România de (porno)şagă

România de (porno)şagă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* „Violatorii din Vaslui, păziţi de comisarul porno”. Trageţi aer adânc în piept, că aşa am făcut şi eu. Şi tot dimineaţă era, da’ joi, când România Tv mi-a servit ca primă ştire a dimineţii… treaba asta. Ba a intrat în direct, cu detalii, reporterul special Cristi Zărescu: „Într-adevăr, vorbim despre unul dintre cele mai luxoase penitenciare din România, penitenciarul de la Vaslui, care a fost renovat în urmă cu câţiva ani”. Concret, cei şapte violatori stau în condiţii de hotel de două stele, singuri în camere de câte patru locuri, cu baie proprie şi televizor, iar pe etajul lor nu se mai află niciun alt deţinut, din cauza faptului că au primit foarte multe ameninţări. „Se ştie că în penitenciarele din România violatorii nu sunt foarte bine primiţi, iar gardienii trebuie să se asigure că nu vor exista acte de violenţă împotriva lor. După aceste 21 de zile de carantină, vor fi mutaţi în celule şi vor avea nevoie de protecţie specială. Se pare însă că de această protecţie se va ocupa comisarul porno”, a mai spus Zărescu. Tot el m-a lămurit că respectivul poliţist a fost protagonistul unui scandal sexual pentru că au apărut în presă poze cu el gol-puşcă în sala de sport, poze despre care s-a spus că ar fi fost făcute de un deţinut cu care ar fi avut relaţii sexuale. Mai e ceva de zis?

* Demolări şi sex. Asta a fost a doua ştire, tot din dimineaţa de ieri. O echipă de beneficiari de venit minim garantat a demolat o şcoală nouă, din greşeală. Într-un sat din Vaslui. Oamenii fuseseră trimişi să demoleze vechea şcoală din sat, aflată în imediata vecinătate a şcolii noi. Nesupravegheaţi de vreun specialist în construcţii, vasluienii au demolat cum s-au priceput şi un perete al vechii şcoli a căzut peste şcoala cea nouă distrugându-i ferestrele, pereţii şi acoperişul. Şi în vreme ce elevii vor fi nevoiţi să meargă la alte şcoli, sătenii sunt revoltaţi că primarul face amor pe canapeaua din biroul primăriei, cu o femeie de 30 de ani. Zău dacă România nu-i de şagă! Sau de pornoşagă...

Citit 2729 ori Ultima modificare Joi, 20 August 2015 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.