* Aduceri aminte. "Tatăl meu a vrut să-mi pună numele ăsta. Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme. Mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate. Şi tatăl meu a zis: «să poarte numele Draga», să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou"… Este una dintre mărturisirile actriţei Draga Olteanu Matei, pe care am redescoperit-o ieri, când marea artistă s-a ridicat la Cer.
Ştiu ce va urma. Câteva zile în şir numele ei va fi pe buzele tuturor, vor fi readuse pe micul ecran filmele în care a strălucit, tabloidele de tot felul vor scotoci după cancanuri, flămânde să stoarcă lacrimi sau uimire, apoi se va aşterne uitarea.
N-am să uit vreodată sentimentul care m-a încercat străbătând Aleea Artiştilor din Cimitirul "Bellu". Sufletul meu aproape striga citind numele dragi de pe monumentele funerare: "Şi noi cu cine mai rămas?!".
"Ne ducem, eu sunt unul dintre ultimii rămași din vechea generație. Ne vine rândul, nu am venit aici pentru vecie, cel puțin eu", mărturisea ieri Victor Rebegiuc.
Doamne, mai ai răbdare!
