Biscuiţi, bomboane şi flori (concurs)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Făceam concurs de sărituri în râpă...

(cine rămânea întreg, primea biscuiţi şi flori)...

din când în când, auzeam strigătul mamei:

ai să mori, făptaşule, ai să mori!

 

Râpa era adâncă...şi foarte mulţi copii

visau biscuiţi şi bomboane de lux...

(unii şi alţii nu se mai duceau nici la şcoală

şi veneau la concurs)...!

 

Şi nu mai aveau răbdare să stea pe mal,

şi săreau toţi, şi săreau de-a valma...

(pe marginea satului răsărea mama şi-mi arăta

câte linii are palma)...!

 

Acum, nici râpa nu mai este...

(dar sunt biscuiţi şi bomboane şi flori)...

şi pe nici o linie nu mai vine mama să spună:

ai să mori, făptaşule, ai că mori!

Citit 7582 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2013 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.