După "Galaţi, oraşul binecuvântat de Dunăre", lansat în noiembrie 2018, municipiul nostru are un nou clip de promovare, intitulat "Galaţi, în ritmul Dunării". În imaginile spectaculos filmate pot fi admirate Dunărea şi Faleza, zonele modernizate din centrul oraşului, principalele artere rutiere, Plaja "Dunărea" şi Parcul de aventură, statuile lui Mihai Eminescu şi Alexandru Ioan Cuza, clădirile cu o arhitectură impresionantă precum Biserica "Precista", Palatul Administrativ, ...
„Cu drag, pentru gălățeni și pentru «Viața liberă», de la Alexandra Căpitănescu”, este autograful pe care artista ni l-a oferit pe pagina de ziar în care am anunțat că a câștigat „Vocea Românei” – sezonul 11. Invitată la podcastul „SPOT ON la «Viaţa liberă» – Galaţiul sub reflector”, Alexandra Căpitănescu ne-a dezvăluit că, până la sfârșitul lunii martie, primele ei piese ar putea fi gata să le ascultăm. Şi că îşi doreşte ca tema de licenţă ...
„Dacă mai sunt și alți gălățeni participanți la competiția de videoclipuri «I GO VET», organizată în cadrul Programului Erasmus+ suntem dornici să-i cunoaștem și să-i susținem, desigur, cu un articol în ziarul «Viața liberă»”, aşa am promis şi ne ţinem de cuvânt! Datorită unui mesaj primit pe pagina de Facebook a ziarului am aflat despre videoclipul realizat de Cumpătescu Adriana, elevă la Colegiului Economic “Virgil Madgearu” din Galați, care participă la ...
„Cred ca am cel mai bun videoclip și chiar merit să câștig!”, ne-a scris încrezător Ștefan Pascariu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați. Tânărul gălățean, în vârstă de 17 ani, participă la competiția de videoclipuri „I GO VET”, organizată în cadrul Programului Erasmus+ și are nevoie de susținere transpusă în voturi, până pe 6 noiembrie, la ora 10,00. „Mă numesc Pascariu Ștefan. Locuiesc în județul Galați, comuna ...
Un videoclip de prezentare a municipiului Galați, cu principalele obiective turistice și de interes local, asta își dorește Primăria, care a pus la bătaie 28.500 de lei fără TVA, adică 5.780 de euro. Contractul ar urma să fie atribuit prin cumpărare directă, dar se afla marți, 29 august, în etapa de deliberare a ofertei depuse de SC Cisibo Studio Graphic SRL din Galați. Pentru actualul clip de promovare a orașului, Primăria a plătit, în 2018, suma de 19.635 de lei cu TVA, adi ...