După femeia cu barbă, bărbatul cu ţ... silicoane

După femeia cu barbă, bărbatul cu ţ... silicoane
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Menajeria mondenă. Dom’le, am înţeles că, de când cu metrosexualii, femeile stau la coadă după bărbaţi la cosmetică, manichiură, vopsit şi întins părul cu placa, epilat (auch!), dar dacă şi la pus ţâţe/silicoane trebuie să-şi aştepte rândul după bărbaţi, e clar că s-a întors lumea cu dosul în sus! Ideea este că după atâtea modeline de şi-au crescut şi dospit bustul, era timpul să le urmeze exemplul şi un bărbat. Şi nu mă refer la vreun domn care ţine morţiş să arate ca o doamnă care are ce pune în sutien, pentru că sufleteşte se simte femeie, ci la un bărbat care e convins că prin siliconare va avea un adevărat „piept de spartan”, desigur, gonflabil. L-am văzut la ceas se noapte pe stilistul (cică asta e) Adrian Pescariu anunţând cât se poate de vesel şi de hotărât că vrea să intre în rândul băieţilor musculoşi. Dar nu prin ore în şir de tras de fiare, ci cu ajutorul medicului care-a siliconat-o şi pe Nicoleta Luciu.

* Incizii. „Această tehnologie, dacă pot să-i spun aşa, nu a mai fost făcută niciodată în România. Şi îţi dai seama că trebuia să găsesc un doctor foarte priceput, nu? M-am interesat şi eu la toate vedetuţele astea din jurul meu şi am ajuns la concluzia că cel mai potrivit pe genul acesta de operaţii este domnul doctor Kasem”, s-a pisicit Pescariu, cam efeminat, dacă vreţi părerea mea. Ideea că şi lui i se vor face nişte incizii sub sfârcuri şi i se vor introduce perniţe de câte 200 de grame de silicon. Domnilor, îmi cer scuze dacă v-am oripilat, dar lui Pescariu treaba asta i se pare o dovadă de maturizare: „Păi de la o vârstă începi să mai renunţi la tot felul de copilărisme, ca sa le zic aşa”. Zi-le că nu există! Şi la final, personajul monden a avut şi un sfat pentru semenii lui masculini: „Bărbaţii din cluburi, în loc să le pună iubitelor silicoane ar trebui sa investească în imaginea lor”. Probabil pentru „pătrăţelele” de pe abdomen, Pescariu va apela tot la siliconare. Şi astfel va putea să joace „şah” pe propria burtică.

Citit 1387 ori Ultima modificare Marți, 12 Noiembrie 2013 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.