* O oală de seducţie. „Gastronomia este cel mai puternic instrument de seducţie pe care îl cunosc eu. Şi am spus întotdeaua că lucrurile importante din viaţa unui om se petrec deasupra şi dedesubtul buricului!”, aşa a început savuros şi inteligent discuţia dintre Dan Silviu Boerescu şi Agentul VIP Cristi Brancu. Acu’ m-am prins de ce se cred bărbaţii „l'ombelico del mondo” adică buricul lumii. Pentru că treburile importante se petrec deasupra şi dedesubtul lor. Trecând la chestiuni serioase, proba lui Boerescu a fost să compună câteva meniuri de împăcare între vedetele care şi-au vărsat deja de prea multe ori oala cu lături în cap şi în public. Ce le-aţi da să mânânce, de exemplu, Oanei Zăvoranu şi lui Pepe? Păi un platou cu jăratic proaspăt pentru ea şi-o supă de pucioasă pentru el. Iar la desert, un cocktail molotov! Ei bine, nu, Boerescu a propus un „experiment”, pardon, un deliciu suprem cu care s-a răsfăţat la un restaurant de lux din Bulgaria: cu un bol imens cu ardei iuţi muraţi şi cu sticle de distilat - ţuică la gheaţă. Iei un ardei iute, îl „stingi” cu un shot de ţuică! Finalmente s-au uitat toate neînţelegerile! Ce n-ar da Măruţă pentru filmul unei asemenea cine?!
* Să râdem cu/ (de) Cruduţa. Cică Nilă a marcat recent un gol şi toată galeria a scandat fericită: „Cru-du-ţa! Cru-du-ţa!”. Bună treabă. Şi ca să le facă în ciudă tabloidelor care prohotesc pe patru voci demiterea sau demisia Cruduţei de la Antenă, aflaţi că Daniela nu numai că nu pleacă, dar va avea propria emisiune, în locul Accesului Direct al Simonei Gherghe - „Comedia de la 5” - o nouă emisiune de divertisment. Bravo ei! Până să se urce de pe scaunul de asistentă pe cel de prezentatoare, Cruduţa ar trebui totuşi să mai şi mănânce. Juna a luat-o pe urma Drăguşancei şi a făcut nişte X-uri în loc de picioare de ţi se mută gândul la săracii somalezi. Până şi Capatos insistă „Mănâncă! Mănâncă!”, iar Cruduţa se apără susţinând că a mâncat o shaorma. Deci îi ajunge pentru toată vara!