Cum va fi vremea astăzi

Vineri, 31 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi predominant senin. Temperaturile maxime diurne vor urca până la 33 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până la 18 grade Celsius. Vântul va sufla din sector nord-est,  cu o viteză constantă de aproximativ 8 km pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 763 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va urca până la 50-60  la sută. Nu sunt posibilități de precipitații. (surse online) ...
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările emise ieri. Galațiul se va afla, până pe 23 iulie, la ora 6:00, sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale importante cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii. Zonele avertizate sunt județele Galați, Brăila, Constanța și estul județelor Ialomița și Călărași. „În județele Galați, Brăila, Constanța și în estul județelor Ialomița și Călărași vor fi ...

Cum va fi vremea astăzi

Miercuri, 22 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, temperaturile vor scădea destul de mult, cerul va fi parţial noros, iar pe parcursul zilei, dar şi al nopţii sunt preconizate ploi torenţiale, însoţite de fulgere. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius, iar minima nopţii va înregistra valoarea de 15 grade Celsius. Vântul va sufla din sector nord - nord-vest, cu până la 10 km la oră, cu intensificări la rafală de 10 până la 20 de km la oră în cursul serii. Presiunea atmosferică va fi de c ...

Cum va fi vremea astăzi

Marți, 21 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi se mai răcorește puțin, iar cerul va fi parțial înnorat, cu nori de furtună spre seară și posibile ploi cu fulgere. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 31 de grade Celsius, iar minima nopţii va coborî până la valoarea de 18 grade Celsius. Vântul va sufla cu până la 6 km la oră, dinspre nord - nord-vest, intensificările la rafală ajungând, spre seară, chiar și până la 22-24 km la oră. Presiunea atmosferică va rămâne în jurul valorii de 760 mm coloan ...

Cum va fi vremea astăzi

Luni, 20 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, potrivit meteorologilor, vremea va fi predominant călduroasă, mai ales în prima parte a zilei, iar după-amiază cresc semnificativ șansele de ploaie, fiind emis şi un Cod galben de instabilitate atmosferică. Cerul va fi variabil. Temperaturile maxime diurne vor urca până la 33 de grade Celsius, resimțite ca 35 de grade, iar minimele din timpul nopții vor coborî doar până la 20 de grade Celsius. Vântul va sufla slab dinspre sud-est cu o viteză medie de 10 km pe oră.  Pr ...

Vreme instabilă, într-o zi de 13

Luni, 13 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, Galațiul se află sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică și averse. Meteorologii anunță ploi cu fulgere începând cu a doua jumătate a zilei. Cerul va fi predominant noros. Temperaturile maxime diurne vor urca doar până la 23-24 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până aproape de 17 grade Celsius. Vântul va sufla moderat din sector nordic cu 5-10 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 759 mm coloană de mercur, iar umiditate ...

Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, 11 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
În acest sfârșit de săptămână, vremea se va menține plăcută, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru această perioadă și cu cer predominant senin până la parțial noros. Temperaturile maxime diurne vor atinge 29–30 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî la 16-17 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat din sector nordic și nord-vestic, cu viteze de aproximativ 8-10 km/h. Presiunea atmosferică va rămâne aproape constantă, în jurul va ...

Cum va fi vremea astăzi la Galaţi

Vineri, 10 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, 10 iulie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și posibilitatea unor averse. Temperaturile maxime diurne vor atinge aproximativ 26 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până la 15 grade Celsius. Vântul va sufla slab din sector vest, nord-vest,  cu 5-10 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 759 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va urca până la 70-80 la sută. Există 20-25 la sută posibilități de precipitații.Sâmbătă ...

Vreme călduroasă

Marți, 07 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea va fi caldă astăzi, cu cer mai mult senin, deși sunt posibili câțiva nori spre seară. Temperaturile maxime diurne vor urca până la 29 de grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 18 grade Celsius. Vântul va sufla slab, din sector sud-vestic, cu 5-10 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 759 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va situa între 35 şi 70 la sută. Sunt foarte puține posibilități de precipitații. (surse onli ...

Cum va fi vremea în acest weekend

Sâmbătă, 04 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
În acest sfârșit de săptămână, vremea se va menţine răcoroasă faţă de zilele caniculare trecute, cu cer parţial noros. Temperaturile maxime diurne vor urca până la 27-28 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până aproape de 15-16 grade Celsius. Vântul va sufla din sector nord-vestic. Sâmbătă, pentru intervalul orar 8 - 23, meteorologii au anunţat intensificări ale vântului, instituind un Cod galben. Presiunea atmosferică va fi de circa 759 mm coloan ...
Pagina 1 din 12

Începe săptămâna radarelor pe șoselele din Galați. Șoferii grăbiți, în vizorul poliției

Șoferii care obișnuiesc să apese mai tare pedala de accelerație au toate șansele să se întâlnească, ...

Fațada unui bloc din oraș, cuprinsă de flăcări

Duminică seară, gălățenii care locuiesc în zona Tribunalului au trăit momente de panică, după ce ele ...

CANICULĂ. Au fost reactivate centrele de prim-ajutor

Primăria municipiului Galați informează că au fost reactivate cele opt centre pentru primul ajutor ș ...

Bărbat de 43 de ani, rănit după explozia unei butelii

În cursul zilei de astăzi, 2 august, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Cea mai lungă faleză de pe cursul Dunării va fi spectaculoasă

Promenadă modernă, piste pentru biciclete și alergare, puncte de belvedere, lift panoramic, pasarelă ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Mamele pot ieși mai devreme la pensie. Cu cât se reduce vârsta, în funcție de numărul copiilor

Femeile care au crescut copii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, dacă înd ...

UMB a adus o macara-gigant de 700 de tone pentru podul peste Siret de pe Drumul Expres Brăila – Galați

O macara de mare capacitate (700 de tone) a fost adusă de constructorul UMB, controlat de omul de af ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, pentru fiecare siderurgist activ din Liberty

Conducerea Combinatului Liberty Galați anunță, printr-o comunicare internă distribuită astăzi, 31 iu ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Atacantul de la care gălățenii așteaptă golurile. Când ar putea debuta la Oțelul

Cel mai așteptat transfer al verii la Oțelul a fost prezentat oficial. Zé Turbo, atacant cu un CV im ...

Unirea Braniștea, succes categoric în Cupa României

Unirea Braniștea a jucat miercuri, în prima etapă națională a Cupei României la fotbal, debutând ofi ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...