Flavia, cea mai reuşită vecină pentru Dani

Flavia, cea mai reuşită vecină pentru Dani
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

*Neaţa! Andreea Mantea, Daniela Crudu, Roxana Vancea şi-au început ascensiunea tv din postura de asistente la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Pe lista fostelor „vecine” tocmai s-a adăugat un nou nume, Flavia Mihășan, care nu a părăsit emisiunea cu scandaluri şi acuzaţii, ci pentru că se pregăteşte să devină mămică. În ultima zi de emisiune a avut parte de o declaraţie emoţionantă din partea lui Dani Oţil, aşa cum niciuna dintre precedentele vecine n-a primit: „Flavia este, de departe, cea mai reuşită vecină pe care am avut-o până acum, şi ştiţi că am trecut prin mai multe. Am găsit-o greu, într-un moment destul de tensionat la Neaţa, cu schimbări, cu trădări, cu telenovele. Nu a vrut de la început să facă treaba asta, pentru că ea a vrut să fie doar o dansatoare profesionistă şi o balerină, ne-am rugat de ea câteva săptămâni la rând şi apoi a acceptat, şi iată, i-am deschis noi orizonturi. După ce scapă de burtică, atenţie mare, are din nou loc în echipa de la Neaţa. Flavia ne-a populat altfel viaţa on-line pentru că orice apariţie a ei într-o fotografie mie mi-a adus mult mai multe like-uri, dar şi ura unor cetăţeni geloşi”, a mărturisit Dani. Şi mai emoţionant este că pruncul pe care Flavia se pregăteşte să-l aducă pe lume le recunoaşte deja vocile lui Răzvan şi Dani! Neaţa!

Citit 1682 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2019 17:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.