Actor din neam de mecanici. Asta reiese din ceea ce a povestit Liviu Vârciu, miercuri seară, la emisiunea Xtra Night Show. „Mă rup în figuri! Neam de mecanici! Tata a fost mecanic, fratele meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost mecanic, până şi mama cred că se pricepe la mecanică. Eu nu am fost în stare să strâng un şurub!”, a spus vedeta, în timp ce era filmat într-un garaj improvizat. În timpul filmărilor, Liviu şi-a adus aminte de o faptul că tatăl lui i-a spus, pe vremea când avea doar 12 ani, „nu o să ajungi, bă, nimic în viaţă! Nu eşti în stare să strângi un şurub”.
Nebunia de la 40 de ani. Marcat probabil de această poveste, Liviu Vârciu a vrut să arate că acum este în stare să calce pe urmele familiei sale. „Uite că acum, la aproape 40 de ani, m-a luat o nebunie”, a spus Liviu Vârciu. Mai exact, vedeta s-a apucat să recondiţioneze maşinile la care a visat în vremurile lui de glorie. „M-a luat pasiunea asta, nu ştiu de ce. Mă linişteşte foarte mult”, a mărturisit actorul. Liniştit sau nu, Liviu arată că, până la urmă, a ajuns ceva în viaţă, chiar dacă nu a urmat profesia tatălui său. Şi, de ce să nu recunoaştem, a ajuns chiar bine, ţinând cont că este, în permanenţă, pe micile ecrane.