De la un fotbalist al generaţiei de aur către viitoarea generaţie de aur

De la un fotbalist al generaţiei de aur către viitoarea generaţie de aur
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Geopolitica fotbalului. Deşi n-am fost niciodată microbistă, gândurile mi-au amuţit brusc, ca un telefon dat pe „silenţios”, când am auzit una dintre cele „40 de întrebări” pe care Denise Rifai i le-a adresat, duminică noaptea, lui Ionuț Lupescu, celebrul fotbalist român al generației de aur. „Mai poate avea România o generație de aur?”. „Poate şi trebuie să aibă. Părerea mea! Apropo, eu cred enorm în ceea ce înseamnă al 12-lea jucător - suporterii - şi sunt multe exemple în care suporterii au demonstrat că sunt mai importanţi, câteodată, decât clubul. Da, eu sper ca cei care conduc fotbalul românesc să reuşească să pună bazele unei generaţii care să se califice la un campionat mondial şi să ne depăşească, aşa cum şi noi i-am depăşit pe cei din 1970. Important este să se creeze premisele, educaţia şi condiţiile pentru ca ei să se dezvolte”, a spus Lupescu, absolvent de studii economice - relaţii internaţionale şi cu un master în geopolitică. Studii făcute după viaţa de fotbalist şi după obţinerea licenţei de antrenor. Pentru că, aşa cum explica, nu sunt atâtea echipe câţi antrenori se fac. Tocmai de aceea, îi sfătuieşte pe fotbaliştii trecuţi de 24 de ani să se pregătească pentru viaţa de după fotbal: „Să înceapă să citească! Să studieze: se pot face cursuri la distanţă, online - marketing, conducerea unui club. Îi vedeţi pe colegii mei care fac foarte multe declaraţii pentru că nu au pregătire în absolut nimic…”.

Citit 1017 ori Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2024 16:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.