Revelion cu dr. Bacalbaşa

Revelion cu dr. Bacalbaşa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Distracţie pe viu, fără anestezie!

Dezlănţuire de manelişti sadea ori mai spilcuiţi, cum e Jean de la Craiova, piţiopoance şi cocălărese, ghiveci folcloric şi actoricesc, fiţe şi imitaţii de îndoielnică sau de bună calitate, deja ştiu ce mă aşteaptă pentru noaptea dintre ani. Am antrenamentul Revelioanelor (pe)trecute în compania lui Liviu Vârciu sau Dan Negru, a Cruduţei ori a lui Bendeac. Televiziunile mă atacă pe la colţuri cu promo-uri ale nopţii de Revelion. Pe cine credeţi că zăresc în tribuna de vedete în ultimul rând la margine? Pe nimeni altul decât dr. Nicolae Bacalbaşa cu braţele ridicate în costumul cam lălâu (ai putea să juri că predecesorul era ceva mai mare la stat, dar mai mic la sfat) ţopăind vesel şi apoi agitând strategic o sticlă mare cu şampanie. Doctore, aici eraţi? Adevărul este că Dan Negru nu avea cum să-l uite pe anestezistul scriitor şi filosof de viaţă gălăţean, care i-a măcelărit la propriu cu bisturiul memoriei şi al ironiei o întreagă armată de blonde trupeşe şi chipeşe. Şi dacă pe dr. Bacalbaşa îl parodiază (prost) Mihai Bendeac, de ce să nu fi avut, o oră mai târziu, în programul de revelion de la Antena 1, varianta originală, fără trucaje? Eu propun să fie instalat măcar un televizor şi în secţia de reanimare a spitalului. Hai române, râzi şi cu perfuzia în venă! Ce, te încurcă masca de oxigen de pe figură?! Dă-o dracu’ de comă! Acu’ ţi-ai găsit să mori? E revelion cu dr. Bacalbaşa!

* Când cu popa, când cu dracu’!

Mă pregăteam să închei tv mania când, îmi sare de pe ecran pe tastatură o ştire fierbinte de la Realitatea Tv: Oana Zăvoranu şi-a sfinţit maşina, aia descântată de vrăjitoare. Eu zic că mai bine şi-o exorciza! Îmi şi imaginez preotul cu busuiocul şi crucea în acţiune: „Drace, ieşi afară!” – „Părinte, cât dai? De la 10.000 de euro în sus, discutăm! Fraiera are bani!”.

Lăsând gluma la o parte, realizatoarele acestei rubrici, Anca Melinte şi Maria Măndiţă, vă urează cu drag din tot sufletul lor sănătate şi numai bucurii! Să ne revedem cu zâmbetul pe buze în 2012!

Citit 3222 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 22:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.