”Pe ton”, dar fără 10.000 de lei în buzunar

”Pe ton”, dar fără 10.000 de lei în buzunar
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

ProTv a scos de la naftalină o nouă emisiune. Cel puțin asta se înțelege, ținând cont că publicul prezent în platou era destul de numeros, niciun invitat nu purta mască, iar de distanțare socială nici măcar nu s-a pus problema. Dar vechimea emisunii este mai puțin importsantă. Important este că, după luni de zile, în care au urmărit doar reluări, românii pot vedea, din nou, emisiuni noi. Astfel, sâmbătă seară, în prima ediție a noii emisuni, "Falsez pentru tine", Damian Drăghici a fost pus să analizeze, ca un adevărat detectiv, opt concurenți aflați pe scenă, pentru a descoperi cine are voce și cine falsează. Problema majoră a fost că niciunul dintre concurenți nu a cântat, așa că Damian Draghici s-a trezit actor principal într-o "misiune imposibilă". Ajutat de Anna Lesko, Monica Anghel, Gojira și Răzvan Fodor, cântărețul a ales mai mult pe baza aspectului fizic și a vârstei şi a eliminat concurenți care s-au dovedit a fi foarte talentați. Până la urmă, câștigătoarea, dacă putem să o numi așa, în condițiile în care a pierdut 10.000 de lei, s-a dovedit a fi "pe ton", urmând să înregsitreze o piesă compusă de casa de producție a lui Smiley.

Citit 1574 ori Ultima modificare Duminică, 19 Iulie 2020 23:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.