Ioana Ivan

Ioana Ivan

Galaţiul devine CAPITALA TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI

Vineri, 28 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi, de la ora 12,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, concertul Ansamblului „Doina Covurluiului” va bate gongul de deschidere al "Târgului de Sfântul Andrei”, ajuns la a XIV-a ediţie, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Evenimentul reuneşte aproximativ 50 de valoroşi meşteri populari din ţară, din Braşov, Maramureş, Botoşani, Suceava, Prahova, Vâlcea, Argeş, Neamţ, Teleorman, Bistriţa Năsăud, Brăila, Galaţi, Iaşi şi Vrancea, dar ş ...

Tot ce trebuie să ştii despre haosul TICHETELOR ALIMENTARE de la UE

Joi, 27 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Instituţiile statului dau din colţ în colţ când vine vorba să declare câţi beneficiari sunt Deşi am încercat să aflăm care este numărul total al celor care au primit tichete pentru ajutoarele în alimente de la Uniunea Europeană, nu am reuşit să aflăm de la nicio instituţie din judeţul nostru situaţia exactă. Punând nişte date cap la cap, am aflat că, de la Ministerul Fondurilor Europene, au fost trimise prin intermediul Poştei Române în judeţul Galaţi 83.700 d ...

Doar 75 de LOCURI DE MUNCĂ pentru cei aproape 18.500 de ŞOMERI gălăţeni

Joi, 27 Noiembrie 2014 09:00 | Publicat în CARIERE
AJOFM Galaţi informează că firmele gălăţene oferă 75 de locuri de muncă pentru cei circa 18.500 de şomeri înregistraţi în judeţ. Dintre acestea, 45 sunt în industria confecţiilor textile; se caută confecţioneri, muncitori necalificaţi şi ucenici. Persoanele fără loc de muncă mai au la dispoziţie zece posturi de agent de pază şi intervenţie, câte două pentru animator socio-educativ, barman, bucătar, coafor, frizer, ospătar şi câte un loc pentru paznic, patiser, ec ...

ÎNGRIJORĂTOR/ Galaţiul, pe locul al doilea în ţară, după numărul ŞOMERILOR NEINDEMNIZAŢI

Miercuri, 26 Noiembrie 2014 09:00 | Publicat în CARIERE
La sfârşitul lunii octombrie, rata şomajului în Galaţi a fost de 8,99 la sută, cu 0,26 procente mai mare decât cea din luna septembrie, situând judeţul nostru pe locul cinci în ţară, după Vaslui, Teleorman, Mehedinţi şi Buzău. Asta înseamnă că alţi 529 de gălăţeni au rămas fără un loc de muncă, iar numărul total al şomerilor a ajuns acum la 18.429, dintre care doar 3.111 de persoane sunt indemnizate. Acest fapt poziţionează Galaţiul pe locul al doilea în ţară ...

Iată ce PRODUSE vom găsi la "Târgul de Sfântul Andrei"

Miercuri, 26 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în MAGAZIN
Timp de patru zile, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc cea de-a XIV-a ediţie a "Târgului de Sfântul Andrei”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi. La eveniment vor fi prezenţi cei mai valoroşi creatori populari din ţară, iar la standurile lor puteţi găsi sute de obiecte lucrate manual, din mai multe domenii: olărit, cioplit în lemn, curelărie, măşti populare, ţesături tradiţionale, icoane, ...

SPECTACOL CARITABIL la Casa de Cultură a Sindicatelor

Marți, 25 Noiembrie 2014 05:30 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, 26 noiembrie, de la ora 19,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor începe concertul caritabil „O nouă şansă pentru Filip şi Costel”, organizat de Mariana Giurgiu, Costel Roşu şi o echipă de voluntari de la ArcelorMittal Galaţi. Scopul spectacolului este strângerea de fonduri pentru Filip Dorobăţ, un băieţel de numai patru ani şi jumătate, diagnosticat cu tetrapareză spastică, supus unei intervenţii chirurgicale, care acum are nevoie de terapie de recuperare, şi ...

Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați şi-a ales Miss şi Mister

Marți, 25 Noiembrie 2014 04:30 | Publicat în MAGAZIN
Seară specială şi împortantă pentru tinerii Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați. Weekendul acesta, peste 300 de elevi şi profesori au participat la Balul Bobocilor 2014. Concursul  Miss&Mister a fost ocazia unică pentru cei 14 boboci să arate de ce sunt în stare şi să-i convingă pe membrii juriului că ei sunt cei mai buni. Sub privirile admiratoare ale profesorilor, toți concurenții au trecut cu bine peste probele de dans, de mimă, de talent  şi de ...

Povestea familiei Vârgolici - părinţi de împrumut pentru şase copii abandonaţi

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* În zece ani, familia Vârgolici a crescut şase copii abandonaţi * În prezent, cei doi soţi au în plasament doi copii în vârstă de doi ani Liliana Vârgolici, o gălăţeancă de 45 de ani, provine dintr-o familie numeroasă şi mereu şi-a dorit, la rândul ei, să aibă mulţi copii. Însă Dumnezeu i-a dat doar unul, acum în vârstă de 15 ani. Aşa că s-a hotărât să fie mămică de meserie. Soţul ei a acceptat imediat ideea şi, de aproape un deceniu, sunt părinţi de îm ...

SHOEBOX/ Ajută şi tu un COPIL SĂRAC să zâmbească de Crăciun!

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Campania "ShoeBox" a început în urmă cu opt ani, la Cluj, la iniţiativa unor oameni obişnuiţi, Oana şi Valentin Vesa, care au dorit să-l înveţe pe propriul copil să dăruiască din jucăriile sau hainele personale copiilor săraci din bloc.De arunci, în fiecare an, mai multe oraşe s-au alăturat campaniei, adunând mai multe cutii, oferind mai multe daruri, aducând mai multe zâmbete. Evenimentul a luat amploare şi la Galaţi, iar din 2012 până în prezent peste 1.700 de tineri ...

Ce soluţii propune Klaus Iohannis pentru încurajarea natalităţii

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Programul lui Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, prevede, la capitolul „Demografie”, renunţarea la austeritate în privinţa concediului pentru mame şi măsuri care să încurajeze natalitatea. „În cei 25 de ani de la Revoluţie, populaţia a scăzut cu peste 3 milioane de locuitori, iar efectele acestei realităţi sunt deja observabile şi, într-un viitor deloc îndepărtat, vor deveni din ce în ce mai pregnante. Dacă nimic nu se schimbă în abordarea acestei proble ...
Pagina 45 din 71