte asemenea „bombe”. Potrivit noilor prevederi legale, persoanele fizice nu vor mai putea cumpăra sau folosi petarde, pocnitori, artificii de spectacol sau dispozitive pirotehnice de scenă. Mai mult, este în vigo ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 17-21 noiembrie, o amplă acțiune de control. Peste 1.690 de operatori economici au fost verificați la nivel național, iar rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare: mii de produse neconforme, igienă precară în spațiile de vânzare și o lipsă accentuată a informării corecte a consumatorilor. În urma controalelor, comisarii ANPC au aplicat amenzi în valoare totală de peste 5,63 milioane ...

La plimbare prin vecini, cu permisul anulat

Duminică, 02 Noiembrie 2025 14:30 | Publicat în Regional
Un echipaj al Secției 3 Poliţie Rurală Bârlad a reținut un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Munteni, județul Galați, bănuit de comiterea unei infracțiuni contra siguranței circulației. Poliţiştii au oprit autoturismul condus de gălăţean pe Șoseaua Tecuciului din municipiul Bârlad, iar în urma verificărilor au stabilit că şoferul avea anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din septembrie 2025. Bărbatul din Munteni a fost prezentat Parchetulu ...

La volan pe DN, cu permisul de conducere suspendat

Miercuri, 08 Octombrie 2025 13:00 | Publicat în AUTO
Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări în privința unui român care a fost depistat la volanul unui autovehicul, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Descoperirea oamenilor legii a fost făcută luni, 6 octombrie, în jurul orei 16,40, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere pe DN 26, când a fost oprit pentru un control de rutină un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 45 de ani. La c ...

Moldovean prins cu permis de conducere fals

Vineri, 26 Septembrie 2025 09:00 | Publicat în Regional
Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Galați fac cercetări în privinţa unui moldovean care avea asupra sa un permis de conducere fals. Acesta a ajuns la frontiera gălățeană joi, 25 septembrie, în jurul orei 01,00, și a solicitat efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară. Moldoveanul de 32 de ani se afla la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Republica Moldova. La control, a prezentat pe lângă celelalte documente solicitate, un permis de ...
Scene greu de reprodus pe o stradă din comuna gălățeană Grivița, unde două fete au fost protagonistele unui episod de o violență ieșită din comun. Totul poate că ar fi rămas între cele două adolescente și câțiva bărbați, care, culmea, au fost martori la scenele de cruzime, dacă imagini cu bătaia nu ar fi ajuns în spațiul public și mai apoi la cunoștința poliției, care a deschis o anchetă. Din primele concluzii trase de polițiști și din datele culese de la martor ...

Amenzi de 80.000 de lei de la inspectorii sociali gălățeni

Luni, 15 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați au desfășurat, în luna august, două misiuni de inspecție inopinată, având ca scop verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale, precum și două misiuni de inspecție în vederea acordării acreditării ca furnizor de servicii sociale sau a licenței de funcționare. În urma acestor controale, au fost aplicate sancțiuni contr ...
Primăria Lisabonei a suspendat funcționarea celorlalte trei funiculare din capitala portugheză în urma deraierii funicularului "Gloria", soldată miercuri cu 17 morți și 21 de răniți, a anunțat joi un responsabil pentru situații de urgență. ”La instrucțiunile primarului, Carlos Moedas, s-a decis suspendarea funcționării lifturilor "Bica" și "Lavra", precum și a funicularului "Graça", pentru a verifica condițiile de funcționare și siguranța acestora”, a declarat șefa ...
În primele două săptămâni ale sezonului estival, inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au verificat 546 de unități de alimentație publică de pe Litoral și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.076.600 de lei, potrivit Mediafax. Bilanțul, aferent perioadei 30 iunie - 12 iulie 2025, a fost prezentat de ANSVSA în cadrul Comandamentului Sezon Estival. Inspectorii au controlat restaurante, terase, co ...
Pagina 2 din 4

Ce reguli noi se aplică începând cu meciul de fotbal Oțelul Galaţi - Dinamo București

Începând cu meciul de fotbal Oțelul – Dinamo, care are loc vineri, 31 iulie, cu începere de la ora 2 ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

Se lucrează pentru restaurarea sistemelor informatice ale Administrației Penitenciarelor

Reprezentanții  Administrației Naționale a Penitenciarelor anunță că echipele tehnice implicate în i ...

Modernizarea Falezei Dunării înseamnă mai mult verde

Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă prezintă o componentă foarte importantă. ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Facturi mai mici la energie, mai mulți bani pentru servicii medicale. Investiție de 48 de milioane de lei în parcuri fotovoltaice pentru spitalele din județul Galați

Astăzi, în ședința Consiliului Județean Galați, a fost aprobat proiectul „Energie verde pentru oamen ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

Studenții gălățeni, parcurs onorabil la „Europeanul” Universitar de fotbal

Echipa Universității „Dunărea de Jos” din Galați, reprezentând România, continuă parcursul la Campio ...

Din sportul gălăţean. Sezon cu 10 medalii pentru Rebecca Ciocan

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a participat cu regularitate la întrecerile Campionatului Național – ...

De la event, la riscul dispariției. Campioana United Galați se destramă în plină vară

În urmă cu mai puțin de două luni, United Galați sărbătorea câștigarea celui de-al șaselea titlu naț ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de p ...

Un august de foc(uri). Noi trageri în poligonul Smârdan, luna viitoare

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Prefectura informează cetățenii că, în poligonul ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...