Concerte, cinema în aer liber şi mâncare pe toate gusturile

Concerte, cinema în aer liber şi mâncare pe toate gusturile
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

The Mono Jacks, byron, Grimus, Golan, Soul Serenade sunt doar câteva din capetele de afiş chemate să concerteze în Grădina Publică, la Street Food Festival, eveniment în care vedeta principală este, totuşi, mâncarea. 

Timp de patru zile, între 29 august şi 1 septembrie, vor fi câte două runde de concerte pe zi, ateliere pentru copii, cinema în aer liber şi foarte multă mâncare pentru toate buzunarele şi gusturile.

Standurile cu mâncare - peste 40 de bucătării mobile şi peste 80 de reţete inedite preparate de chefi pricepuţi – de la mâncare cu specific asiatic, unguresc şi italian până la cele cu origini româneşti, americane şi mexicane - se vor deschide la 12,00 în cursul săptămânii şi la 10,00, sâmbătă şi duminică şi vor sta deschise până la ora 23,00.  

Între orele 12,00 şi 21,00, copiii sunt aşteptaţi la Kid Zone, cu ateliere de pictură pe faţă, pictură pe obiecte din ceramică dar şi clovnii care să-i distreze.Tot ca parte bine stabiliită din program sunt şi proiecţiile de film în aer liber, care încep în fiecare zi de la ora 20,00 şi se termină la ora 21,30. Deja se ştiu şi filmele care vor rula: "Povestea iubirii" (29 august); "Nuntă în offside" (30 august); "Omul care l-a omorât pe Don Quijote" (31august) şi "America, venim!" (1 septembrie).   

Nu trebuie ratate nici concertele, cu muzică  de toate genurile şi toate gusturile. Astfel joi, 29 august la VRTW Area vor putea fi ascultaţi Alexincase de la ora 16,00 şi Vast Solo de la 19,00, iar la scena mare, Lucia (ora 19,00) şi The Mono Jacks (ora 21,00). 

Vineri, 30 august la VRTW Area, de la 16,00 va mixa Duro Disco, iar pe scena mare vor urca Dimitri's Bats (ora 19,00) şi byron (ora 21,00).   

Sâmbătă, 31 august, de la 16,00 va fi  Abasc şi de la 19,00 - Alexincase. De la 19,00, la scena mare, va cânta Maru, iar de la 21,00 - Golan.

În ultima zi, de la 16,00 şi 19,00 vor fi Ezirk şi Kosta, iar la scena mare, de la 19,00 - Soul Serenade şi Grimus.

Citit 7543 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.