* Gol în suflet şi-n stomac. „Auzi mama, untul se găseşte gata topit deja sau trebuie să-l topesc eu? Cum se topeşte? La câte grade? Câte minute?… Se ung ultimele cu foi de plăcintă cu ou şi puţin lapte. Defineşte «puţin»!”, erau întrebările pe care Răzvan Ciobanu i le adresa telefonic mamei lui, în timp ce prepara, la „Chefi la cuţite”, o plăcintă cu iaurt. Reţetă despre care povestea că o învăţase de la mama lui, pentru a-şi impresiona tatăl. „Am uitat tot! Beznă sunt! Dacă mă puneţi să jupoi o ceapă, s-a terminat! Fac haine de la 16 ani jumate, dar de gătit, primul ou l-am ars la 25 de ani. Acum o săptămână am sunat-o pe maică-mea s-o întreb dacă pot să prăjesc nişte cartofi în ulei de măsline! A râs juma de oră de mine”, povestea designerul. În ciuda reticenţelor, plăcinta lui arăta grozav. Iar chefii au spus că e gustoasă, uşor suculentă şi crocantă în acelaşi timp! Aromată cu vanilie, îndulcită cu stafide! Şi a meritat nu doar trei cuţite, ci ditai cuţitul de aur. „Deschideţi uşile, vreau să ies, faceţi mişto de mine!”, spunea, modest, creatorul. Ochii îi străluceau într-un fel aparte. O săptămână mai târziu avea să părăsească această lume. Iar momentul "in memoriam Răzvan Ciobanu", difuzat luni seara, la Antena 1, mi-a lăsat un gol adânc. În suflet, în minte. Şi în stomac…
Ultima plăcintă a lui Răzvan Ciobanu Scris de Anca Melinte
