Votul covârşitor al grecilor împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali - tabăra „Nu” a atras 61,28 la sută din voturi, în timp ce tabăra „Da” a strâns doar 38,72 la sută - aruncă viitorul Greciei în incertitudine. Teoretic, orice este posibil, de la o ieşire rapidă din zona euro însoţită de un faliment bancar de proporţii, până la încheierea unui nou acord de asistenţă financiară care să prevină, cel puţin pe moment, coşmarul economic şi polit ...

Revoluţia bancomatelor

Luni, 06 Iulie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Bulgarii devin „haraşo” - vând grecilor moneda lor naţională, leva. Iar românii pot face acum excursii în Grecia la jumătate de preţ, pe fondul anulării multor excursii de către clienţii îngrijoraţi. Ba chiar pot cumpăra mai ieftin amintiri de acolo, cu condiţia să aibă cheş la ei. Este partea de câştig din drama elenă… Sunt străini care au venit special în Grecia ca să ajute, cu cheşul lor, turismul elen. Grecii se tem că vor fi naţionalizate şi o parte din eco ...
* Grecii au spus NU austerităţii. Rezultatul înseamnă o victorie pentru Guvernul condus de Alexis Tsipras, însă complică negocierile dintre Grecia și partenerii săi internaționali Dacă Grecia - aflată în incapacitate de plată de o săptămână - se va prăbuşi sub povara imenselor datorii acumulate în ultimii ani, vom simţi şi noi, românii, efectele dezastrului. Ştim asta nu doar pentru că a declarat-o public preşedintele Klaus Johannis, zilele trecute. O ştim pentru c ...

Good morninganakis!

Luni, 06 Iulie 2015 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* N-am habar de greacă, aş fi învăţat-o pe rupte dacă mi-ar fi picat în şcoală, mă bucur în schimb că n-am fost obligat să frecventez orele de rusă... Astăzi, fără să bănuiesc ce s-a întâmplat la referendumul lui Tsipras, spun fără pic de jenă: am îmbulinatulous (nici măcar Varoufakis nu-mi poate spune unde se plantează cratima; pe Socrate nu-mi permit să-l deranjez)! Şmecheria din titlu e, de asemenea, o găselniţă menită să trateze momentul. Cu seninătate, dar ...

Votează şi Teleormanakis?

Sâmbătă, 04 Iulie 2015 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Astăzi este ziua umbrelei noastre, ziua domnului Dean Thompson, parcă acesta e numele instructorului de fitness plantat pe post de ambasador SUA la Bucureşti... Americanii din toate colţurile planetei serbează cu piept de curcan (am făcut referire la cutia toracică a umflatului în pene doar ca să evit cacofonia) şi cu prăjiţi. Cartofi prăjiţi. E Ziua Independenţei. La noi nu e, n-a fost niciodată. * Informaţiile referitoare la nivelul crescut al radiaţiilor din Ucraina au ap ...
Un cetăţean grec s-a ales cu o amendă usturătoare la vama românească, după ce autorităţile i-au găsit în valize sute de fiole cu substanţe folosite pentru creşterea masei musculare şi sporirea performanţelor sportive. Panagiotic M., de 46 de ani, a fost identificat printre pasagerii unui autocar care efectua curse regulate pe ruta Chişinău - Atena, la punctul de intrare în ţară de la Oancea. Poliţiştii de frontieră şi vameşii au cercetat bagajele din vehicul, având inf ...
„Pacienţi lăsaţi să moară cu zile! - Gălăţenii cu cancer nu mai au acces la radioterapie”, aşa suna, cumplit, ştirea publicată săptămâna trecută în ziarul „Viaţa liberă” care anunţa că aproape o sută de pacienţi cu tumori maligne au fost înscrişi pe liste de aşteptare la Spitalul Judeţean Galaţi, în ultimele săptămâni, după ce aparatul care asigura accesul la radioterapie nu mai poate fi utilizat. Aşa ceva nu s-ar întâmpla în veci în Grecia! Ne-o spun ...
Sunt primii români care au făcut turul Africii pe motocicletă, apoi au „călărit” motoarele pe Drumul Mătăsii, şi în final au schimbat caii putere cu bicicletele pentru a descoperi fabuloasa Chină, gălăgiosul, aromatul şi aglomeratul Vietnam, apoi Omanul şi Dubaiul. Cum ar fi putut poposi în Grecia la fel ca tot turistul, într-un sejur all inclusive, când proiectul lor de străbătut lumea „Into The World”, a devenit mod de viaţă?! Vorbim despre gălăţeanca Ana Hogaş ...

Labirintul fără scăpare/ Un vin alb şi-un dop negru

Vineri, 22 August 2014 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o până când legăturile i s-au rupt şi a devenit doar o colecţie de fascicole pe care le lipea laolaltă, cum putea, tatăl meu, a fost “Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Acele poveşti semănau numai parţial cu poveştile obişnuite ale copilăriei. Erau pline de omoruri, de cruzimi şi trădări şi totuşi ceva în ele inducea un sentiment de familiar, ca să nu mai vorbim de eroism, chestiuni care înfloresc imaginaţia unui băiat. ...
Ciao, Galaţi, se întorc „stranierii”. E august, luna în care, toate drumurile lumii, dar în special cele din Italia, duc în România. Asemenea unor copii care aşteaptă vacanţa sau Crăciunul, aşa au numărat unii dintre gălăţeni zilele rămase până la întoarcerea în ţară. Nerăbdători să-i îmbrăţişeze pe cei dragi, suficient de optimişti ca să-şi petreacă aici tot concediul, sau doar presaţi de obligaţia de a-şi reface actele şi a-şi plăti impozitele, gălă ...
Pagina 6 din 10