* Documentar. „Putem arăta bine, le putem zâmbi celorlalți, dar, în același timp, putem avea o suferință care ne macină. Depresia este o furtună interioară, o gheară care îți cuprinde sufletul. E înșelătoare, se insinuează în timp, nu e puternică de la început și asta te duce cu gândul la faptul că poate ai o zi mai proastă... Nu ți-e ușor să accepți că e vorba de o boală”, sunt mărturisirile Andreei Marin, în documentarul realizatoarei TVR Maria Cristina Ţilică - „Radiografia unei epidemii tăcute”.
O producţie eveniment, ce scoate la lumină destine afectate de depresie şi puterea transformatoare a suferinței, care va fi difuzată în premieră joi, 19 martie, de la ora 21,00, la TVR 1. Nu este doar o analiză clinică, ci o colecție de destine frânte și reconstruite.
Potrivit televiziunii naţionale, printre cei intervievaţi se numără Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian - tânăr ucis în tragedia de la 2 Mai - acesta oferind, în intervenţia sa, radiografia unui doliu transformat în luptă împotriva unui sistem judiciar surd.
Aflăm şi povestea lui Andrei Purcărea, fost olimpic și student eminent, pentru care „mocirla” drogurilor a fost, de fapt, o formă de autoanestezie în fața unei depresii nediagnosticate.
Psihoterapeuţi, medici psihiatri, clinicieni, profesori universitari, preoţi, dar şi pacienţi răspund, de asemenea, întrebărilor Mariei Cristina Ţilică.
„Radiografia unei epidemii tăcute” este mai mult decât un film. Este o oglindă pusă în fața unei națiuni care suferă în tăcere.

