Cadou de ziua soțului: o intervenție estetică

Cadou de ziua soțului: o intervenție estetică
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Machiaj natural. Doamnelor, se apropie aniversarea partenerului și nu aveți idee de cadou? Ce ziceți de o operație estetică? Asta a primit bietul Dinu Maxer de la soția lui, Deea. Să ne înțelegem, nu și-a făcut ea vreo „îmbunătățire” de care să se bucure bărbatul, ci l-a urcat pe masa de operație: „Odată cu trecerea timpului și cu înaintarea în vârstă - că în câteva zile face 49 de ani - au apărut semnele astea. Că o fi de la înaintarea în vârstă, că o fi de la oboseală... dar se rezolvă, i-am zis: se face blefaroplastie și se rezolvă”, a povestit Deea despre cearcănele și pungile de la ochii soțului, la Antena Stars.

Practic, esteticianul a îndepărtat excesul de piele din jurul ochilor. N-a fost la fel de simplu ca la implantul de păr pe care și l-a făcut, dar... moșul suferă la frumusețe: „Am o soție cu 16 ani mai tânără decât mine, trebuie să arăt... În curând fac 50 de ani, soția mea mi-a făcut cadou această operație, iar specialistul în estetică facială mi-a câștigat încrederea, astfel încât am pășit pe acest drum al operațiilor estetice. Știi care e avantajul meu? Astă-seară când mergem la petrecerea de Halloween eu nu trebuie să mă machiez”, a mărturisit „pacientul” Dinu Maxer, la Antena Stars.

Se spune că prima dată este mai greu, pe urmă e deschis drumul operațiilor estetice. Și vorba aia, esteticianul găsește mereu ceva de îndreptat, corectat, ajustat, augmentat sau netezit...

Citit 1084 ori Ultima modificare Duminică, 30 Octombrie 2022 20:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.