Nu-mi „vând” copilul! Mai bine-i strivesc fericirea!

Nu-mi „vând” copilul! Mai bine-i strivesc fericirea!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prunci fără vină. A lipsit, sărmana, patru ani. Patru ani din viaţa copilului ei! Timp în care copilul, o fată, a fost departe de mama lui, pardon, de femeia care a făcut supremul efort să rămână gravidă şi s-o nască, după care a lăsat-o într-un centru de plasament. Acum o vrea înapoi! Nu contează că între timp copilul pe care l-a abandonat pentru că „avea probleme” mai importante a descoperit ce înseamnă să ai mamă şi tată, să ai fraţi, să fii iubit, să ai o familie, să nu mai fii al tuturor şi-al nimănui, singur pe lume. Vorbesc cu revoltă despre războiul mediatic dintre artista Luminiţa Anghel şi mama fetiţei pe care a luat-o în plasament. Nu cred că-mi pasă prea mult de "revelaţia" femeii care şi-a dat seama că e mamă şi că vrea copilul înapoi, nici de situaţia aberantă în care este pusă Luminiţa Anghel, care a investit suflet, familie şi bani în copilă. Mă doare că în statul acesta al dracu’ de democratic, părinţii au mai multe drepturi decât copiii lor. Deşi legal „decide interesul copilului”, nimic nu e mai fals. În fapt, copilul poate fi oricând smuls din sânul unei familii adevărate, în care a fost „plasat” şi aruncat într-o mizerie cumplită, materială, emoţională şi educaţională, dar având ca flamură ideea că s-a întors în familia „naturală”. Adică în familia producătoare de noi generaţii de copii nevinovaţi, azvârliţi într-un carusel al vieţii fără dragoste.

* Eu te-am făcut, eu te omor! Conform acestei zicalei absurde, părinţi care n-au fost decăzuţi din drepturile de-a creşte, nu de-a face un copil, vin să-şi revendice odrasla pentru că un copil înseamnă alocaţie, un venit! Despre sufleţelul copilului pe care "nu-l vând", despre dezrădăcinare, despre faptul că vreme de patru ani femeia care-i e mamă nu s-a interesat dacă are ce mânca, dacă îl doare ceva sau dacă vrea să-l ţină cineva în braţe şi să-i spună „te iubesc!" nu mai spune nimeni nimic. Dragi aleşi, tăiaţi craca producătorilor de copii nefericiţi. Luaţi-le dreptul de a-şi bate joc de inima şi de viitorul copiilor!

Citit 1624 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iunie 2013 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.