Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați şi-a ales Miss şi Mister

Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați şi-a ales Miss şi Mister
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Seară specială şi împortantă pentru tinerii Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați. Weekendul acesta, peste 300 de elevi şi profesori au participat la Balul Bobocilor 2014.

Concursul  Miss&Mister a fost ocazia unică pentru cei 14 boboci să arate de ce sunt în stare şi să-i convingă pe membrii juriului că ei sunt cei mai buni. Sub privirile admiratoare ale profesorilor, toți concurenții au trecut cu bine peste probele de dans, de mimă, de talent  şi de făcut declarații, iar, la final, Lizuca Bîgu şi Andrei Fătu au primit marele premiu şi au fost declarați Miss şi Mister Boboc 2014.

"Am reuşit să creem o atmosferă extraordinară pentru toţi cei prezenţi şi să convingem cadrele didactice că putem face faţă cu brio unor astfel de responsabilităţi. Le mulţumesc şi colegilor mei din Biroul Executiv, în special domnului director Ioan Sava, care ne-a sprijinit în luarea deciziilor şi punerea acestora în practică", ne-a declarat Andreea Tănăsescu, preşedintele Consiliului Elevilor CNMK, unul dintre organizatori.

Citeşte şi: Balul BOBOCILOR la Universitatea "Danubius"/ Miss şi Mister: "Ne simţim învingători!"

Citit 1443 ori Ultima modificare Luni, 24 Noiembrie 2014 20:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.