Dosarul ”fabricii de domicilii” a ajuns la final. Verdict-șoc pentru ”înmatricularea” străinilor în Galați
Luni, 17 Noiembrie 2025 11:00 | Publicat în JURIDIC
Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei Galați pentru a lămuri un dosar penal de fals în declarații în formă continuată. La capătul a zeci de termene, instanța a ajuns la concluzia că profesorul de istorie acuzat că ar fi declarat ”strâmb” la Buletine ca să ia în spațiu cel puțin 1.500 de basarabeni nu ar fi greșit cu nimic. Inculpatul a fost achitat, dar atât el cât și parchetul au făcut apel.
Probab ...
Actorul de teatru și televiziune Constantin Codrescu s-a născut pe 5 septembrie 1931, la Huși.
A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951, remarcându-se ca unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Dintre rolurile sale memorabile pot fi amintite cel din filmul ”Moara cu noroc” și, în teatru, cel al lui Hamlet.
Excelent profesor, a îndrumat generaţii de studenţi la IATC Bucureşti, la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş, iar după 1989 la Facultate ...
Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 13:00 | Publicat în CULTURA
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticului de artă Alexandru Gh. Popovici, cunoscut mai mult sub numele de Leandru Popovici, artist care în perioada 1937-1945 a fost profesor la catedra de desen de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, făcând parte şi din colectivul de conducere al revistei „Orizonturi”, publicaţie lunară a Asociaţiei profesorilor din învăţământul secundar, apărută în perioada februarie ...
Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de goluri, în șase meciuri. Cele mai multe reuşite s-au consemnat la Munteni și Tulucești - ambele partide câștigate de echipele oaspete.
Iată radiografia acestei runde: Victoria Independența - Avântul Drăgănești 1-3 (2-2 la juniori), marcatori: Aldea/ Lăutaru 2, Meleșcanu; Siretul Cosmești - CS Ghidigeni 2-0 (2-4), marcatori: Alupei, Bejan; Agrostar Tulucești - Covurluiul Tg. Bujor ...
A trecut la cele veşnice prof. univ. dr. ing. DHC Nicolae Oancea
Marți, 04 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe 3 noiembrie 2025, lumea universitară gălăţeană a mai pierdut un membru marcant, prin încetarea din viață a prof. univ. dr. ing. Doctor Honoris Causa Nicolae Oancea, prodecan al Facultății de Mecanică în perioada 1992-1993 și 2000-2008, personalitate proeminentă a școlii gălățene de inginerie, dascăl de vocație și cercetător remarcabil, formator de generații de specialiști în domeniul așchierii și generării suprafețelor.
Născut pe 28 iunie 1943, Nicolae Oancea a ...
Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc
Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în CULTURA
Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de agricultori.
A absolvit Liceul "Gh. Roșca Codreanu" din Bârlad (1957) și Facultatea de Filologie din Iași (1965). A fost profesor, inspector școlar, metodist și ziarist. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.A publicat volume de proză satirică, proză ultrascurtă, aforisme, monografii istorice, eseuri. A avut numeroase colaborări la radio și televiziune. Aforismele lu ...
Savantul american Gordon Tullock s-a născut pe 13 februarie 1922, la Rockford, Illinois. A studiat Dreptul la Chicago și a lucrat într-un birou de avocați privat și ca avocat al Departamentului de Stat. A fost profesor la mai multe universități. În 1966, a participat ca editor la fondarea revistei ”Journal of Non-Market Decision Making”. În cele 23 de cărți și sute de articole publicate, a analizat câmpurile alegerii sociale, economia dreptului și bioeconomia. Este unul dint ...
Cariere. Pierre Larousse, spiritul enciclopedic al Franței moderne
Joi, 23 Octombrie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Pierre Larousse, gramatician, pedagog, lexicograf și editor francez, s-a născut pe 23 octombrie 1817, în Toucy, un mic oraș din Burgundia, într-o familie modestă.
La 16 ani, a obţinut o bursă care i-a permis să meargă să studieze la Şcoala Normală din Versailles. La finalul studiilor, în 1837, a revenit în localitatea natală, unde a devenit profesor de limba franceză la gimnaziu, iar mai apoi a fost numit director al Şcolii Superioare. În anul 1840, a urmat cursurile de la Co ...
Cunoscutul pianist de jazz Mircea Tiberian a murit într-un hotel din Galați
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 13:30 | Publicat în CULTURA
Pianistul de jaz Mircea Tiberian a încetat din viaţă la un hotel din Galaţi, după ce, vineri seară, susţinuse un recital în oraş.
Conform primelor informaţii, se pare că artistul ar fi făcut infarct. Mircea Tiberian avea 70 de ani şi avea probleme de sănătate asociate inimii, fiind sub tratament.
Vineri seară, Mircea Tiberian a avut un concert la Galați, fiind invitat special al formaţiei "Nicolas Simion Quartet". După concert, pianistul a plecat la hotelul unde era cazat. A ...
Fostul rector Puiu Georgescu a dat PSD pentru PUSL
Marți, 14 Octombrie 2025 15:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Fostul rector al Universității "Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, s-a înscris în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), condus la Galați de Picu Apostol Roman, directorul Cantinei de ajutor social.
Înrolarea în partid a fostului rector a fost salutată de PUSL la nivel național, printr-un comunicat de presă, în care Puiu Georgescu este prezentat ca fiind „un nume cu rezonanță în mediul academic, un profesor cu o prodigioasă carieră inclu ...

