am scris cu varga pe ţărână,/ am scris cu varga pe omăt
şi te-am rugat să vii la mine/ ca să-nvăţăm până-n sfârşit
ce însemnează vecinicia/ şi să-mi arăţi şi să-ţi arăt
ce important e n-întuneric/ un băţ nemernic de chibrit
am scris pe cer, pe foc, pe apă,/ am scris pe aer şi pe lut,
pe pofta zilei şi a nopţii/ – am scris pe tot ce stă la scris –
şi am cetit până la moarte/ şi până când (n)-am cunoscut
că manuscrisul meu pacific/ nu-i ignora(n)t, nu-i interzis
şi am rugat să bată vântul,/ să şteargă tot...dar n-a bătut,
iar scrisul a rămas acolo,/ chiar dacă nu-i de nevăzut
decât cu ochii tăi de argus,/ negri, distinşi, (ne)vinovaţi –
doi preoţi fără odinire,/ până la cer îngenuncheaţi
mă duc să strâng aceste daruri/ şi să le-aşez la locul lor,
unde au fost mai înainte/ de-a şti să scriu şi să cetesc,
poate-nţeleg şi eu, odată,/ că nu-i nimica-ntâmplător
sub şmecherlâcul „aleluia”/ – (ne)pământesc şi (ne)ceresc