”Magie în Gerar”, cu doi tineri interpreţi de talie internţională
Foto: Bogdan Codrescu

”Magie în Gerar”, cu doi tineri interpreţi de talie internţională
Concert simfonic, la Teatrul Naţional ”N. Leonard”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

"Magie în Gerar" este concertul simfonic care se va desfăşura sâmbătă, 4 ianuarie 2020, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", de la ora 19,00. În cadrul evenimentului organizat de EastSide Culture, ne vor încânta timp de o oră Lucia Cristiana Iordache la pian și Sabin Iordache la oboi.

Sabin Iordache este gălăţean, a urmat doi ani cursurile la Liceul De Artă "Dimitrie Cuclin", după care alţi doi a fost înscris la Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. A fost student al Universităţii Naționale de Muzică, la clasa prof. univ. dr. Florin Ionoaia. A susținut numeroase recitaluri în importante centre culturale și artistice din țară (Ateneul Român, Muzeul Național „George Enescu”, Centrul "ArCuB", Biserica Lutherană, Biblioteca „V. A. Urechia” Galați, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea), dar și din străinătate („Boesendorfersaal”, Salzburg, Austria - 2018, „Casa das Artes”, Porto, Portugalia - 2018, „Gebrüder Mönnig”, Markneukirchen, Germania - 2019). A participat la numeroase cursuri de perfecționare organizate de nume sonore precum Gregor Witt (Markneukirchen, Germania, 2019), Helene Devillneuve, Jacques Tys, Viola Wilmsen (Porto, Portugalia, 2018), Emanuel Abbuhl (Salzburg, Austria, 2018), prof. univ. dr. Verona Maier (București, 2018), Peter Stark (Mogoșoaia, 2018), Lajos Lencses (Brașov, 2017) și alții. Sabin Iordache a colaborat cu orchestre precum Sinfonietta da Camera Salzburg, Filarmonica Oltenia, Filarmonica Pitești, Orchestra „Constantin Silvestri”, Orchestra de Tineret "Junior", Camerata Regală. Este membru fondator al ansamblului “Barocharest". În prezent, este student în Austria, la Vorarlberger Landeskonservatorium, profesor Adrian Buzac.

Printre cele mai importante realizări artistice ale Luciei Cristiana Iordache se numără bursa la International Sommerakademie - Reichenau, Austria. Deşi a început studiul pianului la Galaţi, la vârsta de şase ani, a absolvit Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" din Bucureşti, în prezent fiind studentă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa de pian a prof. univ. dr. Dana Borşan. A participat cu succes concursuri naţionale şi internaţionale de pian şi muzică camerală, obţinând premii importante. A lucrat cu pianiști și profesori reputați, precum Ioana Stănescu, Sandu Sandrin, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Gabriel Amiraș, Josu de Solaun, Martin Hughes, Igor Cognolato. În ultimii trei ani a primit burse de participare la cursuri de perfecționare în țară și străinătate: la Academia Sighișoara (unde lucrează cu Tobias Schabenberger, Anton Kernjak, Benjamin Engeli, Gerardo Vila); la Internationale Sommerakademie der mdw, Reichenau-Austria, Talent Music Summer Courses and Festival, Brescia, Anton Rubinstein Musikak-ademie, Florența și Anton Rubinstein Musik-akademie, Düsseldorf.

Prețul biletului este de 35 de lei.

Citit 4875 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.