Învins la duel de-o gălăţeancă

Învins la duel de-o gălăţeancă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Andreea Antonescu. Da, ştiu, vrem egalitate de şanse, dar cât de bărbat poţi să fii, când ai de ales între trei bărbaţi cel puţin la fel de puternici ca tine - dacă nu superiori din punct de vedere al agilităţii şi condiţiei fizice - și alegi să te duelezi cu o femeie. Şi nu vorbim despre o luptătoare sau o sportivă bine antrenată, ci despre artista Andreea Antonescu. Un sfert din gabaritul de bucătar al lui Gabriel Toader, ambii fiind concurenţi la „Ferma” Pro Tv.

Trecem peste faptul că regulile jocului, concurenţii şi dueliştii se schimbă din mers, am ciulit urechile când am auzit întrebarea Mihaelei Rădulescu: „Gabi, cu cine vrei să mergi la duel? Variante: Augustin, Andreea, Piştereanu, Andrei?!”. Şi răspunsul: „Mă duc cu Andreea, ca să ne distrăm”. Gălăţeanca Andreea nu a fost surprinsă deloc: „El mi-a zis de aseară: «Eu pe tine te-aş fi ales. Păi ce, premiul pentru băieţi e de 50.000 şi pentru femei e de 35.000 ca să vă menajez?» Pe cuvânt de onoare, ce să mai spun? Hai la duel!”.

Andreea a ales probe de îndemânare și noroc. În premieră, a fost nevoie de o probă decisivă pentru a se stabili câștigătorul, iar acesta a fost Andreea Antonescu. Cântăreața a fost mai rapidă la transportul de apă cu furtunul dintr-un butoi într-un cilindru, impunându-se detașat.

Citit 2062 ori Ultima modificare Vineri, 30 Octombrie 2020 17:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.