Glumă, glumă, dar mâncarea-i sfântă

Glumă, glumă, dar mâncarea-i sfântă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premieră. Asta se poate spune că s-a întâmplat, vineri seară, la Antena 1, la emisiunea iUmor. Şi asta pentru că, pentru prima oară în cele şapte sezoane ale emisiunii, show-ul a avut şi o semifinală în care au participat cei care au primit cele mai multe voturi în aplicaţia iUmor, dar nu au reuşit să se claseze pe primul loc în preferinţele publicului. Astfel, pe scena show-ului au urcat opt concurenţi, care au încercat să îi cucerească pe cei trei juraţi, Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo. Printre aceştia s-a numărat şi Arnaldo Mangini, cunoscut ca Mr. Bean, care a impresionat-o, peste măsură, pe Delia. “Arnaldo a dat o stare senzaţională de bine în platou, a adus o bucurie aparte. A făcut totul foarte artistic şi bine studiat. Dan Badea şi Şerban au fost delicioşi alături de Mr Bean, un trio de senzaţie! Momentul acesta este cel mai frumos cadou de Moş Nicolae!”, a explicat jurata.

Impresionată, dar cu altă opţiune. Asta a fost, până la urmă, concluzia Deliei, care şi-a dat votul pentru ca un alt concurent să ajungă în marea finală, care va avea loc pe 13 decembrie. Este vorba despre Patrik Cottet, care s-a deghizat în... patiser şi a pregătit un număr special pentru România. Alegerea nu a fost chiar grea pentru juraţi, mai ales că, în general, români sunt uşor de impresionat atunci când vine vorba despre mâncare.

Citit 1467 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2019 19:22

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.